saeculum87color_Layout 1.qxd

210 Pages·2013·2.79 MB·Romanian

in memoriam
Ion Gheorghe Pricop
CAVALERUL DE ONOARE
AL SCRISULUI...
A plecat dintre noi cel care, atunci de-a stârni, în cei din preajmă, admira-
când scria, avea sufletul încovoiat sub ţia şi gratitudinea.
greutatea şi responsabilitatea cuvântu- Un om necesar ca lumina, binefă-
lui redactat. Un domn şi un cavaler al cător ca ploaia şi important ca Steaua
condeiului, gata să se aplece peste tex- Polară, pentru şcoala, cultura şi litera-
tul debutantului cu aceeaşi râvnă cu tura noastră de astăzi, aflate în derută
care se apleca peste lucrarea unui ma- şi suferinţă.
gistru. Într-o etapă a criticii literare ro-
Ardă flacăra spiritului Tău, şi în pa-
mâneşti, când rosturile şi mesajele
tria Unde-Neunde, până pasul mut de
acesteia îşi pierdeau noima, ochiul clar-
înstrăinare să atingă meterezele Veşni-
văzător al scriitorului, spiritul lui olim-
ciei.
pian căutau şi găseau, cu dexteritatea
unei erudiţii formativ-pedagogice, calea
revenirii la adevăr. Fin cititor, avizat co-
mentator de cărţi şi de autori, iscusit di-
riguitor de revistă, MIRCEA DINUTZ era
dublat de profesorul remarcabil, precum
şi de omul de omenie, impus regatului
scrierii prin hărnicie, erudiţie şi onesti-
tate.
Şi, peste toate, talentul de-a şti
să-ţi devină prieten, bun sfătuitor, harul
OSAECULUM 3-4/2013 1
R
P
in memoriam
Nu ştiu de ce, această primăvară,
mă răvăşeşte ca niciodată – doar vrea
să-mi intre în casă, în piele, în apele
adânci ale irisului, cu verdele mustind de viaţă
şi ce-o mai fi pe-afară... s-o înălţa măreaţă
din răsucirea amintirilor,
silueta albastră şi grea
a lui A FOST ODATĂ!!...
Nu ştiu de ce, mă simt lumină
căzută-ncercată, apoi spintecată,
rodită, promisă şi-apoi aruncată
în marea de vise, frumoasa divină!
(mai 2011)
2 OOSSAAEECCUULLUUMM 33--44//22001133
PRPR
in memoriam
Iordan Datcu
MIRCEA DINUTZ.
ARTICOL DE DICȚIONAR*
Dinutz, Mircea (24.IX.1948, astfel să îmblânzească lumea,
Bacău – 19.II.2013, Focşani), pentru a trăi în mijlocul ei. Eseul
critic, istoric literar, editor. Este ur măreşte metodic, nuanţat, rela-
fiul Paraschivei (n. Parascan) şi ţia personajelor lui Marin Preda
al lui Petrea Dinutz, muncitor. cu realitatea, de la cele din pro-
După absolvirea Liceului nr. 3 zele sale de început, Colinaşi Iu-
din Bacău (1966), este student bire, spre exemplu, care sunt
la Institutul Pedagogic de 3 ani „incapabile să decodeze semna-
din acelaşi oraş (1967-1970), iar lele realităţii imediate lăsându-se
între anii 1971 şi 1975 îşi desă - pradă unor stări obscure şi incon-
vârşeşte studiile universitare la trolabile”, până la Ilie şi Niculae
Facultatea de Limba şi Literatura Moromete, Cocoşilă şi Dumitru
Română a Universităţii Bucu- lui Nae din Moromeţii, şi până la
reşti, timp în care frecventează Petrini din Cel mai iubit dintre pă-
şi cenaclul de critică literară con- mânteni, pentru care cuvântul
dus de prof. Eugen Simion. Este este o modalitate de a stăpâni
mai întâi profesor la Liceul Minier din Rovinari, j. Gorj lumea. Cu deosebire personalitatea lui Ilie Moromete
(1975-1976). Între anii 1976 şi 1978 este muzeograf la este surprinsă în toată complexitatea sa, în cele mai di-
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Bacău. Între anii verse stări ale sale: contemplativitate, reflexivitate, mi-
1979 şi 1984 este director al Casei de Cultură din Slănic rare, uimire, nelinişte, perplexitate, disperare, ingenui -
Moldova. Între anii 1984 şi 1986 este administrator la tate, însingurare, derută. Popasuri critice (2001) este
Întreprinderea Judeţeană Cinematografică Vrancea. cel mai reprezentativ volum al autorului, cu pagini re-
Din 1987 revine în învăţământ, funcţionând la Liceul In- marcabile despre proza lui Geor ge Bălăiţă şi Gabriela
dustrial nr. 1, la Liceul Economic, ambele din Focşani Adameşteanu. Proza celui dintâi, în concepţia autorului
şi la Şcoala Generală Doaga până în 1990. Între anii ei „o istorie a sufletului şi a rezistenţei omului, a salvării
1990 şi 1997, este prof. titular la Liceul/Colegiul „Al.I. şi transformării lui”, este pentru D.opera unui „moralist
Cuza” şi apoi la Colegiul Naţional „Unirea”, până în mar- grav”, ea beneficiind de sugestiile venite dinspre opera
tie 2009, când se pensionează medical. Publică primele unor W. Faulkner, James Joyce, Thomas Mann, dinspre
texte critice în revista băcăuană „Gaudeamus”, din al scriitorii ruşi şi Gabriel Garcia Márquez, înrâuriri, se pre-
cărei colegiu redacţional face parte în anii 1969-1970. cizează, „de recunoscut în spiritul lor şi nimic mai mult”,
În iunie 1970 debutează cu versuri în revista „Ateneu”, cel mai important roman al scriitorului, Lumea în două
fără a persevera ca poet. Între octombrie 2002 şi martie zile, punând „într-o fericită cumpănă tradiţia cu tehnicile
2003 este redactor-şef al revistei focşănene „Oglinda li- moderne”. Lumea prozei lui Bălăiţă ilustrează convin-
terară”, iar de la nr. 6/2007 – al revistei „Pro Saeculum”. gerea celui care a creat-o că personajul ei predilect este
În critica literară practicată de D.prevalează intere- omul de rând, în care „sunt concentrate mari forţe con-
sul pentru prozatori, clasici, ca Duiliu Zamfirescu, Liviu tradictorii”. Proza Gabrielei Adameşteanu este preocu-
Rebreanu şi Camil Petrescu şi contemporani, ca Marin pată, deopotrivă, de lucrurile mărunte şi de cele cu relief
Preda, George Bălăiţă, Gabriela Adameşteanu ş.a. În pronunţat, personajele ei fiind „apăsate de nelinişte şi
eseul Marin Preda. Patosul interogaţiei (1997) exami- nereuşită”. Între tehnicile de expunere ale acestei
nează întreaga creaţie a acestuia din perspectiva între- proze, sunt remarcate monologul interior şi discursul in-
bărilor esenţiale pe care şi le-a pus, a convingerii lui că continent, care par să fie „o formă de apărare a perso-
secolul în care a trăit „a strecurat în conştiinţa ome- najelor în faţa singurătăţii şi morţii, dar şi o formă de
nească îndoiala faţă de Om”, a convingerii că îl intere- vitalitate, de justificare a propriei existenţe prin cuvântul
sează nu doar soarta lumii, ci şi a fiecărui om în parte. nesupravegheat, liber în compensaţie faţă de un modus
Scriitorul s-a întrebat ce înseamnă să fii om, iar perso- vivendiimpus, cenuşiu şi limitat”. Factor cultural în Ţara
najele sale interoghează şi se interoghează, încercând Vrancei, D.alcătuieşte ediţii din opera unor scriitori din
acest spaţiu cultural, precum Duiliu Zamfirescu,
G.M.Vlădescu, Virgil Huzum şi Ion Larian Postolache,
*Va apărea în Dicţionarul general al literaturii române,edi- în paginile despre aceştia trei din urmă necăzând în ha-
ţia a doua, în pregătire. giografie.
