Table Of ContentION PETROVICI
PROFESOR UNIVERSITAR
INTRODUCERE
IN METAFIZICĂ
EDIŢIA II - a COMPLECTATĂ
BUCUREŞTI
EDITURA CASEI ŞCOALELOR
1929
Preţul Lei 32.
ION PETROVICI
PROFESOR UNIVERSITAR
INTRODUCERE
IN METAFIZICĂ
EDIŢIA II-a COMPLECTATĂ
BUCUREŞTI
EDITURA CASEI ŞCOALELOR
1929
SCRIERI FILOSOFICE
De acelaş autor:
Cercetări filosofice. Ediţia 2-a.
Teoria Noţiunilor. Ediţia 2-a.
Probleme de logică. Ediţia 3-a.
Pagini filosofice. (Biblioteca Universală).
Studii istorico-filosofice.
PREFAŢĂ LA EDIŢIA I-a
Sub numele de „Introducere în metafizică” am
grupat la daltă trei articole apărute în „Viata
Românească” (No. 2 şi 4 din 1920 şi No. 1 din
1921), articole care de altfel au fost dela început
plănuite ca părţi ale aceluiaş corp. Cum mai târ
ziu am publicat în aceiaş revistă (No. 2 anul
1923) sub titlul „Filosofie şi ştiinţă” un articol
care aduce unele complectări ideilor expuse în
celelalte, am crezut că e bine să-i fac loc şi lui
în această carte. Dar întrucât din punctul de ve
dere al compoziţiei nu are unitate organică cu
restul, l’am pus — urmând de altminteri o sis
temă folosită şi de alţii — în apendice.
In paginile care urmează, se discută probleme
care se întâlnesc în pragul metafizicii şi-i pre
gătesc oare cum atmosfera. Dintre punctele a-
tinse autorul atribue o însemnătate specială cri
ticei pe care a făcut-o metodei bergsoniane, a
cărei modă strălucitoare a câştigat o bună parte
a intelectualilor noştri şi mai ales a tinerimii
noastre studioase. Osebit de convingerea pro
fundă că bergsonismul — cu tot prestigiul şi
6 I. Petrovici
cu toate meritele părintelui său — este o teorie
unilaterală, mai avem şi credinţa, că în actualul
stadiu cultural al ţării noastre o doctrină intui
tivă — mistică nu ar fi cea mai potrivită. Ţările
cu veche cultură consolidată pot suporta mai
lesne acest triumf provizoriu al instinctelor vi
tale şi al extazului, — sub forma unei teorii fi
losofice. Nouă ne convine mult mai bine o teorie
raţionalistă, în orice caz o filosofie în care raţiu
nea logică îşi păstrează prestigiul ei nevătămat.
Şi dacă paginile acestea vor contribui cu ceva
în această direcţiune, ele îşi vor legitima şi fără
alte rezultate rostul lor în mişcarea intelectuală
românească.
Maiu 1924 AUTORUL.
PREFAŢĂ LA EDIŢIA A II-a
Textul celei de a doua ediţii a „Introducerii în
Metafizică”, reproduce pe acela al primei e
diţii, păstrând împărţirea materiei într'un corp
principal şi un apendice. In acest apendice, unde
figură la ediţia l-a, un singur articol, care deşi
înrudit ca cuprins şi aducând unele complectări
folositoare paragrafelor desvoltate mai înainte,
fusese conceput aparte şi nu avea astfel cu restul
lucrării unitate de text, — în acest apendice am
mai introdus la ediţia a II-a încă un articol filo
sofic (apărut întâiu în limba germană în re
vista „Die Böttcher Strasse” din Bremen, numărul
(din Noemvre 1928) care, după cum indică şi titlul
său de „Prolegomena”, se referă tot la chestiuni
prealabile intrării în Metafizică, aşa că putea fi
și dânsul ataşat scrierii de faţă.
In afară de această complectare, autorul
8 I. Petrovici
a mai făcut la ediţia a doua şi unele îmbu
nătăţiri uşoare ale întregului Text. Modifi
cări radicale n’au avut loc, întrucât ideile ex
primate formează neclintit şi astăzi convingerile,
aceluia care le-a scris. Accentuez această ideie
fiindcă noile curente intelectuale care brăzdează
atmosfera ţării noastre, curente cu colorit mis
tic (pe lângă alte complicaţii confesionale)
ar fi putut să antreneze în impetuozitatea
lor tot mai agresivă şi pe acei care crezuseră
altfel. N'a fost totuş cazul cu mine, care deşi
recunosc — mai mult chiar decât la prima e
diţie — că moda intelectuală merge într’altă
parte, păstrez neatinsă convingerea şi în juste
ţea punctului meu de vedere şi în utilitatea lui
pentru nevoile culturale ale ţării mele.
Hotărît a saluta cu bucurie înfăptuiri filo
sofice autohtone, oricărei direcţiuni ar aparţine,
numai să fie realmente viguroase şi originale,
eu personal nu-mi pot schimba crezul atâta timp
cât socot a avea argumente valabile şi câtă vreme
nu mi-a dovedit încă nimeni zădărnicia dialecti
cei de care m’am folosit.
Fiecare trebue să spue ce crede şi aşa cum
crede, chiar dacă alţii vor fi văzând mai bine
decât el. Valorificarea tuturor punctelor de ve-
Prefaţă la ediţia II-a 9
dere, în orice caz nu strică niciodată, şi unani-
mităţile nu sunt bune nicăirea, mai ales în do
meniul mai controversat al filosofiei. Nu importă
dacă te afli singur sau în minoritate; mai întâiu
îţi faci cuviincios datoria şi apoi minoritatea de
azi poate fi majoritatea de mâini...
12 Februarie 1929. I. PETROVICI.