Literatura română în analize şi sinteze

692 Pages·2005·4.27 MB·Romanian

Emil Alexandrescu
Literatura română
în
analize şi sinteze
Ediţia a VII-a
revăzută şi completată

Introducere în axiologia literaturii
1. Literatura este arta cuvântului. Ea este creaţie şi valoarea ei este
realizată şi receptată din perspectiva unui concept de valoare. Totalitatea
conceptelor de valoare alcătuiesc axiologia ca domeniu al filosofiei. Pentru
a interpreta obiectiv o operă literară trebuie să ştim să o analizăm din
perspectiva mai multor concepte de valoare, a unei axiologii a literaturii şi a
artei în general. De aceea vom expune şi vom defini elementele creative,
estetice, de specific naţional, teologice, filosofice, critice, temporale,
atemporale, psihologice şi stilistice ale unei axiologii literare.
1.1. Interpretarea din punctul de vedere al creatologiei înseamnă a
situa opera literară pe unul din cele cinci niveluri ale gândirii creative:
expresiv, productiv, inventiv, inovativ, emergent (vezi Erika Landau,
Psihologia creativităţii). Calitatea actului de creaţie literară este încorporată
în textul literar, rolul nostru este doar să o identificăm. Criticul care nu-şi
exprimă de la început conceptul din perspectiva căruia analizează opera
literară sau nu-şi precizează elementele axiologiei literare, curentul literar la
care aderă se autodiscreditează, fiindcă fie că aduce o interpretare subiectivă
impresionistă sau îşi declină de la început competenţa. De aceea începem
demersul nostru axiologic prin definirea nivelelor de creativitate literară.
1.2. Nivelul expresiv se caracterizează prin utilizarea particulară a
limbii, prin calitatea limbajului folosit, prin acel „timbru unic” de care
vorbea Garabet Ibrăileanu, prin crearea de sensuri noi ale cuvintelor
(denumite de unii cercetători cuvinte-modul), prin crearea de grupuri de
cuvinte cu un nou înţeles (sintagme-modul), prin accentele conotative date
prin semnele ortografice, prin tehnicile de redactare utilizate de autor, prin
modelele de limbă literară ce le pune în circulaţie, care se impun prin
imitaţie şi de aceea influenţa marilor scriitori în dezvoltarea limbii este
considerabilă. Criticul Titu Maiorescu anticipa influenţa pe care marii
scriitori ai secolului al XIX-lea Mihail Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca
Caragiale, Ioan Slavici o vor avea asupra scriitorilor secolului XX.
Acest nivel expresiv al gândirii creative poate fi bogat ilustrat cu
exemple din literatura populară, literatura religioasă, literatura
istoriografică, cu exemple din creaţia scriitorilor generaţiei de la 1848, a
scriitorilor clasici sau din creaţia scriitorilor secolului XX. Le vom remarca
la fiecare scriitor care are în acest sens o contribuţie semnificativă prin
figurile de stil (metafore, comparaţii, metonimii, epitete, simboluri) au
introdus cuvinte noi, au creat cuvinte, au folosit jocul umoristic cu limbajele
3
(I.L. Caragiale, T. Arghezi, Anton Bacalbaşa etc.). Modelul îl avem la I.L.
Caragiale, în „Congresul cooperativ român“.
Literatura are un rol de modelare a personalităţii, a gândirii şi
exprimării prin cuvântul convingător, care pătrunde prin imagini,
sentimente, modele, muzicalitate, prin funcţiile cuvântului, fiindcă ne
determină să participăm la viaţa eroilor, să ne exprimăm stările de
conştiinţă, să ne însuşim modelele.
Cuvântul autoritar are doar funcţia tranzitivă, pe când cuvântul este
utilizat în textul literar prin funcţiile: reflexivă, simbolică, conotativă,
referenţială, sacră, legică, tainică, de lumină, sfântă. Aceste funcţii dau o
valoare conştientă sau una greu de sesizat cuvântului şi expresivităţii
textului.