OSAECULUM 3-4/2013 3
R
P
in memoriam
noapte de război, pref., bibl., Galaţi, 1993; Virgil Huzum,
antol., pref., Focşani, 2005 (în colab. cu Alexandru Deş-
liu), Ion Larian Postolache, antol., pref., Focşani, 2006
(în colab. cu Alexandru Deşliu); Florin Muscalu, antol.,
Focşani, 2007; Ioan Dumitru Denciu, antol., pref., Foc-
şani, 2009.
Repere bibliografice: Muscalu, Dicţ. scriit. vrân-
ceni, 59-60; Eugen Budău, Bacăul literar, Iaşi, 2004,
628-630; Cornel Galben, Personalităţile Bacăului,
Bacău, 2008, 177-182; Ionel Necula, Spiritul vrâncean
în lecturi colective, Râmnicu Sărat, 2010, 50-58; Iordan
Datcu, Pagini de istorie literară şi etnologie, Târgovişte,
2011, 115-118;Grigore Codrescu, Jurnalul criticului in-
comod, Bacău, 2011, 1; 77-82; Florentin Popescu, O
exegeză necesară şi aşteptată, „Bucureştiul literar şi ar-
tistic”, 2011, 1; Ion Roşioru, Criticul la maturitate, „Bu-
covina literară”, 2012, 1-2; Ioan Adam, Cititorul de
calitate, „Litere”, 2012, 2; Lucian Gruia, Mircea Dinutz
– normalitatea ca excepţie, „Pro Saeculum”, 2012, 1-2;
Adrian Botez, Senator de drept al logos-ului valah, în
SCRIERI: Marin Preda. Patosul interogaţiei, Foc-
iarna vrajbei noastre, „Pro Saeculum”, 2012, 1-2; Cornel
şani, 1997; Textul literar. Orizonturi de lectură, Bacău,
Galben, Instantanee acide din realitatea imediată,
1999 (în colaborare cu Ecaterina Creţu, Georgeta
„Vatra veche”, 2012, 3; Maria Niţu, Mircea Dinutz şi de -
Cosma şi Lucreţia Dragomir); Popasuri critice, postfaţă
santul vrâncean, „Actualitatea literară”, Lugoj, 2012, 18;
Petre Isachi, Bacău, 2001; Tablete de duminică, pref.
Ionel Popa, O voce în Agora, „Litere”, 2012, 3; Dan Pe-
Constantin Călin, Focşani, 2008; Scriitori vrânceni de
truşcă, Gabriel Liiceanu şi complexele literaturii române,
ieri şi de azi, Galaţi, 2011, D-ale democraţiei,
ATN, 2012, 3; Grigore Codrescu, Mircea Dinutz. Inte-
Târgu-Mureş, 2012; Anamneze necesare, Râmnicu
lectualul pamfletar,„Plumb”, 2012, 61; Magda Ursache,
Sărat, 2012. Ediţii: M. Eminescu. Sărmanul Dionis, in- Un opinioman: Mircea Dinutz, „Acolada”, Satu Mare,
trod., bibl., Galaţi, 1991; Duiliu Zamfirescu, Lydda, pref., 2012, 4; Sabina Fînaru, Râsu’ plânsu’ altfel, „Bucovina
bibl., Galaţi, 1992; Viaţa la ţară, pref., bibl., Galaţi, 1992; literară”, 2012, 5-6; Alina Apopei-Pistol, „D’ale democra-
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia ţiei” de Mircea Dinutz,ATN, 2012, 9.
Ioan Adam
CITITORUL DE CALITATE
„Descălecat” în Focşani de aproape trei decenii, cri- „furtuna de contestaţii, indignări, insinuări” ce pare a-l fi
ticul Mircea Dinutz face prin noua sa carte* dovada po- îngrozit pe „descălecător”. Şi dacă – admit excepţia! –
sibilei lui naturalizări. Într-un melancolic cuvânt s-a iscat pe undeva o furtună, aceasta n-a fost decât
preliminar în care ironia îşi dă mâna cu tristeţea îşi ex- una într-un pahar de apă. Dar în tot răul e şi un bine:
primă chiar regretul că rezultatul osârdiilor sale vrân- Mircea Dinutz nu ne-a dat un dicţionar, ne-a oferit în
cene n-a luat forma unui dicţionar. N-are în fond ce îşi schimb o panoramă. Personal nu cunosc niciun critic şi
reproşa, iar dacă o face totuşi, trebuie să vedem în istoric literar din provincie care să se fi devotat într-atât
acest gest doar o cochetărie de intelectual timid, dar or- spaţiului în care locuieşte încât să scrie sistematic des-
golios, conştient că în apartamentul lui lambrisat cu to- pre toate cărţile concitadinilor, concetăţenilor săi. E o
muri a urzit mai mult decât un lexicon. Dicţionare literare muncă de benedictin şi de detectiv, o teribilă probă de
arondate unei regiuni au mai realizat şi alţii, nu-i amin- anduranţă şi un risc pe cont propriu, mai ales că acela
tesc în acest incipit decât pe Stan V. Cristea, Florea care le-a făcut, le-a traversat, iar pe ultimul şi l-a asu-
Firan, George Vulturescu, dar asupra lor nu s-a abătut mat nu-şi înmoaie pana în apă de trandafiri, nu apasă
clapele „maşinii de lăudat” şi nu ezită să le spună celor
din apropiere şi adevăruri incomode.
