Istorie și conștiință de clasă. Studii despre dialectica marxistă

394 Pages·2014·6.082 MB·Romanian

by  Georg Lukács

GEORG LUKÁCS
Istorie și conștiință de clasă
Georg Lukacs istorie si constiinta.indd i 6/8/2015 11:07:10 AM
Proiect editorial finant‚at de
ADMINISTRATIA FONDULUI CULTURAL NATIONAL
Colecția
Clasicii marxismului
Coordonatori:
Gabriel Chindea
Andrei State
GEORG LUKÁCS
Geschichte und Klassenbewußtsein.
Studien über marxistische Dialektik
© Th e Estate of György Lukács, 1923
© TACT, 2014, pentru versiunea în limba română
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
LUKÁCS, GEORG
Istorie și conștiință de clasă: Studii despre dialectica marxistă/
Georg Lukács; trad.: Maria-Magdalena Anghelescu - Cluj-Napoca: Tact, 2014
ISBN 978-606-8437-32-3
I. Anghelescu, Maria-Magdalena (trad.)
II. Chindea, Gabriel (studiu introductiv)
III. Tertulian, N. (cronologie)
141.82
Georg Lukacs istorie si constiinta.indd ii 6/8/2015 11:07:11 AM
GEORG LUKÁCS
Istorie și conștiință de clasă
Studii despre dialectica marxistă
Traducere din limba germană de
MARIA-MAGDALENA ANGHELESCU
Studiu introductiv de
GABRIEL CHINDEA
Cronologie de
N. TERTULIAN
e d i t u r a
Georg Lukacs istorie si constiinta.indd iii 6/8/2015 11:07:11 AM
Georg Lukacs istorie si constiinta.indd iv 6/8/2015 11:07:11 AM
Studiu introductiv
Istorie şi conştiinţă de clasă
sau naşterea marxismului fi lozofi c
Contextul istoric:
Primul Război Mondial şi Revoluţia Rusă
Istorie și conștiinţă de clasă e cartea unor împrejurări istorice particulare și
probabil irepetabile. „Biblia comunismului occidental”, cum a fost numită1,
lucrarea a fost scrisă între 1919 și 1922, adică imediat după Primul Război
Mondial, sub teribila impresie lăsată de neputinţa Internaţionalei Socialiste
de a opri în 1914 dezlănţuirea măcelului, dar și odată cu renașterea unei spe-
ranţe exagerate prilejuite de Revoluţia Rusă.
Despre șocul Primului Război Mondial s-a tot vorbit. „Nimeni nu mai
credea în posibilitatea războaielor, revoluţiilor, răsturnărilor”, iar „în aseme-
nea întoarceri la barbarie, cum ar fi războaiele între popoarele Europei, lu-
mea credea tot atât de puţin ca și în vrăjitoare și stafi i”.2 Pentru simpatizanţii
mișcării social-democrate europene, șocul războiului a fost însă și mai mare.
Căci social-democraţia din Europa, a cărei vârstă de aur coincide cu epoca
Internaţionalei a II-a (1889-1914) și deci cu perioada premergătoare războ-
iului, prevăzuse confl ictul, ba se și pregătise să-l saboteze. Și totuși, în clipa
hotărâtoare, această mișcare în aparenţă atât de puternică și de mândră de
sine nu făcuse nimic. Unii dintre conducătorii ei au fost pesemne surprinși
să vadă cum clasa muncitoare răspunde cu însufl eţire chemării la mobilizarea
militară. Și au fost poate și mai uimiţi să vadă patriotismul activiștilor din
propriile rânduri. Emoţia, trădarea, oportunismul au explodat. În urma unei
ședinţe interne furtunoase, pe 4 august 1914, grupul parlamentar al Partidu-
lui Social-Democrat din Germania votează în favoarea creditelor de război,
iar asta cu argumentul că lupta nu se va duce cu Rusia, ci pentru libertate și
împotriva autocraţiei ţariste. În aceeași zi, socialiștii francezi votează și ei în