1.3. Nivelul productiv al gândirii creative încorporată în textul literar
poate fi identificat prin persoane-eroi determinate de un anumit timp şi
spaţiu, adică cronotopi, reprezentând categorii sociale sau eroi model pentru
diferitele curente literare. Putem situa pe acest plan eroi ca: Dan (V.
Alecsandri, Dan, căpitan de plai), Ştefan cel Mare (V. Alecsandri,
Dumbrava Roşie), Tudor Şoimaru (M. Sadoveanu, Neamul Şoimăreştilor),
Jupân Dumitrache, Ziţa, Rică Venturiano (I.L. Caragiale, O noapte
furtunoasă), Ilie Moromete, Nilă, Paraschiv, Achim (M. Preda, Moromeţii).
Ca exemple de construcţii epice de nivel productiv pot fi menţionate:
Enigma Otiliei de G. Călinescu; Întunecare de Cezar Petrescu; Concert din
muzică de Bach de Hortensia Papadat Bengescu; Ochii Maicii Domnului,
Lina, Cimitirul Buna Vestire de Tudor Arghezi; Papucii lui Mahmud,
Doctorul Taifun, De la noi la Cladova de Gala Galaction; Neamul
Şoimăreştilor, Zodia Cancerului, Venea o moară pe Siret de Mihail
Sadoveanu; Ciuleandra, Adam şi Eva de Liviu Rebreanu.
În această sferă a actului de creaţie la nivel productiv se situează şi
volumele de versuri: Doine şi Lăcrămioare, Legende, Ostaşii noştri de
Vasile Alecsandri; Legende istorice, Florile Bosforului de Dimitrie
Bolintineanu; Flori de mucigai, Cuvinte potrivite, Cântare omului de Tudor
Arghezi; precum şi o serie de piese de teatru ca: Năpasta, D’ale
carnavalului de I.L. Caragiale, Patima roşie de M. Sorbul.
1.4. Nivelul inventiv are mai multe trăsături caracteristice: realizarea de
prototipuri umane, crearea de noi tehnici de roman, folosirea sau crearea de
specii literare, folosirea conceptelor filosofice sau teologice în realizarea
eroilor, în metafore, în structura narativă. Astfel, în comedia O scrisoare
pierdută de I.L. Caragiale eroul Zaharia Trahanache este construit pe
conceptul de putere. Ca deţinător al puterii, el trebuie să o apere şi nu-l
interesează adevărul din scrisoare. Tot astfel, personaje ca Mara din
romanul Mara de Ioan Slavici, Costache Giurgiuveanu din romanul Enigma
4
Otiliei de George Călinescu, construite pe patima avariţiei, devin
prototipuri. Tot la nivel de prototipuri trebuiesc consideraţi eroii lui Mihail
Sadoveanu din Hanul Ancuţei, Emirul din Noapte de decembrie de
Alexandru Macedonski, Ladima din Patul lui Procust de Camil Petrescu;
Nică din Amintiri din copilărie de Ion Creangă.
Tehnicile de roman inventive ca tehnica de reflectoare sau de dedublare
a eului utilizată de Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război sau tehnica de voci ideologice din Patul lui Procust,
tehnica algoritmică folosită de Liviu Rebreanu în romanul Ion sau tehnica
introducerii funcţiei de lumină a cuvântului în romanul Pădurea
spânzuraţilor sunt semnificative în sensul ilustrării nivelului inventiv.
Trebuie să mai precizăm felul în care Alexandru Odobescu aduce în
Pseudo-Kynegheticos eseul ca specie literară, felul în care Geo Bogza
realizează în Cartea Oltului primul reportaj eseu, iar Ion Creangă prin
Povestea lui Harap Alb aduce basmul cult, ca modele de specii noi ca
trăsătură a nivelului inventiv de creativitate.
