Table Of Content(O)poziții. Lecturi politice
în vremuri depolitizate
Emanuel Copilaș
(O)poziții. Lecturi politice
în vremuri depolitizate
Comenzi online: www.alexandriapublishinghouse.ro
© 2017 Alexandria Publishing House
Această carte este protejată prin copyright. Reproducerea inte-
grală sau parțială, multiplicarea prin orice mijloace și sub orice
formă, cum ar fi xeroxarea, scanarea, transpunerea în format
electronic sau audio, punerea la dispoziția publică, inclusiv
prin internet sau prin rețele de calculatoare, stocarea perma-
nentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibili-
tatea recuperării informațiilor, cu scop comercial sau gratuit,
precum și alte fapte similare săvârșite fără permisiunea scrisă a
deținătorului copyrightului reprezintă o încălcare a legislației
cu privire la protecția proprietății intelectuale și se pedepsesc
penal și/sau civil în conformitate cu legile în vigoare.
Alexandria Publishing House
Str. Mihai Viteazu, Nr. 23, Suceava, 720059
[email protected]
Hobbes a spus: „Uitați-vă la ușile voastre, au lacăte; de ce, dacă
nu pentru că vă e frică dinainte că veți fi atacați de hoți și de săraci?
Tot astfel se poate spune: Uitați-vă la ideologia dominantă: și ea
zăvorăște toate ușile și-l pune pe Dumnezeu de pază, pentru ca toate
să rămână la locul lor; de ce, dacă nu pentru că vă e frică dinainte
că veți fi atacați de adversarii voștri, chiar de cei pe care îi țineți
în robie și îi reduceți la tăcere? (Louis Althusser, Inițiere în filosofie
pentru nefilosofi)
Stranie și funestă orânduire, în care bogățiile acumulate înles-
nesc totdeauna mijloacele de a acumula bogății mai mari și în care
celui ce n-are nimic îi este imposibil să dobândească ceva; în care
omul de bine n-are nici un mijloc de a ieși din mizerie, în care escro-
cii sunt cei mai prețuiți și în care trebuie să renunți în mod necesar
la virtute pentru a deveni un om cinstit! Știu că declamatorii au
spus toate acestea de o sută de ori: dar ei le spuneau declamând, iar
eu le spun întemeiat: ei au văzut răul, iar eu îi descopăr cauzele; eu
le pun îndeosebi înaintea ochilor un lucru foarte liniștitor și foarte
util, arătând că toate aceste vicii nu aparțin atât omului, cât omului
rău guvernat” (Jean-Jacques Rousseau, Narcis)
5
Despre binefacerile criticii în limitele
rațiunii practice
Peisajul intelectual românesc s-a mai luminat întrucâtva,
în ultimii doi sau trei ani, grație apariției unor texte, eseuri,
articole, recenzii și luări de cuvânt, ocazionate de diferite con-
ferințe și colocvii, care au criticat fără menajamente discursul
dominant al unei drepte neoliberale. Acest discurs al dreptei
ce se pretinde modernă, liberală, individualistă și adeptă a
drepturilor omului este de fapt întru totul dependent de dis-
cursurile neoconservatoare anglo-saxone, fără altă inspirație
decât repetarea ad nauseam a temelor furnizate de către maeș-
trii de dincolo de Canalul Mânecii sau de dincolo de Atlantic.
Acești corifei ai libertății individuale abstracte, ruptă de reali-
tățile economico-sociale cu care se confruntă și luptă popoa-
rele, cântă cu toții în cor într-o asemenea manieră încât devin
caricaturali, încarnând personaje demne de un nou Caragiale
postcomunist. Noua critică politico-sociologică și politico-fi-
losofică din România contestă tocmai acest discurs, atacând
bazele sale filosofice, sociologice, economice și mai nou, fun-
damentele sale teologice (Cf. excelenta lucrare a lui Alexandru
Racu, Apostolatul antisocial, Ed. Tact, Cluj-Napoca, 2017).
Deși cu fluctuații în referințele lor teoretice și în rigoarea
practicii lor, mai mulți tineri intelectuali au dezvoltat, de vreo
zece ani, o critică de inspirație marxistă, marxisto-lukacsiană,
marxisto-gramsciană, marxisto-heideggeriană sau marcată de
un hegelianism de stânga, care astăzi, puțin câte puțin și cu
dificultate, începe să ocupe un loc legitim în câmpul dezba-
7
Emanuel Copilaș
terilor de idei din România, într-o asemenea măsură încât,
pentru a-i discredita pe acești tineri intelectuali, adversarii lor
neoconservatori și liberali sunt nevoiți să recurgă la denun-
țarea lor ca „agenți ai putinismului”, „ai dughismului euroa-
siatic”, dacă nu chiar ca „ideologi ai unui nou stalinism cul-
tural” (sic.)! În condițiile în care capitalul simbolic al acestei
noi critici crește, adversarii lor nu mai găsesc alte argumente
în afara invectivelor, urletelor grotești, țipetelor de „fecioare”
înspăimântate. Iată așadar dovada evidentă că o amenințare
reală se ridică împotriva hegemoniei discursului dreptei ne-
oconservatoare și simultan neoliberale care domnește, fără a
împărți dominația cu nimeni altcineva, atât în media cât și în
numeroase universități.
