Table Of ContentLitere
COLLEGIUM
LITERE
Terry Eagleton (n. 1943) a fost profesor de literatură engleză la univer
sităţile Oxford şi Manchester; în prezent predă la Lancaster University.
Este considerat cel mai important critic literar britanic în viaţă. Dintre
lucrările sale cele mai cunoscute amintim: The Ideology of the Aesthetic
(1990), The Illusions of Postmodernism (1996), The Idea of Culture
(2000), Sweet Violence: The Idea of the Tragic (2003), The English Novel.
An Introduction (2004), How to Read a Poem (2006).
Tradus după Terry Eagleton, Literary Theory: An Introduction, Second
Edition
© 1983, 1996, 2008 by Terry Eagleton
This edition is published by arrangement with Blackwell Publishing
Ltd, Oxford.
Translated by POLIROM from the original English language version.
Responsibility of the accuracy of the translation rests solely with
POLIROM and is not the responsibility of Blackwell Publishing Ltd.
© 2008 by Editura POLIROM, pentru prezenta traducere
www.polirom.ro
Editura POLIROM
laşi, B-dul Carol I nr. 4; P.O. BOX 266, 700506
Bucureşti, B-dul I.C. Brătianu nr. 6, et. 7, ap. 33, O.P. 37;
P.O. BOX 1-728, 030174
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:
EAGLETON, TERRY
Teoria literară. O introducere / Terry Eagleton; trad, de Delia Ungureanu. - laşi:
Polirom, 2008
ISBN 978-973-46-1251-2
Bibliogr.
Index
I. Ungureanu, Delia (trad.)
82.09
Printed in ROMANIA
Terry Eagleton
Teoria literară
0 introducere
Traducere de Delia Ungureanu
POLI ROM
2008
Pentru Charles Swann şi Raymond Williams
Cuprins
Prefaţă la ediţia aniversară..................................................................7
Prefaţă la ediţia a doua........................................................................11
Prefaţă.................................................................................................. 13
Introducere. Ce este literatura? .........................................................15
1. începuturile literaturii engleze ca obiect de studiu...................33
2. Fenomenologia, hermeneutica, teoria receptării .......................73
3. Structuralismul şi semiotica ....................................................... 113
4. Post-structuralismul........................................................................151
5. Psihanaliza .................................................................................. 177
Concluzie. Critica politică............................................................. 223
Postfaţă............................................................................................. 249
Note................................................................................................... 273
Bibliografie...................................................................................... 283
Index................................................................................................. 293
Prefaţă la ediţia aniversară
Această carte a împlinit un sfert de secol. Dar, dacă pare şi mai
veche de atît, poate e pentru că de-atunci s-au întîmplat multe. Una
dintre aceste schimbări este că teoria literară nu mai ocupă astăzi
poziţia dominantă pe care o avea în urmă cu 25 de ani. Cînd a fost
scrisă această carte, teoria, la fel ca filmul cel mai recent al lui
Jean-Luc Godard, era nouă, străină, subversivă, enigmatică şi incitantă.
Unii studenţi încă o găsesc aşa. Dar, la fel cum şocul produs de contactul
cu arta modernă a fost în cele din urmă asimilat, aşa cum observa
Frederic Jameson, iar Ulise al lui Joyce a ajuns un tip de naraţiune
convenţională, tot aşa s-a petrecut şi cu teoria, care nu mai este astăzi
materia stranie care era odată. într-adevăr, aşa cum am subliniat şi
în postfaţă, asistăm astăzi la afirmarea unui fel de anti-teorie - însă
şi aceasta, la rîndul ei, prezintă un interes teoretic. Prin aceasta se
deosebeşte de obiecţiile filistine aduse de obicei teoriei, care constituie,
în mare parte, dovada unei animozităţi, şi nu un argument.
Oare asta înseamnă că teoria s-a „instituţionalizat” ? Cred că nu
se poate răspunde corect la această întrebare, dacă dăm cuvîntului
instituţionalizat (termen care poartă conotaţiile stranii ale seringilor
şi ale cămăşilor de forţă) un sens pur peiorativ. Dacă astăzi teoria
literară este predată în instituţii academice, acesta este un fapt de
lăudat, nu de condamnat ca o capitulare neputincioasă. Lucrurile
s-au schimbat în bine din acest punct de vedere, eu însumi ţinînd un
curs săptămînal de teorie marxistă la Oxford, la începutul anilor ’70,
curs neinclus în programa universitară şi care a întrunit dezaprobarea
colegilor mei, curs care era mai puţin un seminar obişnuit şi mai mult
un fel de refugiu pentru toţi studenţii criticaţi pe temeiuri ideologice.
Majoritatea studenţilor la Litere au acum posibilitatea de a urma un
curs sau două de teoria literaturii, fapt îmbucurător, de altfel.