Utilizarea de concepte filosofice ca fortuna labilis, panta rhei, homo
mensura, carpe diem, de către Mihail Eminescu, Lucian Blaga, Ion Barbu,
Nichita Stănescu sunt semne de marcă pentru acest nivel de gândire
creativă.
1.5. Nivelul inovativ se caracterizează printr-o gândire creatoare la nivel
de principii, ceea ce dă eroilor caracterul de arhetipuri. Când Mihail
Eminescu în poemul Luceafărul o compară pe fata de împărat cu luna şi cu
Sfânta Fecioară („Cum e Fecioara între sfinţi / Şi luna între stele”) el aşează
în interiorul eroinei principiul feminin „kore kosmou”. Când Liviu
Rebreanu în romanul Ion ne aduce prototipul ţăranul dar în scena când Ion
sărută pământul (Geea) văzut ca o fecioară el devine mirele arhetipul
construit pe principiul masculin. La fel George Coşbuc în Nunta Zamfirei dă
eroinei valoarea de arhetip iar nunta este unirea principiului masculin cu
principiul feminin, adică o împrejurare arhetipală. La fel avem la Ion Barbu
această proiecţie arhetipală în Riga Crypto şi lapona Enigel. Acest nivel
este sugerat de Lucian Blaga în Mirabila sămânţă, Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii. Valoarea de nivel inovativ o găsim şi în poeziile populare ca
Mioriţa (nunta arhetipală a păstorului arhetip), Legenda Mănăstirii
Argeşului (realizarea actului arhetipal de construire a Bisericii sufletului,
reconstruirea lui Adam arhetipul pe principiul pământul), Soarele şi luna
(nunta principiului masculin cu cel feminin).
1.6. Nivelul emergent arată o înţelegere legică a universului. Eroi sunt
construiţi pe o lege, devin actanţi, adică ei fac actul arhetipal poruncit de o
lege, de o voinţă divină, este structurat pe un ideologem, are mai multe
ipostaze, reprezintă o dimensiune a conştiinţei.
5
Vom urmări aceste trăsături în poemul Luceafărul de Mihail Eminescu
unde actantul Hyperion este construit pe ideologemul luce ca o exprimare a
funcţiei de lumină a cuvântului („Să-ţi dau cuvântul meu dintâi”, adică Fiat
lux).
Este necesară o aprofundare a problemei actantului şi de aceea suntem
nevoiţi să facem mai multe precizări, referiri şi exemple, fiindcă actantul
este un model de gândire emergentă, ceea ce nu înţeleg cercetătorii în
semiotică, fiindcă nu l-au înţeles pe Mihail Bahtin.
a) Actantul este structurat pe o lege ca Hyperion din poemul Luceafărul
de Mihail Eminescu aşa cum el însuşi o spune („Primind o altă lege”); ca
Agamiţă Dandanache din comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale
realizat pe legea adaptării la mediu preluată de autor din biologie; ca Ştefan
cel Mare şi Sfânt din romanul Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu; ca Apostol
Bologa din Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu construiţi pe legea
creştină.
b) Actantul nu face voia proprie ci o voinţă din afara lui, el realizează
doar actul. De aceea Hyperion face voia Demiurgului, a Creatorului, a lui
Dumnezeu, ca şi Apostol Bologa care este dus de lumina interioară, ca şi
Ştefan cel Mare şi Sfânt, care în Apus de soare de Barbu Ştefănescu
Delavrancea spune că a făcut voia Moldovei. Paradoxul este că Agamiţă
Dandanache spune că nu este decât un instrument în mâna celor care îl
conduc.
c) Actantul este structurat de multe ori pe un ideologem, ca Hyperion
din poemul Luceafărul de Mihail Eminescu, care este exprimat prin
particula „luce” sinteză a funcţiei de lumină a cuvântului şi o găsim reluată
în mai multe cuvinte ca un lait motiv (Luceafărul, străluce, luceşti etc.).