1 Cf. Maurice Merleau-Ponty, Les aventures de la dialectique, Paris, Gallimard, 1955, p. 14.
2 Stefan Zweig, Lumea de ieri, traducere de Ion Nastasia, Bucureşti, Editura Univers, 1988, p. 24 şi 26.
Georg Lukacs istorie si constiinta.indd v 6/8/2015 11:07:11 AM
vi gabriel chindea
parlamentul de la Paris pentru cauza naţională, formând o așa-zisă „uniune
sfântă” cu propria burghezie, doar că de data asta împotriva „tiraniei prusace”
și a kaizerului de la Berlin. Iar social-democraţii belgieni, austrieci și britanici
le urmează exemplul. Din exil, chiar și Gheorghi Plehanov, decanul marxis-
mului rus, mărturisește: „m-aș înrola dacă n-aș fi bătrân și bolnav. Ce plăcere
aș mai avea să înfi g baioneta în tovarășii noștri germani”.3
Și într-adevăr, deși ideea că „proletarii n-au patrie” era o lozincă la
modă, socialismul european nu era atât de internaţionalist pe cât s-ar fi putut
crede. Engels însuși se arătase destul de legat de patria lui germană și e greu
de spus care ar fi fost atitudinea lui dacă ar fi trăit începutul războiului. Fobia
lui antirusească era bine cunoscută (ca și a lui Marx de altfel), sau convingerea
că micile popoare slave din Europa Centrală, în primul rând cehii, trebuie să
se lase înghiţite de mai civilizata naţiune germană.4 De altfel, o parte dintre
argumentele folosite în 1914 de social-democraţii din Germania pentru a
susţine războiul apar chiar la el. Așa de pildă, într-un articol din 1892, pu-
blicat cu trei ani înaintea morţii, Engels are o viziune aproape premonitorie
asupra viitorului confl ict mondial. El anticipează taberele beligerante de mai
târziu („Franţa și Rusia de o parte, Germania, Austria și eventual Italia de
cealaltă parte”), ca și dilemele social-democraţiei europene, adică faptul că
„socialiștii din toate ţările, înrolaţi împotriva voinţei lor în armată, s-ar vedea
siliţi să lupte unii împotriva altora!”. Or, cum ar trebui să reacţioneze în acest
caz Partidul Social-Democrat din Germania? Ar trebui să lupte energic îm-
potriva „dușmanului din afară”, spune Engels, chiar dacă asta ar însemna să
sprijine pentru o vreme propriul stat burghez. Căci victoria autocraţiei rusești
și distrugerea Germaniei „ar însemna zdrobirea socialismului german”, care
este „cel mai avansat, mai glorios și mai de răspundere” din lume. Iar asta ar
lovi cumplit în întreaga mișcare muncitorească internaţională.5
Cu toate acestea, acţiunile Internaţionalei a II-a din anii de dinaintea
războiului merseseră în altă direcţie. În clipa în care războaiele balcanice erau
gata să arunce toată Europa în aer, o faimoasă rezoluţie care declara „război
împotriva războiului”, redactată de cele mai ilustre nume ale social-demo-
craţiei europene, fusese adoptată în unanimitate la Congresul extraordinar
al Internaţionalei ţinut în 1912 la Basel. În sunetul clopotelor, o uriașă ma-
nifestaţie se desfășurase atunci pe străzile orașului până la catedrală, după
care douăsprezece mii de oameni ascultaseră douăzeci și șase de oratori de
3 Citat după Joshua Muravchik, Raiul pe pământ, traducere de Dorian Branea şi Cristina Chevereşan,
Timişoara, Editura Brumar, 2004, p. 144.
4 A se vedea, de exemplu, Friedrich Engels, Revoluţie şi contrarevoluţie în Germania, in Karl Marx
şi Friedrich Engels, Opere, vol. 8, Bucureşti, Editura Politică, 1960, p. 83-84.
5 Friedrich Engels, „Socialismul în Germania”, in Karl Marx şi Friedrich Engels, Opere, vol. 22,
Bucureşti, Editura Politică, 1965, p. 246-249.
