Populismul contemporan : un concept controversat şi formele sale diverse

480 Pages·2012·2.39 MB·Romanian; Moldavian; Moldovan

by  Sergiu Mişcoiu, Sorina Soare, Sergiu Gherghina;

Colecţia

ACADEMICA

142

Seria
Ştiin]e politice
1
POPULISMUL CONTEMPORAN
Volum finanţat din grantul CNCSIS PN II Idei cod 2601 „Populism şi neo-populism în
Europa Centrală şi de Est”, director grant: Prof. Dr. Michael Shafir
Coordonarea seriei este asigurată de:
Anton Carpinschi
Gheorghe Lencan Stoica
Lucian-Dumitru Dîrdală

Sergiu Gherghina, Sergiu Mişcoiu, Sorina Soare (ed.), Populismul
contemporan. Un concept controversat şi formele sale diverse
© 2012 Institutul European Iaşi pentru prezenta ediţie

INSTITUTUL EUROPEAN, editură academică recunoscută de Consiliul
Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior
Iaşi, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13, 700469, OP. 1 C.P. 161
tel. [phone]; tel./fax [phone]
[email protected].; http://www.euroinst.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Gată : o introducere / Jean Blondel ; trad.: Teodora Moldovanu. - Iaşi :
Institutul European, 2009
Bibliogr.
Index.
I. Moldovanu, Teodora (trad.)

32

Potrivit Legii nr. 8/1996, a dreptului de autor, reproducerea (parţială sau
totală) a prezentei cărţi fără acordul Editurii constituie infracţiune şi se
pedepseşte în conformitate cu aceasta.
PRINTED IN ROMANIA
2
Sergiu GHERGHINA Sergiu MIŞCOIU Sorina SOARE
(editori)

POPULISMUL CONTEMPORAN
Un concept controversat şi formele sale diverse

INSTITUTUL EUROPEAN
2012
3
Varianta pentru BT!!!

Pagina albă!!
CUPRINS

Sergiu Gherghina, Sorina Soare
Introducere. Populismul – concept sofisticat şi realităţi
politice diverse / 7

Partea I
PERSPECTIVE TEORETICE ASUPRA POPULISMULUI / 23

Sergiu Mişcoiu
De la populism la neo-populism?
Câteva repere empirice pentru o delimitare conceptuală / 25

Chantal Delsol
„Idiotul comun” al populismului / 45

Daniel Şandru
Componente ideologice ale populismului / 73

Flavio Chiapponi
Carismă, leadership şi populism: câteva elemente pentru
o teorie empirică / 113

Guy Hermet
Populismul fondator / 147

5
POPULISMUL CONTEMPORAN
Partea a II-a
FORME ALE POPULISMULUI ÎN LUME / 183

Yann Basset, Stephen Launay
O polemică latino-americană: populismul / 185

Alexander B. Makulilo
Populism şi democraţie în Africa / 217

Emmanuel Banywesize
Forme şi derivate ale populismului în Africa Subsahariană / 263

Dylan Kissane
Fermieri şi pepeni. Ascensiunea şi declinul partidelor populiste
în politica australiană / 299

Anders Ravik Jupskas
În numele poporului! Populismul contemporan în Scandinavia / 329