Ideologemul trebuie înţeles ca o sămânţă de lumină, ca un germene
generator al eroului, al actului de creaţie din care se generează textul. Acest
ideologem este sugerat în Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, când
pătrunde lumina în Apostol Bologa, este sugerat prin simbolul „soare” ca
nucleu al eroului Ştefan cel Mare şi Sfânt din Apus de Soare de Barbu
Ştefănescu Delavrancea sau din romanul Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu.
d) Actantul reprezintă o dimensiune a conştiinţei. În acest sens
Hyperion este sugerat a fi o dimensiune a conştiinţei universale, de aceea nu
poate deveni muritor, aşa cum o spune Divinul Creator într-o variantă din
ediţia Perpesicius că este din El a treia parte. În acest sens Apostol Bologa
ne apare ca un exponent al conştiinţei creştine în forma ei de lumină
ortodoxă, ca şi Ştefan cel Mare şi Sfânt din Apus de Soare de Barbu
Ştefănescu Delavrancea, dar şi în romanul Fraţii Jderi de Mihail
Sadoveanu, unde primeşte şi o dimensiune de reprezentant al conştiinţei
6
naţionale. Miron Iuga din romanul Răscoala de Liviu Rebreanu primeşte
această proiecţie de actant ca reprezentant al conştiinţei clasei feudale.
e) Actantul poate avea mai multe ipostaze. Astfel Hyperion din poemul
Luceafărul de Mihail Eminescu primeşte ipostazele de astru, lumină, gând,
fulger, înger, demon, Hyperion. Ştefan cel Mare şi Sfânt are în Fraţii Jderi
ipostazele de domn, părinte, diplomat, strateg.
Trăsăturile nivelului emergent le-am tratat astfel în legătură cu
problema actantului. Diferenţa dintre nivelul emergent şi cel inovativ ni se
pare cel mai bine exprimată prin problema incompatibilităţii dintre actantul
Hyperion structurat pe o lege şi fata de împărat arhetip structurat pe
principiul feminin.

2. Valoarea estetică a actului de creaţie literară ne apare cel mai bine
exprimată prin programele curentelor literare şi artistice. Între valorile
creative şi cele estetice trebuiesc făcute corelaţii, fiindcă una este programul
estetic şi altceva este nivelul de creativitate la care a fost realizat. Eminescu
rămâne unul din cei mai reprezentativi poeţi romantici ai lumii, fiindcă a
realizat prin poemul Luceafărul cea mai înaltă exprimare la nivel emergent
a programului estetic al romantismului. Dacă urmărim etapele de evoluţie
ale creaţiei lui Mihail Eminescu, putem observa că poeziile de început: Ce-ţi
doresc eu ţie, dulce Românie, O călărire în zori, La o artistă sunt de nivel
expresiv. După plecarea la studii nivelul de creativitate devine productiv în
Epigonii, Mortua est, Împărat şi proletar, Venere şi Madonă, Memento
mori. În perioada ieşeană atinge nivelul inventiv prin Călin (File din
poveste), Dorinţa, Revedere, Sonete, Floare albastră. Înţelegerea mai
adâncă a lumii îl va duce la realizarea de poezii de nivel inovativ: Tat twam
asi, Scrisoarea I, Scrisoarea III, Înviere, Răsai asupra mea, pentru ca în
Luceafărul să atingă nivelul emergent. Eroul se înalţă la cer, are un Dialog
cu Dumnezeu, schimbă şapte ipostaze, este actant, este structurat pe o lege,
contemplă eterna creaţie a lumi din lumină, foloseşte funcţia de lumină a
cuvântului, este excepţional şi trăieşte în ipostaze excepţionale, depăşind
toate poemele romantice ale lumii realizate de Byron, Victor Hugo,
Puşchin, Lermontov, Lenau etc. Când Hyperion îi cere Bunului Părinte al
Vieţii să-i schimbe condiţia de nemuritor cu „o oră de iubire” avem punctul
cel mai înalt al unei axiologii romantice unde afectul este valoarea, dar în
acelaşi timp avem şi o axiologie de specific naţional prin evaziunea în
basm, în vis, în natură, în mit. Se sugerează şi o axiologie filosofico-
teologică prin imaginea cosmogonică unde valoarea este dată de funcţia
tainică şi de lumină a cuvântului („Vedea ca-n ziua cea dintâi / Cum,
izvorau lumine”).