Georg Lukacs istorie si constiinta.indd vi 6/8/2015 11:07:11 AM
Studiu introductiv vii
diverse naţionalităţi ţinând cuvântări în același timp de la patru tribune. Iar
totul culminase cu discursul înfl ăcărat al lui Jean Jaurès pentru pace și pentru
transformarea unui eventual război mondial în revoluţie universală.
Nu e de mirare, așadar, că bâlbâiala și apoi prăbușirea Internaţionalei în
marea clipă a trecerii la faptă au fost un șoc. După mărturia Clarei Zetkin,
Rosa Luxemburg s-a gândit să se sinucidă. Cât despre Lenin, care în mo-
mentul izbucnirii luptelor era la Cracovia, a crezut că ziarul ce anunţa votul
pentru război din Reichstag al socialiștilor de la Berlin e un fals al statului-
major al armatei germane.
Iar dacă unitatea în favoarea războiului s-a rupt totuși repede, asta nu
a făcut decât să slăbească și mai tare mișcarea socialistă, care a început să
se autodevoreze, împărţindu-se între adversarii și partizanii păcii. În 1915,
Rosa Luxemburg atacă din închisoare conducerea Partidului Social-Demo-
crat din Germania pentru abandonarea principiilor sale. Iar asta după ce, în
decembrie 1914, Karl Liebknecht votase în Reichstag – singur în faţa tuturor,
inclusiv a propriilor colegi de partid – împotriva unor noi credite de război.
Treptat, se formează un grup de stânga radicală în interiorul social-demo-
craţiei germane, care lansează mai multe circulare neofi ciale cunoscute sub
numele de „Scrisorile lui Spartacus”. Iar în afara Germaniei are loc reuniunea
de la Zimmerwald din Elveţia, unde treizeci și opt de delegaţi din diverse
ţări își propun să reorganizeze Internaţionala Socialistă destrămată cu un an
înainte, chemând la o pace fără anexiuni și fără indemnizaţii de război. Însă
efectul este aproape nul, ca și cel al Conferinţei de la Kienthal, de un an mai
târziu. În plus, pentru unii ca Lenin, care nu vrea pace, ci transformarea răz-
boiului imperialist în război civil și revoluţie socialistă, e oricum prea puţin.
În sfârșit, în cealaltă tabără, majoritatea social-democrată șovină din fi ecare
ţară se înverșunează și ea. În Germania, conducerea socialistă amână ţinerea
unui congres de clarifi care ideologică până după război, iar în ianuarie 1917 îi
exclude în bloc din partid și pe radicalii Grupului Spartacus, dar și pe opozan-
ţii mai moderaţi conduși de Karl Kautsky, Rudolf Hilferding, Hugo Haase și
Eduard Bernstein.
Iată, așadar, situaţia în care izbucnește Revoluţia Rusă și care explică
totodată uriașele speranţe trezite de ea. Căci, după absurdul masacrului in-
dustrial de pe fronturi, după trădarea sau ipocrizia elitelor, după orbirea și pa-
siunea sălbatică a maselor, după neputinţa ori confuzia intelectualilor, părea
să fi apărut, în sfârșit, promisiunea realizabilă istoric a unei lumi noi, născute
din cenușa catastrofei. Cu siguranţă, toată lumea se aștepta la o revoluţie în
Rusia, chiar și guvernele marilor puteri. Iar în vreme ce Franţa și Anglia se
temeau ca revoluţia să nu scoată Rusia din război sau, cel puţin, s-o facă in-
capabilă să-și mai plătească datoriile bănești faţă de ele, Germania nădăjduia
ca aceeași revoluţie să slăbească Rusia cu totul, asigurându-i victoria milita-
Georg Lukacs istorie si constiinta.indd vii 6/8/2015 11:07:11 AM
viii gabriel chindea
ră. Însă această revoluţie la care se gândeau cu toţii trebuia să fi e burgheză,
nicidecum proletară. Iar faptul că prăbușirea ţarismului din februarie 1917
s-a continuat în octombrie cu izbânda bolșevicilor proclamând nu doar mult
așteptata pace, dar și socialismul a fost o adevărată surpriză.