Marco Tarchi
Italia: tărâmul populismelor / 375

Michael Shafir
Neopopulismul în zodia postcomunismului / 401

Mara Morini
Populismul vechi şi nou în politica rusă / 445

Note despre autori / 473

6
Introducere

Introducere
Populismul – concept sofisticat şi realităţi politice
diverse

Sergiu Gherghina
Sorina Soare

Utilizând o schematizare simplă, dacă Angela Merkel sau
José Manuel Barroso nu sunt personalităţi populiste în imaginarul
comun sau în canoane ştiinţifice, la fel de uşor este să identificăm
extrema opusă. Cazuri precum Juan Perón, Hugo Chávez, Pym
Fortuyn, Geert Wilders, Martine şi Jean-Marie Le Pen sau, mai
cunoscuţi cititorilor români, Corneliu Vadim Tudor sunt exemple
elocvente de lideri populişti. Problema care apare este că toate aceste
manifestări nu pot fi asimilate unui fenomen unitar cu un discurs
programatic asemănător sau cu un Weltanschauung comun, cu o
structurare organizaţională ce reproduce uniform preeminenţa unui
lider carismatic. Mai mult, situaţia se complică când luăm în calcul
variabila trecutului – genealogia acestora. Adesea asimilabil unui
fenomen visceral legat de extremismele secolului al XX-lea,
populismul este redus la o sinonimie problematică cu radicalismul de
dreapta, de exemplu cu extremismul interbelic, şi în anumite cazuri de
stânga, precum Fidel Castro. Abordarea genealogică are însă o
capacitate euristică limitată pentru aceste partide. Situaţia devine cu
adevărat dificilă atunci când eticheta de „populist” este utilizată în
cazul unor lideri politici ai partidelor instituţionalizate. Un exemplu
relevant este din acest punct de vedere Ségolène Royal şi Partidul
Socialist din Franţa sau cazul lui Traian Băsescu şi cel al Partidului
Democrat-Liberal din România.
7
POPULISMUL CONTEMPORAN
Totul devine şi mai confuz atunci când populismul devine o
etichetă politică utilizată în limbajul de zi cu zi pentru a desemna un
discurs propagandistic exemplificat cu precădere de acuzele reciproce
între partidele de guvern şi cele de opoziţie. În acest sens, populismul
este aplicat fără nicio precauţie atât democraţiilor, cât şi regimurilor
autoritare, atât partidelor şi mişcărilor organizate, cât şi fenomenelor
efemere, atât liderilor (mai mult sau mai puţin carismatici), cât şi
mesajelor politice în general. Singurul punct comun este conotaţia
negativă puternică ce învăluie acest fenomen în America Latină,
Africa, Asia, Europa occidentală sau în centrul şi estul acesteia. Pe
scurt, precum observa unul dintre cei mai importanţi specialişti în
domeniu, Cas Mudde, populismul este un concept extrem de utilizat,
redus adesea la o adevărată „listă de cumpărături” ce combină partide,
mişcări, lideri cu origini şi profiluri ideologice diferite sau chiar
opuse.
Cum pot fi explicate cauzele acestei ambiguităţii con-
ceptuale? La nivel general, sunt carenţe ale ştiinţei politice per se. O
parte importantă a răspunsului la întrebarea de mai sus constă în
absenţa unui limbaj specializat tipic1 (atât în forma hard şi soft a
ştiinţei politice). Ştiinţa politică nu are monopolul unui vocabular
caracteristic unui obiect de studiu bine circumscris. Dimpotrivă,
obiectul de studiu şi limbajul este parţial comun cu alte discipline din
ştiinţele sociale. Terminologia sa riscă adesea să devină o banalitate,
în cazul de speţa o banalitate jurnalistică ţinând cont de inflaţia
populismului. Dintr-un punct de vedere complementar, în confor-
mitate cu temerile lui Sartori2, se poate observa o tendinţă de sporire a
rigurozităţii metodologice în detrimentul fundamentelor teoretice; este
vorba despre o cercetare orientată cu precădere către teorie şi
dezvoltarea conceptuală, fără o riguroasa şi metodologică abordare
practică. Populismul teoretic fără o validă testare practică şi comparata
_____

1 Giovanni Sartori, „Where is political science going?”, Political Science and
Politics, 37 (4), 2004, p. 785.
2 Giovanni Sartori, Parties and Party Systems. A Framework for Analysis.
Cambridge University Press, Cambridge, 1976.
8
Introducere
nu poate aspira la o clarificare conceptuală. Dacă din punctul de
vedere al primei observaţii, volumul de faţă nu poate fi decât o infimă
contribuţie, ne propunem să permitem cititorului o abordare în care
coerenţa teoria este susţinută de un detaliat studiu empiric.

Ce este populismul: un gen
cu frontiere permeabile?