7
Vom căuta de aceea să dăm elementele esenţiale care caracterizează
principale programe estetice, pentru ca să putem defini modul în care
fiecare scriitor realizează un anumit program estetic sau face o sinteză
originală a mai multor programe.
A. Umanismul
A.1. Renaşterea şi umanismul în culturile şi literaturile europene
a) Renaşterea — curent european din secolele al XIV-lea – al XVI-lea,
determinat de redescoperirea valorilor culturii şi literaturii antice.
b) Trăsăturile:
– omul — centru al universului, în locul lui Dumnezeu;
– toleranţa religioasă, ca reacţie împotriva inchiziţiei catolice;
– redescoperirea valorilor spirituale antice şi traducerea de texte;
– înflorirea artei, culturii, literaturii şi susţinerea dreptului la cultură;
– atac împotriva privilegiilor feudale şi a dreptului divin;
– lupta pentru drepturi democratice şi reforme sociale.
c) Reprezentanţi: Dante Alighieri, Boccaccio, Petrarca, Leonardo da
Vinci, Michelangelo Buonarroti, Lorenzo de Medici, Raffaelo Sanzio,
Rabelais, Thomas Morus, Erasmus din Rotterdam, Nicolaus Olahus.
d) Umanismul este efectul ereziei lui Arie şi a păgânismului asupra
lumii occidentale.
A.2. Renaşterea şi umanismul în principatele române
a) Voievozi români, care au susţinut Renaşterea şi umanismul:
– Ştefan cel Mare – Cronica lui Ştefan – Voroneţul – stilul
moldovenesc.
– Neagoe Basarab – Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
Teodosie – Curtea de Argeş.
– Constantin Brâncoveanu – Biblia de la Bucureşti – Horezu,
Mogoşoaia – stilul brâncovenesc.
– Vasile Lupu – Pravila aleasă – Limba română în cancelaria
domnească – tipografie la Trei Ierarhi – Sinteză de stiluri – Activitatea
Mitropolitului Varlaam.
b) Reprezentanţi ai umanismului românesc – creatori de limbă şi
literatură:
– Mitropoliţii: Varlaam, Dosoftei, Simion Ştefan, Antim Ivireanul.
– Cărturarii: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Constantin
Cantacuzino, Udrişte Năsturel, Nicolae Milescu, Radu Greceanu, Nicolae
Costin.
8
c) Dimitrie Cantemir — ctitorul literaturii române. personalitate
reprezentativă pentru umanismul şi iluminismul european – Istoria creşterii
şi descreşterii imperiului otoman, Istoria ieroglifică.
B. Iluminismul — curent naţional şi european
B.1. Iluminismul — curent european
a) geneza curentului – Declaraţia drepturilor omului (1688).
b) definiţia: iluminismul este un curent filosofic, literar, ştiinţific,
cultural, ideologic, social al burgheziei în ascensiune, care luptă pentru
drepturi şi libertăţi democratice şi este îndreptat împotriva absolutismului
feudal.
c) trăsăturile: antifeudal, pozitivist, materialist, critic, revoluţionar,
reformist, umanist, raţionalist, enciclopedic, gnoseologic.
d) concepte fundamentale: egalitate în virtutea dreptului natural –
suveranitatea poporului – teoria contractului social – toleranţa religioasă –
cauzalitatea istorică – dreptul la cultură; formele de guvernământ: monarhia
luminată sau republica iluministă.
e) principalele tendinţe: tendinţa revoluţionară, exprimată în Franţa, la
1789, având ca scop instaurarea republicii iluministe şi abolirea monarhiei.