Pe de altă parte, Revoluţia Rusă a mărit schisma din interiorul mișcării
socialiste, iar asta pretutindeni în Europa. Căci întrebărilor și disputelor pro-
vocate de neputinţa deja dovedită a vechii Internaţionale li se adaugă acum
cele trezite de exemplul de vigoare pe care-l oferea victoria politică a bol-
șevicilor. În plus, dacă războiul mondial se încheiase până la urmă, cel civil
abia părea să înceapă (nu doar în Rusia, dar și în Germania, Italia, Finlanda
ori Ungaria), iar lumea acţiunii și mai ales a alegerii imperative părea să li
se impună tuturor simpatizanţilor social-democraţi. Astfel, trebuia hotărât
între refacerea sau abandonarea vechii Internaţionale Socialiste, între intrarea
sau nu în nou-înfi inţata Internaţională Comunistă, între câștigarea puterii
politice de către muncitori prin alegeri parlamentare sau insurecţie, sau chiar
între constituirea unor state naţionale pe ruinele vechilor imperii de curând
prăbușite ori, dimpotrivă, a unei federaţii sovietice europene.
Desigur, pentru o mare parte a taberei socialiste revoluţionare (rebo-
tezate de curând „comunistă”) direcţia de rezolvare a acestor probleme pă-
rea oarecum ușor de găsit. Căci, în fond, aceeași social-democraţie ofi cială
care susţinuse în 1914 angajarea în războiul mondial condamnase în 1917
revoluţia bolșevică și odată cu aceasta, s-ar fi putut spune, însăși posibilitatea
unei revoluţii socialiste în general. Ca atare, între șovinismul de la începutul
războiului și antibolșevismul de la sfârșitul lui părea să existe o legătură puter-
nică. În plus, această legătură părea să meargă mai departe, până la curentul
ideologic revizionist din Internaţionala Socialistă de dinainte de război, care
ceruse corectarea sau chiar abandonarea anumitor idei fundamentale ale lui
Marx. Nimic mai simplu, așadar, decât a presupune existenţa unei diviziuni
politice univoce în interiorul mișcării socialiste europene, în virtutea căreia
bolșevicii să fi e identifi caţi cu internaţionaliștii și cu antirevizioniștii în ge-
neral, iar soluţia politică de principiu la toate problemele socialiștilor să fi e
conservarea sau revenirea la ortodoxia marxistă.
Și totuși, la o privire mai atentă, situaţia nu se prezenta așa de simplu.
Căci nu lipsiseră marxiștii ortodocși gata să susţină războiul mondial, precum
Plehanov, sau pacifi știi care să fi e în același timp revizioniști declaraţi, ca Bernstein.
Mai mult, unii marxiști antirevizioniști erau și antibolșevici, precum Kautsky
ori L. Martov, pe când bolșevicii puteau fi lesne acuzaţi că trădaseră orto doxia
marxistă atunci când împinseseră Revoluţia Rusă spre socialism.
De fapt, adevărul e că existase o confuzie aproape generală, chiar dacă
Lenin părea până la urmă să se fi orientat cel mai bine. Înainte de război,
acesta fusese partizanul lui Kautsky, adică un antirevizionist categoric, care
Georg Lukacs istorie si constiinta.indd viii 6/8/2015 11:07:11 AM
Studiu introductiv ix
nu credea despre capitalism că poate fi reformat, ci că se afundă în contradic-
ţii interne tot mai mari, ce-l conduc inevitabil la imperialism și la confl icte
militare.6 În timpul războiului însă, spre deosebire de data asta de Kautsky
ori de pacifi știi propriu-ziși, socotise că e mai înţelept să te folosești de lupte
decât să încerci să le oprești, grăbind în felul acesta prăbușirea capitalismului
prin transformarea războiului mondial într-unul civil și deci în revoluţie.7 Iar
în cele din urmă, când acest lucru s-a și întâmplat în Rusia, alesese să ducă
revoluţia tot mai departe, nu doar în ciuda părerii majorităţii socialiștilor ruși
ori europeni (ortodocși sau revizioniști deopotrivă), dar chiar și a unei bune
părţi din propria facţiune bolșevică și – ceea ce era într-adevăr neașteptat – a
propriilor convingeri mai vechi, declanșând o revoluţie proletară fi nalmente
izbutită într-o ţară aparent nepregătită istoric pentru așa ceva.8
Dar, dacă Lenin se orientase așa de bine, sau în orice caz mai bine decât
atâţia alţi marxiști ortodocși, care era oare secretul din spatele succesului său?