Şi totuşi, dintr-un anume punct de vedere, poate că aceasta este
un fel de capitulare sau cel puţin un compromis îngrijorător, din
8 PREFAŢĂ LA EDIŢIA ANIVERSARĂ
moment ce nu s-a urmărit ca teoria să îşi ocupe locul în rîndul
cursurilor despre capodoperele literaturii ca un alt produs menit să-i
atragă pe jucătorii profesionişti în jocul pieţei intelectuale. A înţelege
astfel teoria înseamnă a-i înţelege greşit natura. în forma sa ideală,
teoria interoghează toate aceste demersuri interpretative, refuzînd să
coexiste cu ele paşnic şi să fie doar o opţiune între multe altele. în
loc să se limiteze la a oferi noi metode pentru studiul textelor literare,
ea pune în discuţie natura şi funcţia literaturii, precum şi instituţiile
literare înseşi. în loc să se mulţumească să ne pună la dispoziţie
modalităţi mai sofisticate de a aborda textele canonice, ea aduce în
discuţie însuşi conceptul de canonicitate. Scopul său nu este doar
acela de a ne clarifica ce înseamnă operele literare sau cît sînt de
valoroase. în schimb, pune sub semnul întrebării preconcepţiile
noastre despre sensul de bază al lui a însemna şi interoghează
criteriile prin care evaluăm arta literară. A alătura unui curs de teoria
literaturii unul despre simbolismul lunii la D.H. Lawrence ar însemna
să facem ceea ce filosofii ar numi o eroare categorială. Ar fi ca şi
cînd am studia marxismul ca pe o variantă a sociologiei, în loc să
subliniem faptul că marxismul este, printre altele, o critică a însuşi
conceptului de sociologie. Chiar prin structura ei, lumea academică
încurajează astfel de erori conceptuale. La fel ca într-o piaţă, ea
aşază laolaltă lucruri incomparabile.
Aşadar, înţeleasă corect, teoria literară este un fel de meta-discurs.
în loc să se prezinte doar ca o altă modalitate de a vorbi despre
literatură, ea adoptă o poziţie critică faţă de alte forme ale analizei
critice. Mai precis, priveşte cu suspiciune orice idee de-a gata, tot
ceea ce este de la sine înţeles. Criticii se pot întreba dacă o anume
turnură narativă este plauzibilă, dar naratologii vor să ştie mai întîi
ce este această făptură ciudată numită naraţiune şi refuză să se lase
amăgiţi de intuiţia că oricine poate recunoaşte o poveste. Dacă, de
exemplu, un critic identifică structuri jungiene într-un roman, teore
ticianul ţine să afle mai întîi ce înseamnă „roman”. Poate fi definit?
Prin ce se deosebeşte un roman scurt de o nuvelă de mare întindere ?
Criticii pot purta discuţii aprinse legate de statutul de scriitor minor
sau major al lui Oscar Wilde, dar teoreticienii preferă să analizeze
normele şi criteriile (adesea inconştiente) care stau la baza unor astfel
de judecăţi. Orice lectură presupune interpretare ; dar hermeneutica
se focalizează pe ceea ce se întîmplă în actul interpretării. Un critic
PREFAŢĂ LA EDIŢIA ANIVERSARĂ 9
poate vorbi despre inconştientul unui personaj literar; un teoretician
se va întreba mai curînd ce este un personaj şi dacă şi textul, la
rîndul său, poate avea un inconştient.
Ceea ce s-a petrecut în ultimele două decenii ar putea fi văzut
drept o decădere a teoriei „pure” sau „elitiste” din poziţia sa privilegiată.
Se vorbeşte mai puţin despre semiotică, hermeneutică, post-structu-
ralism şi fenomenologie decît se vorbea în anii ’70 şi ’80. Chiar şi
teoria psihanalitică este cumva mai puţin vizibilă decît a fost, în
ciuda seducţiei şi a farmecului exercitate asupra intelectului. în
schimb, post-modemismul şi post-colonialismul au preluat controlul,
alături de un feminism vlăguit, dar care a reuşit să supravieţuiască.
Această evoluţie este interesantă, întrucît semnalează, printre altele,
o întoarcere dinspre piscurile rarefiate ale teoriei „pure” înspre
depresiunile şi cîmpiile culturii cotidiene. Acelaşi lucru se poate
afirma şi despre noul istorism al anilor ’80 şi ’90. Feminismul,
post-modernismul, post-colonialismul sînt mai mult decît simple
fenomene literare. Dintr-un anume punct de vedere, acest lucru este
valabil şi pentru teoria „pură”, din care doar o mică parte s-a născut
în arena literaturii. Fenomenologia, hermeneutica şi post-structuralismul
sînt curente filosofice; psihanaliza este o practică terapeutică;
semiotica este ştiinţa semnelor în general, nu doar a semnelor
literare. Noul istorism a încercat să elimine graniţa dintre operele
literare şi cele non-literare, aşa cum făcuse şi structuralismul la
vremea sa. Cu toate acestea, a vorbi în aceeaşi frază despre post-struc-
turalism şi post-modernism sau despre semiotică şi post-colonialism
reprezintă o altă greşeală categorială. Primii doi termeni din aceste
perechi se referă la corpusuri teoretice, în vreme ce ultimii doi la
realităţi culturale şi politice. A crede că sînt mai mult sau mai puţin
acelaşi lucru ar fi ca şi cînd am susţine că filosofia lui Heidegger şi
încălzirea globală intră în aceeaşi categorie. Iar acest tip de greşeală
este unul la care ne îndeamnă uneori lumea academică.
Dintr-un anume punct de vedere, această întoarcere spre viaţa
cotidiană culturală şi politică este fără îndoială un lucru bun. Şi totuşi,
ca întotdeauna, există şi un preţ. Teoria pură are neajunsurile ei; dar
distanţa pe care o ia faţă de viaţa cotidiană îi permite, din cînd în cînd,
să acţioneze ca o puternică instanţă critică în raport cu aceasta. In
spatele tuturor acestor idei se ascunde o dimensiune utopică. Post-struc-
turalismul visează o lume în care ierarhiile rigide şi polarităţile opresive