– tendinţa reformistă ca la Viena, promovată de Iosif al II-lea, ducând
la o monarhie luminată, constituţională.
f) reprezentanţii iluminismului european:
Franţa: Montesquieu Scrisori persane, Voltaire Brutus, Zadig, Diderot
Călugăriţa, Jack fatalistul, Jean Jaques Rousseau Emil, Contractul social,
Beaumarchais Bărbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro.
Germania: Lessing Laocoon, Nathan înţeleptul, Emilia Galoti.
Italia: Carlo Goldoni Hangiţa, Bădăranii, Gianbatista Vico Ştiinţa
nouă.
Moldova: Dimitrie Cantemir Istoria creşterii şi descreşterii imperiului
otoman, Nicolae Milescu De la Moscova la Pekin.
g) iluminismul este efectul ereziilor lui Arie şi Varlaam, al
păgânismului şi umanismului asupra culturii apusene.
C. Clasicismul
C.1. Trăsături
a) Mitizarea – transfigurarea realităţii prin mit, ca mod de a exprima
conceptul de lume ca mit, preluat din antichitate. Zeul Apolon, între cele
nouă muze, ca în tabloul lui Rafael, intitulat Parnasul, ne dă o imagine a
clasicismului.
9
b) Etica – cultivarea virtuţilor ca sens al artei, ceea ce-i dă un caracter
moralizator. Virtuţile clasice sunt: cumpătarea (sophrosyne), dreptatea
(dikaiosyne), înţelepciunea (sophia), curajul (andreea). Lor li se vor adăuga
virtuţile creştine: credinţa, speranţa, dragostea, hărnicia, mila, curăţenia,
smerenia.
c) Spaţialitatea – sublimarea timpului în spaţiul sacru – templul –
Platon – cetatea ideală în dialogul Republica.
d) Măsura – legea armoniei şi echilibrului, concentrată în numărul de
aur, secţiunea de aur, pe baza căreia s-au construit toate monumentele de
artă: piramidele, templele, statuile. Conceptul de homo mensura – omul –
măsura tuturor lucrurilor.
e) Principiile – preluate de la Platon: Binele, Adevărul, Legea,
Armonia şi Frumosul; principii primordiale: apa, aerul, focul, pământul şi
eterul (apeiron).
Unii cercetători consideră că principiile pământul şi aerul
caracterizează clasicismul, iar apa şi focul, barocul.
f) Conceptele
– mimesis — a imita.
– catharsis — purificare, înălţare (susţinut de Aristotel în Poetica).
– carpe diem — trăieşte clipa, adică pentru prioritatea valorilor
materiale.
– homo sapiens — omul cugetător, cunoscătorul.
– homo faber — omul făurar, creatorul.
– homo ludens — omul lumesc, plin de vicii.
– panta rhei — toate curg, devenirea.
– fortuna labilis — destinul schimbător.
– tehne — artă şi meşteşug.
– hybris — strălucire.
g) Caracterul – determină acţiunea – trăsături ideale sau general-
umane.
h) Analogia – eroii sunt asemenea, de unde conflictul implacabil, ca în
Antigona lui Sofocle, între Creon şi Antigona, fiindcă ambii sunt inflexibili.
i) Eternul – anistorismul – eroii sunt fără evoluţie interioară – arta este
autonomă – se cultivă atemporalitatea.
j) Antropocentrismul – omul, centru al lumii, şi nu Dumnezeu –
Sofocle Antigona: „În lume-s multe mari minuni / Mai mari ca omul însă
nu-s“.
k) Raţionalismul – omul, condus şi caracterizat prin raţiune, eliberat
de patimi şi purtător al virtuţilor.
l) Utilul şi plăcutul – utile cum dulci – scop al artei – susţine Horaţiu:
„Arta să fie desăvârşită, dar să fie şi utilă“.
10