Întrebarea fundamentală care a unit toate textele reproduse în
acest volum este: ce este exact populismul? Nu este o întrebare nouă;
literatura de specialitate este atrasă de acest fenomen de mai bine de
jumătate de secol. O serie de cercetători printre care Ghiţă Ionescu,
Isaiah Berlin, Ernst Gellner, Alain Touraine, Franco Venturi sau Hugh
Seton-Watson, au organizat în primăvara lui 1967 un seminar tematic
dedicat populismului.3 Termenul nu era nou, aminteşte Tarchi, fusese
deja aplicat în cazul istorica american sau în rus şi „se afirmase de
ceva timp în limbajul ştiinţelor sociale, cu precădere în analiza
experienţelor de integrare politică a maselor în Lumea a treia, în cea a
fenomenelor autoritare, dar şi în analiza unor tendinţe tipice sistemelor
pluraliste, începând cu cel al Statelor Unite”4 De altfel, într-un volum
cea avea să devină un punct de reper, Ghiţă Ionescu şi Ernest Gellner
defineau ironic populismul ca noul spectru a societăţii contemporane.
Începând cu anii ’60, populismul arborează natura sa came-
leonică, fiind analizat pe rând precum o ideologie, o forma mentis, o
mişcare, un sindrom şi nu o doctrină, o identitate socială. Se
_____

3 A se vedea retranscrierea discuţiilor prezentată într-o ediţie specială a
revistei Government and Opposition. Isaiah Berlin et al., „To Define
Populism”, Government and Opposition, 3 (2), 1968, pp. 137-180,
disponibil la http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1477-7053.1968.
tb01332.x/ pdf.
4 Marco Tarchi, „Il populismo e la scienza politica: come liberarsi del
«complesso di Cenerentola», Filosofia Politica, XVIII (3), 2004, p. 413.
9
POPULISMUL CONTEMPORAN
identificau numeroase cazuri, dar fără o definiţie comună. Isaiah
Berlin conchidea atunci prin a indica un adevărat „complex al
Cenuşăresei” sau altfel spus:

„exista un pantof – cuvântul „populism” – pentru care undeva exista şi un
picior. Existau tot felul de picioare care aproape că se potriveau, dar nu
trebuie să fim amăgiţi de aceste aproximaţii. Prinţul continuă să
hoinărească cu pantoful; şi undeva, suntem siguri, există un calapod numit
populism pur”5.

Jumătate de secol mai târziu, lucrurile apar la fel de com-
plicate: calapodul perfect este căutat şi, în lipsa acestuia, sunt propuse
aproximări mai mult sau mai puţin argumentate. Cu trecerea anilor,
elementele definitorii ale populismului au fost adunate în liste mai
sumare sau mai extinse. Sunt astfel enumerate elemente constitutive6
precum:
– idealizarea/sacralizarea poporului perceput ca fiind un popor special,
un popor ales7;
– statalismul, care era pană de curând un punct comun, dar apariţia aşa
zisului neo-populism a deplasat atenţia fenomenului asupra unor
viziuni economice liberale;
_____

5 Citat de Margaret Canovan, Populism, Harcourt Brace Jovanovich, New
York şi Londra, 1981, p. 7.
6 Pe baza indexului construit de Isaiah Berlin et al., op. cit., pp. 172-173.
7 Polisemia termenului popor în retorica populistă este foarte amplă. Poporul
se poate referi pe rând sau chiar contemporan la cei săraci, cei slabi, clasele
medii, ţăranii. De altfel, observă Mudde, accepţiunea termenului se schimbă
de la un emiţător populist la altul sau chiar în aceeaşi ţară Cas Mudde, „The
Populist Zeitgeist”, Government and Opposition, 39 (4), 2004, p. 546.
Precum trait d’union, poporul este prezentat mereu ca fiind ameninţat la
nivel intern de corupţia şi degenerare morală a establishment-ului şi/sau la
nivel extern de fenomentul globalizării – a se vedea, de exemplu, deloca-
lizările, de organismele de credit internaţional, de organisme intergu-
vernamentale precum Uniunea Europeană sau de către un alt Stat.
10