* Mircea Dinutz, Scriitori vrânceni de ieri şi de azi, Editura Panorama literară a Vrancei (Vasile Lovinescu pro-
Zigotto, Galaţi, 2011. punea în O icoană creştină pe Columna Traianăca eti-
4 OSAECULUM 3-4/2013
R
P
in memoriam
mon sanscritul Varanha) pe care ne-o oferă acum nu- de clemenţă sunt practic limitate. Scriitorul abordat e
mără 18 scriitori de ieri şi de azi, de la Florinel Agafiţei, prins îndeobşte într-o plasă de asociaţii erudite, tras
incitantul nostru contemporan, până la Duiliu Zamfi- spre limanul verdictului în fraze dulci-amărui şi lovit pe
rescu, pe care eu îl simt şi mai contemporan. Aflu însă neaşteptate în inima vanitoasă cu fierul dur al unui re-
dintr-o bibliografie finală (pusă în pagină cu acelaşi or- proş întemeiat. Exemple pot fi extrase din aproape
goliu subtextual pe care-l aminteam anterior) că Mircea toate medalioanele reunite în Scriitori vrânceni de ieri
Dinutz a examinat în incinta registraturii sale critice alţi şi de azişi, ciudat lucru, dar bună dovadă de onestitate
40 de autori vrânceni, catagrafiaţi cu aceeaşi migală şi intelectuală, mai ales în profilurile precumpănitor elo-
constanţă. Adunându-i pe unii şi pe ceilalţi într-un tom gioase. Despre Adrian Botez, poet în a cărui stea în as-
imaginar nu poţi să nu constaţi că a fi critic în provincie censiune criticul crede cu putere, dedicându-i studiul cel
în felul în care Mircea Dinutz înţelege să fie înseamnă mai întins, pe alocuri encomiastic, nu ezită să pronunţe
un fel de eroism tăcut şi cumva tragic, à la Sisif. Tragis- şi judecăţi extrem de rezervate: „imagistica prea con-
mul vine nu din repetitivitatea gestului, ci din lipsa lui de gestionată, o aglomerată plasă de referinţe şi simboluri
ecou printre cei cărora le era dedicat. E de înţeles de natură să descurajeze cititorul, o densitate ideatică
atunci accentul de mândră revoltă şi exasperare ce-i şi o tensiune suplimentare, capabile să verifice compe-
scapă în final acestui critic de obicei atât de sobru şi tenţele celui care aspiră la statutul unui cititor de cali-
controlat: „Două personulităţide anvergură au declarat, tate, la care trebuie să adăugăm procedeul nu prea
în timpi diferiţi, că Vrancea nu are critici!! Noroc mare simpatic (şi contraproductiv) al scrierii cu majuscule, ori
pe capul nostru că avem impostură de toate culorile, alt- de câte ori doreşte să pună în evidenţă o idee, un gând,
fel ne-am plictisi de moarte!!! Revista pe care o coordo- un concept” (p. 58). Mă gândesc ce-o fi reţinut poetul:
nez, respectată în atât de multe judeţe ale ţării (evident, ditirambii sau tăgada? Parcă îmi vine a crede că ultima.
e vorba de cititorii de calitate!), e ignorată la ea acasă!!! Aceeaşi tehnică a elogiului bine temperat (în final)
Nici asta, se pare nu există!! Să fim bine înţeleşi, unii în medalionul consacrat lui Liviu Ioan Stoiciu, un poet
dintre colegii mei, prieteni sau nu, au valoare, se află în vizionar în care şi eu văd un moralist inflexibil, un profet
plină ascensiune valorică, mulţi alţii nu au vreo şansă ce are pe limbă cenuşa amară a disperării. Mircea Di-
din start, dar prea e groasă şi slinoasă vanitatea lor, nutz construieşte în jurul lui (şi pe bună dreptate!) o
auto iluzionarea obsesivă, drept care apar, periodic, jerbă de elogii, o cascadă de laude, dă impresia că e
monştri de celuloid!! Cu cât sunt mai mici, mai piperni- câştigat integral de subiectul reflecţiilor sale până când,
ciţi, cu atât se agită mai mult!! Sunt deconcertaţi doar in cauda venenum, instinctul profesional îi aminteşte că
de faptul că nu au «maşina lor de lăudat», cum au alţii!! e mai bine să fie prieten al adevărului, decât al lui Plato
Îi înţeleg, le plâng pe umăr, dar... rămân singur!!” (adică Stoiciu) şi-l amendează subit pentru „construcţia
Aici, să mă ierte criticul, nu-l aprob în întregime. Am precară”, „lipsa unei coeziuni interioare”. Şi chiar lui Flo-
chiar impresia că după zeci de ani de „magistratură” rin Muscalu (de care se pare că l-a legat o lungă amici-
încă nu şi-a conştientizat pe deplin rolul. Critica e un fel ţie, închinându-i chiar o antologie şi o bună schiţă
de singurătate cu faţa spre ceilalţi. Criticul n-are prieteni. monografică) îi reproşează „aerul obosit, manierist de-a
Are cel mult amici. Prietenii criticului sunt cărţile, nu dreptul” din volumul Chipul şi asemănarea. Este obiec-
scriitorii. Mari sau mici, vanitatea lor e aceeaşi. Scriito- ţia pe care i-o aduceam şi eu în 1970 şi o confirmam
rul, irritabile genus vatum, e întotdeauna alergic la ob- trei decenii mai târziu în Pro Saeculum. (În treacăt fie
servaţii. Orgoliul, vanitatea, trufia ţin de natura lui. Dacă spus, nu m-ar fi supărat prea tare dacă în grupajul de
nu le-ar avea n-ar mai crea. Cine a scris mai compre- referinţe critice selective ar fi trecut şi Statueta visăto-
hensiv, mai cald, despre C. Stere decât Şerban Ciocu- rului, cronică apărută taman în revista pe care o păsto-
lescu? Şi cine a luat pur şi simplu foc atunci când reşte.)
acesta şi-a permis să observe că în al şaselea roman Dar să răspund în continuare la întrebarea cum?
din ciclul În preajma revoluţiei„realismul teoretic” a că- Frapează răbdarea, ritualul, calmul, tactul, absenţa vio-
pătat „o înclinare practică spre şarjă şi pamflet”? Evi- lenţelor verbale sau, ca să apelez la limbajul medical,
dent, C. Stere, care protesta în Adevărul din 31 mai protocolul operator. Totul se face pe îndelete, fără pre-
1931, etalând, şi el, indignarea unui autor „neasimilat” cipitări neavenite. Din protocolul lui Mircea Dinutz nu
de mediul în care trăia...Să deduc, mutatis mutandis, că lipsesc statistica onestă, laborioasă, în inconfundabilul
nici Mircea Dinutz n-a fost asimilat în pofida lungului sta- stil al lui Al. Piru, nota erudită de subsol, aglutinând o
giu vrâncean? informaţie din varii domenii, blindajul teoretic (uneori
Cum scrie, despre cine scrie singuraticul din Foc- oţios), inventarul meticulos de simboluri şi metafore.