În 1924, într-o carte scrisă cu prilejul morţii acestuia9, Lukács încearcă
să lămurească misterul, aruncând în felul acesta o lumină indirectă și asupra
6 Lenin fusese întru totul de acord cu ideile lui Kautsky din lucrările Revoluţia socială (1902),
Socialism şi politică colonială (1907) şi Drumul spre putere (1909), conform cărora, după o generaţie
de stabilitate relativă şi de progres gradual, lumea urma să intre „într-o nouă epocă de război şi
revoluţie”. De asemenea, încă din 1907, Lenin şi Rosa Luxemburg au propus la Congresul de la
Stuttgart al Internaţionalei Socialiste un amendament de prevenire a războiului ce avea să vină.
7 E interesant de semnalat aici încă un punct de divergenţă apărut în timpul războiului între Lenin
şi Kautsky. Ironia făcuse ca pe 11 septembrie 1914 (deci la câteva săptămâni de la izbucnirea lup-
telor) Kautsky să publice un articol – scris, ce-i drept, puţin înainte să înceapă confl ictul – despre
„ultraimperialism”, adică despre o formă paşnică şi fără războaie de capitalism, care ar putea să
apară după epoca imperialistă în urma unei înţelegeri (cartel) între marile state capitaliste, ajunse
la convingerea că războiul dintre ele le aduce mai multe neajunsuri decât benefi cii. Or, după
Lenin, a refl ecta la o fază paşnică a capitalismului, deşi posibilă teoretic, în clipa când războiul
bătea la uşă sau chiar începuse şi când sarcinile urgente erau cu totul altele, dovedea un oportunism
politic tipic Internaţionalei a II-a.
8 Poziţia lui Lenin asupra naturii şi obiectivelor Revoluţiei Ruse s-a schimbat fundamental în
primăvara lui 1917, odată cu revenirea din exil şi publicarea „Tezelor din aprilie”. Este momentul
în care Lenin acceptă ideea relativ originală a lui Troţki despre revoluţia permanentă, adică posi-
bilitatea ca o revoluţie la început antifeudală, cum era cea rusească, să se transforme în anumite
condiţii istorice într-una socialistă. Troţki susţinuse lucrul acesta încă din 1905 în lucrarea Bilanţ
şi perspective. În schimb, Lenin fusese mai rezervat, chiar dacă admisese atunci că forma clasică de
desfăşurare a revoluţiei burgheze nu se mai potriveşte cu situaţia Rusiei şi că, spre deosebire de cele
întâmplate în Occident, revoluţia antifeudală rusă nu va fi făcută în primul rând de burghezie, cum
credeau menşevicii, ci de ţărănime şi de proletariatul industrial, care nu existase în timpul marilor
revoluţii burgheze din Anglia sau Franţa. Totuşi scopurile şi rezultatele unei asemenea revoluţii
şi ale regimului instaurat de ea (dictatura democratico-revoluţionară, după cuvintele lui Lenin) ar
fi rămas în esenţă burgheze, revoluţia socialistă urmând să vină abia mai târziu, în primul rând în
urma victoriei prealabile a proletariatului din Occident (vezi în acest sens broşura din 1905 despre
cele Două tactici ale social-democraţiei în revoluţia democratică).
