Scrisori către fiul meu

240 Pages·2008·0.611 MB·Romanian

by  Gabriel Liiceanu

scrisori cãtre fiul meu
GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanþi
autori de „literaturã personalã” din România de azi. În ulti-
mul sfert de veac, cãrþile sale au constituit repere pentru
diferitele variante ale acestui tip de discurs. Jurnalul de la
Pãltiniº (1983), a cãrui temã centralã este raportul maestru-
discipol ºi importanþa culturii într-o epocã totalitarã, a fost
un adevãrat bestseller al anilor ’80: producea cozi la librãrii,
se vindea „pe sub mânã“, se împrumuta numai prietenilor
de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest
jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a nãscut un
al doilea volum de succes, Epistolar(1987), care reuneºte voci
intelectuale de mare forþã. Urmeazã, în altã formulã, dar,
în fond, tot în nota jurnalului, Declaraþie de iubire(2001), exer-
ciþii de admiraþie ºi de ataºament intelectual, etic ºi, nu în
ultimul rând, uman, faþã de personalitãþi importante ale cul-
turii noastre. Uºa interzisã(2002) este una dintre cãrþile favo-
rite ale publicului din ultimii ani ºi o revenire la notaþia
diaristicã. Cu Scrisori cãtre fiul meu, Gabriel Liiceanu se lasã
din nou atras de simplitatea ºi directeþea genului epistolar.
Termenul „scrisoare“ trebuie luat totuºi în sensul larg al cu-
vântului: e vorba de confesiuni cu adresã sau, mai bine zis,
cu destinatar cunoscut: una dintre cele mai vii forme ale
subiectivismului controlat.
În paralel cu volumele în care autorul construieºte
ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotis-
tã, Gabriel Liiceanu a publicat o serie de cãrþi eseistice,
filozofice ºi de implicare în „viaþa cetãþii“, cele mai re-
cente fiind Despre minciunã(2006), Despre urã(2007) ºi Despre
seducþie(2007).
gabriel
liiceanu
scrisori
cãtre fiul meu
Coperta: Rãzvan Luscov

© HUMANITAS, 2008

ISBN 978-973-50-3102-2 (pdf)

EDITURA HUMANITAS
Piaþa Presei Libere 1, 013701
Bucureºti, România
tel. [phone]
fax [phone]
www.humanitas.ro

Comenzi online:
tel./fax [phone]
e-mail: [email protected]
www.libhumanitas.ro
Nu ºtiu, dragul meu, cât o sã se întindã aceastã scri-
soare ºi nici câte scrisori am sã ajung sã-þi scriu din se-
jurul meu american. S-ar putea ca, puse laolaltã, ele sã
devinã ultima carte a vieþii mele, de vreme ce, de atâþia
ani de când eºti departe, timpul meu nu-i altceva decât
un lung dialog cu tine. Iar dacã, aºa cum s-a spus în-
tr-o epocã în care se scriau ºi cãrþi, ºi scrisori adevãrate,
cãrþile nu sunt altceva decât epistole groase adresate prie-
tenilor de departe, tu, prin nu ºtiu ce întorsãturã a soartei,
ai devenit prietenul meu cel mai de departe. Nu se cuvine
atunci sã primeºti ºi cele mai groase scrisori?
Îmi place acest lucru? La început mi-a fost greu. Ab-
senþele nu se pot umple doar prin cuvinte. Dar n-am avut
încotro. Ca sã ajung la tine, a trebuit sã-þi scriu. Am
terminat prin a mã îndrãgosti deînsãºi fiinþa depãrtãrii?
Sigur e cã amândoi ne-am fost la îndemânã în primul
rând prin amprenta pe care fiecare a lãsat-o în celãlalt.
Sunt momente în care mã întreb în ce timp imemorial
ne-am cunoscut. Ne-am aºteptat, cred, foarte tare unul
pe altul, dacã ne-am putut despãrþi aºa de repede,ducând
totuºi cu noi atâtea certitudini de nezdruncinat. Pen-
tru cã altminteri cum s-ar fi putut naºte atâta complici-
tate dintr-o absenþã atât de mare?
5
Sunt de cinci zile în statul Tennessee, în orãºelul Soddy
Daisy, de lângã Chattanooga. Încep sã-þi scriu nu numai
pentru cã, mânat de fascinaþia noului, aº þine cu orice
preþ sã te þin la curent cu tot ce-am vãzut. ªi chiar dacã
o voi face, chiar dacã exotismul lumii în care am intrat
mã va transforma din când în când într-un limbut, simt
mai degrabã nevoia ca, înainte de a intra în sala de ope-
raþie, sã rãmân o vreme în preajma lucrurilor pe care nu
amapucat pânã acum sã þi le spun. Voi proceda ca iedera.
Pentru a lua în stãpânire totul, mã voi agãþa de orice îmi
iese în cale.
PARTEA ÎNTÂI
American Story

I. Dar mai întâi o poveste suedezã
Am sã încep de la o întrebare pe care mi-ai pus-o
la un moment dat: cum se face cã n-am cãlcat nici-
odatã pânã acum în America? De ce a fost nevoie
de perspectiva unei intervenþii chirurgicale ca sã mã
hotãrãsc sã fac acest zbor mitic, când, în ultimii 15 ani,
or fi existat, neîndoielnic, ºi ocazii mai paºnice pen-
tru o cãlãtorie atât de sofisticatã?
Luat repede, aº invoca trei motive. Primul: sunt
comod ºi nu am, cum spuneam, curiozitãþi turistice.
Nu mã duc niciodatã într-un loc ca sã-l vãd, ci un
lucru anume trebuie sã mã mâne într-acolo. Cel mai
mult îmi place sã cãlãtoresc mergând, afectiv, pe ur-
mele cuiva: ale unei fiinþe iubite, ale unui autor care
m-a marcat ºi care dã, cu viaþa lui, un sens cãlã-
toriei mele. Urãsc curiozitatea egal distribuitã a tu-
riºtilor de pretutindeni, neutralitatea lor, cãscatul
uniform al gurii, pe scurt, îndobitocirea privirii. Al
doilea: filmele americane sunt atât de multe ºi au
spus atâtea despre realitatea americanã, încât se pare
cã la faþa locului nu mai e nimic de vãzut. America
mea privitã din fotoliu ºi înþeleasã din cãrþi este pe-
semne mult mai bogatã decât modelul ei real. Al
treilea motiv (ºi poate cel mai solid) este unul intimºi
9