şani? Aş remarca mai întâi urbanitatea, condescen- Îna inte de a fi comentat, poetul e fişat, adnotat, căutat
denţa. Aşa cum sunt oamenii care recurg la politeţe în comentariile predecesorilor, cu ambiţia omului care
pentru a determina o reacţie de acelaşi semn, aşa sunt a zăbovit îndelung în biblioteci şi cunoaşte bine valoa-
şi unii critici, inclusiv Mircea Dinutz. Incisiv în fond, ma- rea cuvântului. Cutare poet e „catagrafiat” astfel: „Cu
nierat în forme scriptice, comentatorul scriitorilor vrân- cele 141 de poeme organizate în cinci cicluri (cifră ini-
ceni îi priveşte de fapt de sus. Sunt „speciile” ţiatică, simbol al Centrului, al armoniei şi al echilibrului):
(specimenele) pe care le pune sub lupa lui de „natura- Pasteluri apocaliptice (43), Pasteluri domestice (27),
list”. Le admiră penajul, elitrele,volutele, le studiază tra- Misterii (33), Carnavaluri (22) şi Întoarcerea la ritual
seul, le constată superior poticnelile. Dar rezervele lui (16), autorul întăreşte impresia noastră”. Ciclurile sunt
OSAECULUM 3-4/2013 5
R
P
in memoriam
parcurse răbduriu, disecate chirurgical până la ultima globalizare”... Când se va relua, precum se anunţă,
fibră, strofele, versurile sunt metodic ciocănite pentru a într-o ediţie nouă, îmbogăţită, Dicţionarul general al li-
se auzi dacă sună sau nu a gol. Admisibile, ba chiar ad- teraturii române, nu vor putea fi omise de la bibliografia
mirabile în parte, asemenea analize păcătuiesc prin finală eseuri precum cele despre Florinel Agafiţei (regret
exces. Citindu-le, ai nostalgia comentariului sintetic, că nu l-am citit până acum!), Doina Popa, Florin Paras-
râvneşti o perspectivă de sus, à vol d’oiseau, care
chiv (o inteligenţă critică în perpetuă ebuliţie), George
şterge detaliile, reţinând contururile esenţiale.
Mihail Vlădescu şi Varujan Vosganian.
Mircea Dinutz nu este în primul rând un critic de poe-
N-aş încheia aceste notaţii fără a consemna profilul
zie (în comentarea prozei și a cărţilor de critică e mult
final al lui Duiliu Zamfirescu. Când l-am citit prima oară
mai destins şi mai convingător), dar Vrancea literară a
pe Mircea Dinutz (să tot fie vreo 20 de ani!), tocmai un
produs din belşug poeţi şi a fost cam zgârcită cu expo-
eseu al lui despre autorul Vieţii la ţarămi-a atras atenţia.
nenţii celorlalte genuri, aşa că el e nevoit să lucreze cu
Cu acea formă de orgoliu proprie timizilor el recupera
materialul pe care îl are la dispoziţie. I-ar trebui, mai
polemic Lydda, roman acoperit până atunci de vălul
ales în cronica de poezie, „puţină asprime şi plivire”,
vorba aceluiaşi Adrian Botez. Sunt mirat că un cititor scorţos al calificativelor drastice aşternut de H. Sanie-
atât de informat, obişnuit cu aerul tare al ideilor literare, levici, Octav Botez, Georgeta Horodincă, Al. Săndu-
n-a identificat în Adrian Botez un barbian obsedat de lescu ş.a. Criticul vedea în el un „incitant roman de
găsirea căii dintre om şi Dumnezeu. Patru versuri ca analiză” în care protagonista „îşi converteşte profesorii
acestea: „rog / inorog: / Cuvântului-Crai / Dă-i al meu la adevărul ei de viaţă” (p. 299).Triumful ei este triumful
rai” ar fi fost îndeajuns. Şi acelaşi poet, desigur consi- literaturii, mai puternică decât toate filozofiile şi idiosin-
derabil şi în ochii mei, ar fi putut fi pus pe un plan în re- craziile. Studiind romanul, Mircea Dinutz făcea o obser-
laţie cu vârtejul heliadesc din Anatolida, iar pe un altul vaţie de fineţe, care a scăpat comentatorilor anteriori.
cu viziunile coşmareşti, à la Bosch şi Goya, din Scriso- Iat-o: „Portretul (imaginea subiectivă a individului din
rile studenţeşti din închisoareale lui Corneliu Zelea Co-
realitate) apare obsesiv şi, neapărat, în momente-cheie.
dreanu. Scriu asta pentru că aflu, din amplul medalion
Astfel, Filip A. găseşte în casa Lyddei portretul fiului
ce i-l rezervă, că Adrian Botez e şi autorul unui studiu
senin, iertător, gata să-şi deschidă braţele. Portretul me-
de pionierat într-un domeniu tabù: Opera scrisă a lui
diază – în cazul de faţă – apropierea dintre cele două
Corneliu Zelea Codreanu – între vizionarism şi alchimie
spirite”. Exact! În proza lui Zamfirescu portretul (alteori
naţională. Mai adaug că ici-colo fişierul cu informaţii îmi
fotografia, a se vedea şi în Viaţa la ţară scena apropierii
pare a reţine amănunte nu întru totul creditabile. Nu-mi
dintre Saşa Comăneşteanu şi Matei Damian) este me-
vine a crede că Pierre Gringoire (1475-1538), poetul
diatorul ideal, factorul decisiv al descoperirii afective a
respectat de Victor Hugo şi Théodore de Banville, ar fi
eroilor. Lumea derivată, „iluzorie”, a artei era la el (dar
polemizat (vezi p. 70**) cu Ludovic al XI-lea, rege mort
în 1483. Polemist la 8 ani? Drept, cam ciudat vine, ar fi oare numai la el?) mai puternică decât realitatea. În re-
zis fabulistul... N-am la îndemână elegantele Œuvres cunoaşterea acestui adevăr Mircea Dinutz a pus şi o
complètes de Gringoire. Réunis pour la première fois parte din eul lui secret. Şi pentru acest „cititor de cali-
par M. M. A. de Montaiglon et J. de Rotschild(1877) pe tate” literatura este mai vie, mai seducătoare decât rea-
care le-am citit cândva, dar rămân incredul. Tot un Toma lul descurajant.
Necredinciosul rămân şi după ce am citit „figurinele” al
căror subiecţi sunt Lucia Cherciu (bună româncă din P.S.Acest articol a fost scris în februarie 2012. Nu
America, dar vulnerabilă ca poetă), şi Paul Spirescu. Or bănuiam atunci că subiectul lui, criticul şi istoricul literar
fi poeţi meritorii, dar citatele selectate nu m-au convins.
Mircea Dinutz, va trece ultima vamă peste exact un an.