Emanuel Copilaș aparține acestui grup de tineri, chiar
dacă uneori poate părea mai moderat datorită unei teze despre
național-comunismul românesc care pe alocuri se conformea-
ză prea mult doxei dominante. Cu toate acestea, cei care ur-
măresc scrisul său au putut să remarce cu ușurință, cum, puțin
câte puțin, a făcut proba unei fermități critice la adresa capi-
talismului comprador care domină România de astăzi. (O)po-
ziții. Lecturi politice în vremuri depolitizate este un volum care
reunește recenzii critice publicate, pe perioada câtorva ani,
în mai multe reviste culturale românești. Volumul cuprinde
atât recenzii ale unor cărți scrise de autori români, cât și ale
unor traduceri, și acoperă tematici care merg de la teologie
politică la economie politică, de la filosofie politică la istorie
politică și la actualitatea politică din România și din Uniunea
Europeană. Se impune totuși o rezervă. Ca și majoritatea co-
legilor săi de grup (cu excepția unuia), Copilaș nu abordează
marile probleme ale geopoliticii globale în acele locuri unde
se manifestă cele mai violente contradicții între protagoniștii
puterilor mondiale postcomuniste: în Orientul Mijlociu, în
8
(O)poziții. Lecturi politice în vremuri depolitizate
America Latină și în Extremul-Orient odată cu creșterea pute-
rii nu numai economice, dar și militare a Chinei.
Se cuvine să lăudăm titlul lucrării (O)poziții Lecturi poli-
tice în vremuri depolitizate. Într-adevăr, printre motivele care
l-au determinat pe Copilaș să scrie, mai bine zis, să scrie mult,
se numără desigur necesitatea cu care se confruntă în zilele
noastre orice profesor universitar, și anume stabilirea unui
curriculum bogat, indispensabil promovării sale profesionale.
Simultan, se manifestă însă și voința intelectuală, mai mult
decât meritorie, de a surprinde o reală stare de fapt. Emanuel
Copilaș dorește, prin scrierile unor autori străini și locali, să
reunească într-o culegere instrumentele conceptuale și argu-
mentele factuale necesare deconstrucției ideologiei neolibera-
lismului dominant, strivitor chiar, care altminteri se prezintă,
în mod înșelător, ca o problematică socio-economică depo-
litizată, ca un mod de guvernare –„guvernanță”, cum se zice
astăzi în politologia politicaly correct - tehnic și deci non-poli-
tic (sic!), fiind adesea prezentat chiar ca antipolitic (încă oda-
tă sic!). Discursul neoconservator și neoliberal ar vrea să ne
facă să credem că o guvernare anume ar putea fi anti-politică
sau chiar non-politică! Ce impostură! Și pentru a-l demonta
și demasca, autorul se va folosi de cărțile pe care le-a citit și
comentat, cu scopul de a arăta în ce măsură nimic nu este
mai politic decât această ideologie antipolitică, la fel cum, cu
puțin timp în urmă, nimic nu era mai politic decât discursu-
rile anumitor filozofi marxiști, obosiți de lupta de clasă, referi-
toare la sfârșitul ideologiilor și al marilor narațiuni. Mai grav,
pe măsură ce parcurgem recenziile descoperim că sub această
pretinsă antipolitică se urzesc și se instrumentalizează cele mai
violente atacuri împotriva câștigurilor economice, sociale și
culturale ale clasei muncitoare, ale salariaților cu venituri mici
și modeste, și ale țăranilor. Prezentându-se ca apolitic, noul
9
Emanuel Copilaș
discurs tehnic al gestiunii politice se completează cu un anti-
comunism cu atât mai virulent cu cât el este enunțat (eructat
ar trebui să spun!) post factum de către intelectuali (dintre care
unii au fost membri activi ai PCR, chiar informatori ai poliției
politice din România) care ar fi avut posibilitatea să acționeze
ca dizidenți; ori, în universul intelectual românesc, dizidentul
este un personaj rarisim. În fața vidului critic, (în afara unui
protocronism hipernaționalist absolut desuet și anacronic) ca-
pitalismul din România (și deseori și cel din alte țări) se legi-
timează cu argumentele unui dublu discurs: pe de o parte se
prezintă ca o entitate „naturală” și deci perenă, aproape anis-
torică, pe de altă parte (cf. Alexandru Racu) capitalismul este
prezentat ca o creație a divinității (Dumnezeu trinitar necreat
și creator), în așa fel încât poate avansa fără rușine argumentul
unei absențe inadmisibile de alternativă. Acesta este, trebuie
să reamintim, un tip de discurs pe care l-am cunoscut bine și
înainte, discurs care se prezenta ca un alter ego specular al dis-
cursului neoliberal: este vorba de discursul unui comunism de
stat hiper-birocratic ai cărui lăudători - politicieni și intelectu-
ali care executau ordine - afirmau fără să clipească că acesta era
orizontul de nedepășit al unei forme social-statale concepute
ca finalitate absolută a societății umane, pe scurt, ca sfârșit
al istoriei. Dar dacă acești birocrați ar fi fost niște marxiști
autentici și nu ariviștii unui sistem politic epuizat, ei s-ar fi
confruntat cu realitățile societății lor și ar fi știut că societățile
umane (inclusiv cele primitive) sunt un perpetuum mobile care
constituie materia și forma însăși a istoriei, indiferent dacă
vorbim, conform terminologiei heideggeriene, de istoria idei-
lor ca desfășurare a gândirii, Geschichte (istoria ființei sau me-
tafizica), sau de cea a praxis-lui care se menține la nivel ontic,
Istorie. Niciodată oamenii nu vor înceta să enunțe și să se miș-
te, să se nareze pe ei înșiși în acțiunea lor, să facă și să refacă,
10