9 A se vedea Georg Lukács, Lenin. Studie über den Zusammenhang seiner Gedanken, Wien, Verlag
der Arbeiterbuchhandlung, 1924.
Georg Lukacs istorie si constiinta.indd ix 6/8/2015 11:07:11 AM
x gabriel chindea
volumului său Istorie și conștiinţă de clasă, apărut cu doar un an înainte. Căci
nu simpla fi delitate faţă de doctrina marxistă, oricât de ortodoxă, ci unitatea
dintre teoria marxistă și practica istorică reală, concretă ar fi , după Lukács, se-
cretul metodei lui Lenin. Iar asta în vreme ce adversarii lui socialiști, inclusiv
gruparea ortodoxă din Internaţionala a II-a, ar fi ratat această unitate, ceea ce
ar lămuri și inconsecvenţele lor.
Și într-adevăr, vechea Internaţională Socialistă renunţase cu mult îna-
inte de 1914 la unitatea teoriei cu practica. În ce o privește pe aceasta din
urmă, ea se transformase mai degrabă într-o politică oportunistă, adaptată
conjuncturii și obiectivelor imediate. Adesea realistă, însă nu de puţine ori
confuză, așa cum am văzut, această politică se separase în orice caz de teoria
marxistă, deși păstrase faţă de ea un atașament ideologic de faţadă. În cazul
Partidului Social-Democrat din Germania, de pildă, ruptura dintre teorie și
practică se văzuse deja în 1891, în momentul adoptării Programului politic de
la Erfurt. Prima parte a acestuia, redactată de Kautsky, era fi delă marxismului
revoluţionar, însă pur teoretică și lipsită de urmări practice. În schimb, partea
a doua, cu greutate politică, fusese scrisă de Bernstein și era interesată numai
de reforme sociale treptate ori de lărgirea unor drepturi burgheze. Ce-i drept,
reformismul, pe care Bernstein l-ar fi voit asumat în totalitate, a fost condam-
nat în cele din urmă de partidul german, iar apoi de întreaga Internaţională
Socialistă. Dar politica efectivă a social-democraţiei l-a refl ectat, în realitate,
perfect, adevărata greșeală a lui Bernstein nefi ind „erezia” sa, ci dezvăluirea
unui secret pe care-l știa toată lumea, dar care era mai bine să nu fi e rostit în
gura mare.
Ca atare, nu e de mirare dacă, pe de altă parte, și teoria marxistă se se-
parase la rândul ei treptat de practica politică propriu-zisă. Ea se transformase
fi e într-o serie de simple cercetări știinţifi ce pozitive (de economie, sociologie
etc.), încurajate de așa-zisul sfârșit al fi lozofi ei proclamat spre apusul vieţii de
Engels10, fi e într-un compendiu aproape metafi zic de teze marxiste despre na-
tură, istorie și societate, cum se vede la Kautsky ori Plehanov, sau, din nou, tot
la Engels, în broșurile lui târzii cu iz de Weltanschauung. Iar dacă marxismul
acesta metafi zic era în mod clar nepractic, în ciuda „materialismului” său care,
chipurile, înlocuise „idealismul”, renunţarea la fi lozofi e în favoarea știinţei apli-
cate contribuise cel puţin la fel de mult la desprinderea teoriei de practică. Căci
angajarea într-o cercetare segmentată disciplinar, unifi cabilă doar formal și de
aceea pur contemplativ, anulase posibilitatea reunirii efective a teoriei cu prac-
tica pe care o înlesnește, în schimb, căutarea acelui tip de totalitate sintetică și
atotcuprinzătoare, abstractă, dar și concretă, specifi că fi lozofi ei.
10 Vezi Friedrich Engels, Ludwig Feuerbach şi sfârşitul fi lozofi ei clasice germane, in Karl Marx şi
Friedrich Engels, Opere, vol. 21, Bucureşti, Editura Politică, 1965, p. 270.
Georg Lukacs istorie si constiinta.indd x 6/8/2015 11:07:11 AM