Îmi plac însă, cum scriam, cu deosebire medalioa-
L-am văzut de puţine ori, am avut mult mai multe con-
nele despre prozatori şi critici. Cu Ioan Dumitru Denciu,
vorbiri telefonice decât întâlniri faţă în faţă, dar speram
cel aflat „mereu în drum spre Ithaca”, redescoperim
că omul firav şi manierat în toate formele vieţii şi scri-
scânteierile romanului istoric, gen urgisit în timpurile
sului său o va mai duce mult, ca şi concitadinul său –
noastre amnezice. Luminile zeiţei Bendis, carte despre
Bacovia. Viaţa m-a dezminţit! Ieri am comemorat,
enigmaticul Burebista, ca şi Călătoria spre zeia lui Mi-
printr-o agapă veselă şi tristă (l-am avut în capul mesei
hail Diaconescu, sunt sonde înfipte în trecutul imemorial
pe scânteietorul Niculae Gheran!), 40 de zile de la ple-
privit prin prisma unui „naţionalism metafizic, supraisto-
carea celui care „respira, trăia prin cărţi”. N-a plecat de
ric şi, deci, situat – crede Mircea Dinutz – în afara zonei
politicului” (p. 103). Dar azi mai poate evada cineva (fie tot. Din anticamera lui Dincolo, ne-a rezervat o ultimă
el şi scriitor) din atmosfera sulfuroasă a politicului? surpriză: volumul de Confesiuni provocate împreună
Chiar studiosul Ioan Dumitru Denciu îl contrazice când cu Rodica Lăzărescu, pe care tot ieri l-am primit din
constată că „El [naţionalismul – n.m.] reînvie astăzi în mâna celei care l-a însoţit în aceste investigaţii literare
toată Europa de Est şi probabil se va propaga şi în Vest, de fineţe. Iar silueta delicată a omului care – ne spune
ca reacţie la tendinţele de sufocare a diversităţilor prin de pe malul celălalt al Styxului – „a stat pe două pi-
cioare, ţinuta dreaptă şi doldora de proiecte” îmi revine
în memorie şi mă însoţeşte afabil pe căile lecturii, zi-
**Corect p. 71, n.red. cându-mi parcă: Vade mecum!(31 martie 2013).
6 OSAECULUM 3-4/2013
R
P
in memoriam
Liviu Ioan Stoiciu
CU UN PRIETEN CRITIC MAI PUȚIN
Cu ce să încep? Am rămas şi mai singur decât eram Larian Postolache, în 2006 – ambele în colaborare
după dispariţia lui Mircea Dinutz. Observ că prietenii cuiniţiatorul seriei, Alexandru Deşliu;lui Florin Muscalu,
pleacă într-o lume mai bună (unde vor trăi veşnic) şi că în 2007 şi Ioan Dumitru Denciu, în 2009), „Tablete de
rămân duşmanii. Nu m-am văitat niciodată de lipsa duş- duminică” (2008, publicistică), „Scriitori vrânceni de ieri
manilor (curios, tot mai numeroşi, cu cât m-am afundat şi de azi” (2011), „D’ale democraţiei” (2012) şi „Anam-
în lumea literară), am recunoscut mereu că am prieteni neze necesare” (2012)…
număraţi pe degetele de la o mână – şi că, iată, şi aceş - După debutul editorial (1997), manifestând o sporită
tia mor peste noapte… E vorba de acea prietenie lite- solicitudine în exercitarea actului critic, am înţeles că
rară bazată pe respect reciproc şi compatibilitate lumea scriitorilor e stăpânită de dihonie, că orice rând
morală. Cât am stat la Focşani (până în anul 1990) negativ la o carte atrăgea asupră-mi supărarea şi ne-
habar nu am avut de criticul Mircea Dinutz (deşi în 1988 prietenia autorilor vizaţi, că singurele propoziţii admise,
el a scris despre cărţile mele într-o revistă a Liceului 1 cu satisfacţie, erau cele elogioase! Oricâtă voinţă de
din Focşani, intitulată Preocupări; am descoperit asta obiectivitate ai avea, ea e limitată de timpul şi de locul
abia în 2013, în jurnalul meu ţinut atunci; în 1988, din unde vieţuieşti, de relaţiile foarte complexe care există
câte am înţeles, el era pedagog la Liceul 1 sau profesor într-o urbe unde intelectualii mai răsăriţi se cunosc bine
suplinitor la Liceul Economic) – eram amândoi timizi pu- între ei şi se judecă unii pe alţii cu o tenacitate şi o se-
blic, ignoraţi pe plan local. veritate demne de o cauză mai bună. În Vrancea, ca şi
Mircea Dinutz şi-a descoperit vocaţia de profesor în alte judeţe înfiinţate în 1968, se simte mai abitir insu-
îna inte de vocaţia de scriitor? Întreb, fiindcă a debutat ficienta tradiţie şi existenţa unei table de valori nede-
editorial abia la 49 de ani, în 1997 (s-a născut în anul cantate, încă, la parametrii normalităţii, a tras concluzia,
1948, e băcăuan la origine). Deşi a terminat Filologia la nu demult, Mircea Dinutz.
Bucureşti în 1975 (bazat pe latină) şi a frecventat cena- De o onestitate ieşită din comun, Mircea Dinutz a
clurile cunoscute ale vremii (şi la liceu şi la facultate, şi fost şi un publicist remarcabil – până în martie 2012 a
după ce s-a întors la Bacău, după facultate; în 1968 a publicat, la o rubrică a lui săptămânală, şi articole de
debutat cu poezie în revista Ateneu; după ce a terminat mare savoare în Jurnalul de Vrancea (coordonat de
facultatea, a publicat studii critice, eseuri, recenzii, cro- mine, şi-a încetat apariţia după ce administratorul lui a
nici literare), s-a risipit în funcţii de muzeograf la Bacău, dat faliment), era o plăcere să colaborezi cu el. Din
director sau instructor de casă de cultură la Slănic Mol- 2008 (când a intrat în USR), Mircea Dinutz a devenit re-
dova şi Oneşti, sau administrator la difuzarea judeţeană dactor-şef la revista Pro Saeculum (administrată de
de filme din Focşani, până să intre în corpul didactic Nina Deşliu), impunând-o pe piaţa literară de la noi nu
vrâncean (el a mai fost profesor un an, imediat după ce numai prin colaboratori de seamă, ci şi prin editorialele
a terminat facultatea, la Rovinari-Gorj). După Revoluţie eseistice (pe teme literare) şi prin cronicile sale (unele,
a devenit mândru de titulatura lui de profesor de licee semnate de el cu pseudonim). Altfel, în tot ce scria (şi a
de renume din Focşani şi de elevii lui (unii, cu cărţi pu- tot scris 25 de ani) avea cultul valorii şi era un duşman
blicate între timp: Iulia Popovici, Ana Maria Cornilă, Car- neîmpăcat al mediocrităţii, veleitarismului şi amatoris-
men Săpunaru). A fost atât de implicat în învăţământ (în mului: Un scriitor, or criticul este şi el un creator ca ori-
concursuri de limba şi literatura română sau olimpiade, care altul, trebuie să-şi cunoască foarte bine
sau în îngrijirea unor ediţii critice la autori din manuale: posibilităţile reale. E prima (nu singura) condiţie a valo-
Mihai Eminescu, Duiliu Zamfirescu, Camil Petrescu; rii, declara Mircea Dinutz. Şi continua, într-un interviu
sau în scrierea de numere tematice la Revista Noastră, recent: Nu cred că trebuie să umbli cu mănuşi în faţa
după 1997, cu care a primit premii pe ţară ale revistelor nonvalorilor… Rolul criticii de întâmpinare este să
şcolare; în 2002 redactează şi un manual de liceu de atragă atenţia asupra cărţilor de valoare şi să-i descu-
limba şi literatura română, sub coordonarea lui Dumitru rajeze pe neaveniţi… Criticului i se cere rectitudine mo-
Micu), încât scrisul lui critic a căpătat accente didactice. rală, consecvenţă şi coerenţă în exercitarea actului
În paralel cu profesoratul, nici nu se putea altfel, a pu- critic! Cu alte cuvinte, fără un profil moral ferm conturat,
blicat cronici literare în Revista V din Focşani (până în criticul acela, dincolo de talent şi asiduitate, nu are şi nu
1994). Abia după debutul editorial („Marin Preda. Pato- poate avea credibilitate… Eu am scris, în cursul vieţii,
sul interogaţiei”, 1997; în mare parte scris subtil-didac- ceva peste 400 de cronici, recenzii şi eseuri critice!Am
tic), Mircea Dinutz şi-a luat în serios vocaţia de critic şi pierdut un spirit de mare calitate, fără Mircea Dinutz
a intrat în lumea literară, a colaborat la revistele impor- Vrancea literară nu va mai avea un reper critic.
tante din Bacău şi din Bucureşti sau Iaşi şi a început să În ultimul articol primit la Jurnalului de Vrancea, în
scoată cărţi adevărate de critică: „Popasuri critice” martie 2012, într-un pamflet intitulat „Furnicile şi scriito-
(2001), monografiile din colecţia „Scriitori vrânceni con- rii”, Mircea Dinutz a scris, la final (cât îl citiţi, poate vă
temporani” (dedicate lui Virgil Huzum, în 2005, şi Ion gândiţi să-i puneţi o floare la mormânt sau să-i aprin-
OSAECULUM 3-4/2013 7
R
P
in memoriam
deţi o lumânare, urându-i odihnă „în eternitate”), apropo să răspundă:
de scriitorii de azi: – Mă văd nevoit să-ţi dau dreptate! Tocmai asta-i
Apar zeci de reviste, unele mai dispar, din motive fascinant – nu par să-şi dea seama! Ei se comportă ca
economice, se face şi treabă bună, nu putem contesta! şi cum ar fi băgaţi în seamă, ca şi cum cititorii, câtă
Dar se plătesc şi multe poliţe, nu întotdeauna cu drep- frunză şi iarbă, s-ar da de ceasul morţii să le citească
tate! Unii vor să dea impresia că numai ei sunt deţină- opera, să le urmărească evoluţia! Şi ce simplu era totul
torii preţiosului adevăr! Cum se ridică unul şi ameninţă înainte! Scriitorul stătea mândru pe un soclu şi se lăsa
să tulbure ierarhia impusă de la Centru, cum iese un răsfăţat chiar şi de cei care nu citeau o carte! Mai co-
bora din când în când şi se ducea, gustând gloria fie-
dosar de informator, cel puţin! Sub aparenţa unei con-
cărei clipe, la întâlnirile cu cititorii, ce vremuri! Tocmai
duite civilizate şi a unui cod deontologic (deseori pome-
de asta îi şi privesc, oarecum, cu compasiune! Nu mai
nit) se încearcă – ba chiar uneori cu succes –
au soclu, nu mai au cititori, atunci nu le rămân decât re-
minimali zarea sau chiar anihilarea unui scriitor autentic.
sursele interne: imaginaţie, invidie, ură! Ce să facă alt -
La acest nivel, totul se poate măslui: adevărul, valoarea,
ceva?
ierarhia!
– Ştiu eu?! Să observe furnicile!!…
– Şi crezi că îi pasă cuiva, cu adevărat, de toate
astea?! Aici, Mocoflete mă privi surprins. Apoi, se hotărî (15 aprilie 2013. Bucureşti)
Diana Pavel Cassese
MULȚUMESC, DOMNULE PROFESOR!
Sunt profesori care, înainte de toate, sunt deschiză- piadele au avut câştigători din clasele lui la toate nive-
tori de drumuri, arhitecţi de vieţi umane, pentru că plăs- lurile. Elevi buni, silitori şi talentaţi pe care a ştiut să-i
muiesc omul de mâine, pentru că văd în tine, ucenic, motiveze, cum făcea şi cu mine, şi să-i pregătească cu
elev sau învăţăcel, lumina talentului şi a vocaţiei şi o mare dăruire şi probitate intelectuală şi morală.
hrănesc pas cu pas ca pe o floare. Un om singur, care a dedicat întreaga viaţă elevilor
Sunt puţini, dar lasă un semn adânc, şi acolo, în că- săi şi literaturii.
suţa în care i-am păstrat în suflet, emană mereu o căl- Mucalit, frecvent în polemică cu ceilalţi, cred că o
dură sufletească şi o înţelepciune care ne călăuzesc singură dată mi-a lăudat un articol. În rest, tânjeam
paşii mai târziu.
după o aprobare scurtă cu capul, cu teama de a nu
Eu am avut norocul să cresc sub ochiul atent al unui
primi una din acele priviri interogative sau vreo interjec-
astfel de profesor. A fost unica persoană determinantă
ţie care te făcea să-ţi simţi transpiraţia rece curgând pe
în ceea ce priveşte alegerile mele de viaţă, pasiunile
şira spinării.
mele! Şi mai frumos este faptul că nu mi-a fost profesor
Mi-a făcut multe daruri. Reproşurile de atunci le-am
direct, la clasă, m-a cunoscut la faza naţională a Olim-
păstrat, şi azi mă întorc mereu la regulile lui.
piadei de română şi de atunci a devenit mentorul meu:
Îmi amintesc ziua în care i-am spus că plec. Am pe-
mi-a îndrumat lecturile, condeiul, m-a convins să dau la
trecut cu dumnealui o oră întreagă cu un nod greu în
Litere la Bucureşti, mă aştepta la sfârşit de săptămână
gât, răsfoind ultimul număr al revistei „Pro Saeculum”,
la întoarcerea de la facultate şi ore în şir stăteam la po-
sperând că n-o să-mi pună nicio întrebare, ca să nu-mi
veşti: Manolescu, Cărtărescu, dl prof. Florin Mihăilescu
tremure vocea de plânsul înecat. A fost prima oară când
ş.a. Căci nu era doar profesorul de limba şi literatura ro-
am descoperit cât de mult contează această persoană
mână foarte exigent, competent şi respectat de colegi,
în viaţa mea şi cât am învăţat de la dumnealui.
deşi a păstrat mereu o anumită distanţă, era şi criticul
Acel nod în gât l-am simţit mereu, de fiecare dată
literar, al meu, al nostru, al tuturor, lăsându-ne moşte-
când îl sunam de departe, dar prin telefon n-am avut ni-
nire un patrimoniu imens de la „Marin Preda – patosul
interogaţiei” până la „Anamneze necesare”, trecând prin ciodată curajul să-i mărturisesc cât îi sunt de recunos-
„Popasuri Critice”, apoi seria de patru volume incluse în cătoare şi, din păcate, nu voi mai putea să-i mulţumesc.
ciclul „Scriitori vrânceni contemporani” (la două fiind A plecat în vârful picioarelor, lăsând orfani atâţia foşti
coautor alături de Alexandru Deşliu) şi „Tabletele de du- elevi, lăsând orfană o revistă, pe noi toţi. Dar sunt con-
minică” ori „D’ale democraţiei”, fără să omitem aportul vinsă că gândul meu bun (al nostru, al tuturor) ajunge
imens, ani la rândul, la realizarea, cu sudoare şi bucu- până acolo, sus, de unde încă mă/ne mai urmăreşte cu
rie, a revistei „Pro Saeculum”. interes şi dragoste.
Cât despre Mircea Dinutz – dascălul, an de an olim- Mulţumesc, Domnule Profesor!
8 OSAECULUM 3-4/2013
R
P
in memoriam
Cornel Galben
MIRCEA DINUTZ: AM ÎNVĂȚAT
SĂ CITESC ÎN… URME*
(Inedit)
Nu-mi aduc aminte când l-am întâlnit prima oară pe de director?
MIRCEA DINUTZ, dar articolele sale mă incitaseră cu
mult înainte de a avea ocazia să-i strâng, prieteneşte, – Viaţa de muzeograf mi-a adus satisfacţii profesio-
mâna. Prin intermediul lui Ioan Enache, amicul nostru nale şi m-a făcut să privesc cu mai mult respect valorile
comun, am reuşit să-i dau de urmă şi, din când în când, trecutului. Ca absolvent de facultate, profesor de latină,
să încingem, în doi sau în trei, câte o discuţie. Născut mă emoţionam în faţa unei colecţii germane a lui Tacit.
la Bacău (24 septembrie 1948), blondul hoinar şi-a clă- Astăzi privesc cu acelaşi respect un manuscris al lui Ba-
dit o biografie ce-i va permite cândva să-şi scrie memo- covia. Am învăţat să citesc în „urme”. Experienţa de di-
riile, după absolvirea celor două facultăţi de limba şi lite- rector, de activist cultural?! Un mare consum nervos,
ratura română–una la institut, alta la universitate–,a multă inventivitate, capacitate de reacţie în faţa celor
altor cursuri, lucrând ba la o şcoală generală, ba la un mai neaşteptate situaţii. Toate acestea nu le-am avut şi
liceu minier, ba la un muzeu, ba la o casă de cultură, nu le-am ştiut de la început. A fost foarte greu şi este
ba... Din când în când mai scrie, mai publică pe ici, pe foarte greu. O experienţă dură şi necesară. Nu regret.
colo, mai ia câte un premiu, mai urcă pe scenă şi asta,
probabil, numai ca să nu se plictisească. –Înseamnă că ai întâlnit un climat propice afirmării
sau...
– Schitu-Frumoasa, Rovinari, Bacău, Slănic Mol-
dova... În doar câţiva ani ai trecut, iată, prin mai multe
– ...climatul? Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele.
locuri şi, totodată, prin mai multe experienţe profesio-
M-am sufocat de multe ori la Slănic Moldova, deşi cred
nale. Eşti plin de neastâmpăr sau îţi cauţi încă drumul?
că aici am învăţat „meseria” de activist cultural. Am aflat
lipsă de înţelegere, obtuzitate, dar mai ales lipsa unui
– Şi una şi alta. Probabil că se verifică şi în cazul
sprijin. La început eram fără experienţă, dar nu mi-a
meu adevărul potrivit căruia ne roade o nemulţumire de
spus nimeni cum să fac şi ce să fac. Mi s-au dat doar
noi înşine, simţim presiunea timpului şi poate tocmai de
sarcini şi am fost ameninţat. Ulterior, rezultatele au vor-
aceea el ne scapă printre degete şi ne risipeşte. Mulţi
bit în locul meu, dar uzura nervoasă a fost prea mare.
dintre noi repetăm în mic (la alte proporţii) experienţa
Apoi, lucrul cel mai rău, repet, este lipsa unui climat spi-
eroului lui Papini: „Uno uomo finito”. O foame de cu-
ritual elevat, prea multul loc de lucruri mărunte. Cum
noaştere, o dorinţă de a trăi cât mai mult şi cât mai
bine ştii, toate trebuie să aibă un sfârşit şi nu-mi doresc
multe şi teroarea că timpul trece, care ne strangulează.
acum decât un oraş cu librării, cu biblioteci, cu difuzarea
presei, un oraş cu mulţi, mulţi prieteni. Asta pentru că
–Lichtenberg spunea că numai oamenii care nu au
un om care vrea să facă ceva, termenul de comparaţie
timp niciodată fac cel mai puţin. Cred că tu nu te numeri
trebuie să-l afle în apropiere. Îţi trebuie mereu cineva
printre aceştia, cu atât mai mult cu cât ştiu că nu ai stat
cu care să te compari, care să te facă să fii competitiv.
degeaba, iar profesiile pe care le-ai practicat te-au aju-
tat, fie şi numai să-ţi lărgeşti orizontul. Concret, ce a în-
– Văd că iar te bate gândul de ducă şi, dacă tot ai
semnat pentru tine viaţa de muzeograf? Dar experienţa
adus vorba de litera tipărită, ce-ţi place să citeşti? Ce ai
pe masa de lucru?
* Interviul, luat criticului în anul 1982, face parte din ma- – Citesc literatură indiferent de gen, cu predilecţie
nuscrisul Între noi, anonimii, care ar fi trebuit să apară în 1983. proză, dar pentru mine interesante sunt şi cărţile de cri-
Deşi medaliat cu aur la Festivalul Naţional „Cântarea Româ- tică. Practic, citesc orice îmi incită spiritul. Anii de facul-
niei”, acesta n-a mai văzut lumina tiparului, aşa că după 1989 tate, nopţile petrecute cu Tacit, Salustiu şi Suetoniu
şi-a pierdut, în parte, obiectivul ce şi-l propusese. Am fost cu
mi-au trezit gustul pentru Antichitate. Cred că a fost cea
atât mai surprins să constat, când l-am redescoperit, la înce-
mai mare realizare a mea. Deci, mă mişc pe axa proză
putul lunii mai a.c., că el conţine dialoguri incitante, între care
contemporană-istorici antici. Cât priveşte scrisul, lucrez
şi cel cu regretatul meu prieten. Citindu-l, veţi descoperi un
alt Mircea Dinutz şi veţi afla lucruri despre care nici eu nu la un dicţionar al prozei române contemporane (pe-
mi-am mai adus aminte când i-am întocmit fişa pentru dicţio- rioada 1944-1980), dar altfel decât Marian Popa. Un
narul Scriitori băcăuani. dicţionar care să fie, într-un fel, de uz personal, o bază
OSAECULUM 3-4/2013 9
R
P
in memoriam
pentru sinteză. Visez sinteza şi aş vrea s-o realizez. Am în desfăşurare; 2. mă mai aştept pe mine, mă aştept
încredere multă în noua generaţie de prozatori. Unii ex- mai matur; 3. munca de activist cultural cu program
perimentează ca Mircea Nedelciu, alţii fac deja perfor- fragmentat, cu mult neprevăzut şi consum nervos, nu
manţă ca Eugen Uricaru. Se observă un val puternic de oferă prea multă linişte pentru a face lucruri mai ample;
prozatori din Ardeal şi Banat. Dar câte nu ar mai fi de 4. Slănic Moldova, unde locuiesc de doi ani, nu oferă
spus... surse de informare, care pentru un critic sunt apa şi
aerul. Ajung greu la Bacău şi şi mai greu fac rost de
– Poate vei avea cândva ocazia să o faci în scris. cărţi, uneori chiar de reviste.
Ce mă interesează acum e să aflu cum ai ajuns la cri-
tică şi la eseu, deoarece, după câte ţin eu minte, ai de- – Să te mai întreb atunci cum stimulează revistele
butat cu poezie („Ateneu”, iunie 1968), ai publicat tinerii?
poezie, ba chiar ai luat un premiu pentru poezie la Se-
siunea studenţească de comunicări ştiinţifice „Emi- – Duc o politică foarte ciudată, deşi nu pot fi acuzate
nescu” de la Suceava (1973). că nu i-ar publica pe tinerii scriitori. Îi roteşte însă la in-
tervale atât de mari, încât de multe ori îi anulează. Fără
– La critică? Simplu. Frecventam cercul de critică li- exerciţiul condeiului, fără să fii solicitat intens, e greu să
terară condus de Eugen Simion, unde am prezentat te realizezi. Aştept foarte mult de la Suplimentul literar-
câte ceva. Ultimul examen din studenţie l-am dat cu artistic al Scînteii tineretului. Personal, cred totuşi că
acesta, care m-a surprins întrebându-mă de ce nu fac poţi merge pe cont propriu, renunţând la foileton şi în-
critică. Pe urmă am luat-o în serios. Uneori am convi- cercând studii de amploare. Drumul e mai abrupt, dar
gerea că pot face lucruri foarte serioase şi necesare. Al- duce unde trebuie.
teori mă îndoiesc. Dar permanentă rămâne dragostea
de literatură. La eseu? Scriind critică şi făcând recenzii. –Susţii, deci, că un tânăr scriitor se poate afirma şi
Studiind latina cu tentaţia rigoarei şi a surplusului de in- din provincie?
formaţie. Paradoxal, formula de eseu îmi creează im-
presia că le pot satisface pe amândouă. – Da, un tânăr se poate afirma din provincie, dar nu
în provincie şi, în orice caz, mult mai greu decât în Ca-
–Într-un fel ai şi dovedit-o prin cronicile şi recenziile pitală, deşi avantaje destule sunt şi acolo. O experienţă
apărute în „Luceafărul”, „Viaţa studenţească”, „Amfitea- în acest sens a fost publicarea unor recenzii în „Lucea-
tru”, „Universitatea comunistă”, „Gaudeamus”, „Car- fărul”. Nicolae Ciobanu era înconjurat de o întreagă
pica”, „Ateneu”, „Steagul roşu”, dar trebuie să recunoşti echipă de critici, colegi de facultate bucureşteni. Am
că tot eseul ţi-a adus consacrarea. Mai bine zis „Lumea făcut trei drumuri la Bucureşti şi am publicat o dată. Ex-
în două zile. Lumea ca farsă”, distins cu Medalia de aur perienţa mi-a fost suficientă.
şi cu Titlul de laureat la cea de a doua ediţie a Festiva-
lului Naţional „Cântarea României”. De ce l-ai preferat –Vrei nu vrei, trebuie să ne întoarcem la Slănic Mol-
pe George Bălăiţă şi nu pe un alt prozator? De ce nu dova, pentru că aş fi curios să aflu cum a decurs expe-
un poet? rienţa ta de actor amator, de regizor, ştiut fiind că ai avut
o contribuţie decisivă la obţinerea de către Teatrul Po-
– 1. Pentru că e prozator. O opinie absolut personală pular de Comedie, al cărui director eşti, a Medaliei de
este că proza dă mai puţin loc farsorilor decât poezia. aur la ediţia 1979-1981 a Festivalului Naţional „Cânta-
În „poezie”, deseori, se mimează poezia printr-o bună rea României”.
cunoaştere a uneltelor. Confuzia în poezie e mai mare
decât în proză, discutând despre valori. Citind proză, – Într-adevăr, am jucat teatru şi am descoperit că mă
descifrezi cu mai multă uşurinţă şi separi mai net talen- mişc lejer în scenă, că pot să-mi anulez defectele de
tul de nontalent. 2. Bălăiţă, pentru că mi se pare între dicţie. Actor amator, dar cu săli pline. Şi să simţi o sală
cei mai înzestraţi prozatori ai contemporaneităţii. Unul vibrând nu e puţin lucru. Am regizat şi a fost o expe-
dintre aceştia: Bălăiţă, D.R. Popescu, Ţoiu sau Buzura rienţă interesantă. La început a fost însă surpriza... de
ne vor trece în universal, acum sau mai târziu. Prin for- a conduce un teatru popular. Puţinele lecţii de la Şcoala
mula narativă propusă, Bălăiţă oferă o sinteză a roma- Populară de Artă, luate de la Ion Ghelu-Destelnica,
nului modern, nu numai românesc. nu-mi foloseau prea mult. N-am vrut să joc, dar am
jucat, deşi pierdusem exerciţiul în scenă. Am acoperit...
– De ce te-ai oprit? Pentru că ai fost printre primii golurile care se creează uneori la amatori, la chiar ora
care au încercat o sinteză asupra operei lui George Bă- spectacolului. N-am vrut să regizez, mi-a fost teamă,
lăiţă. De ce nu ai încercat să-ţi publici lucrarea? Căci, dar am făcut-o. I.G. Russu a schiţat desenul la primele
iată, Mioara Apolzan ţi-a luat-o înainte, publicând „Casa spectacole cu „Poveste de demult” de Mihai Freamăt.
ficţiunii”. E drept, ea se referă numai la „Lumea în două În fazele orăşenească, judeţeană şi chiar interjude-
zile”, însă tu meritai să mai faci încă un efort... ţeană, spectacolul s-a prezentat destul de modest.
Când am aflat că, totuşi, ne-am calificat pentru faza fi-
– Da, am încercat o sinteză asupra operei lui Bălăiţă. nală, ne-am trezit cu toţii. Pentru patru personaje care
M-am oprit din mai multe motive: 1. opera lui Bălăiţă e nu „ieşiseră”, am schimbat distribuţia, iar scenografia a
10 OSAECULUM 3-4/2013
R
P