Table Of ContentMarin BUCĂ Onufrie VINT€l€R
DICŢIONAR
Consilier editorial: CONSTANTIN ZAMFIR
Redactor: GABR/ELA ON/Ţ/U
Coperta: VICTOR ILIE
ISBN 973-96922-5-7
MARIN BUCĂ ONUFRIE VINŢELER
DICŢIONAR
DE
ANTONIME
MARIN BUCĂ ONUFRIE VINŢELER
DICŢIONAR
DE
ANTONIME
Bucureşti -1996
cuvânt Înainte
în mod curent, termenul antonim este folosit pentru desemnarea
unui cuvânt care are, în raport cu altul, sens opus. Opoziţia este însă
numai una din laturile cuvintelor antonimice; o altă latură, tot atât de
importantă, o constituie asemănarea semantică a acestora, deter
minată de faptul că ele desemnează calităţi, acţiuni, feriomene etc.,
aparţinând aceluiaşi domeniu. Putem vorbi, de pildă, de o opoziţie a
sensurilor cuvintelor căldură şi altruism, dar aceste cuvinte nu sunt
antonime, pentru că fac parte din sfere semantice cu totul diferite.
Fiecare dintre cele două cuvinte se află în raporturi de antonimie cu
alte unităţi lexicale: căldură * frig şi altruism * egoism. Asemănarea
dintre cuvintele căldură şi frig este determinată de faptul că şi unul şi
altul se referă la temperatură, iar opoziţia dintre ele îşi găseşte
expresia în desemnarea unor realităţi ce se află la extremităţile acelu
iaşi fenomen: primul cuvânt desemnează temperatura ridicată a
aerului care dă senzaţia de cald, iar cel de-al doilea, temperatura
scăzută a aerului care dă senzaţia de rece.
Relaţiile semantice dintre cuvintele ce formează perechi anto
nimice pot fi puse pregnant în evidenţă prin cuprinderea lor în aceeaşi
definiţie. Perechea de antonime căldură * frig ar putea fi definită, de
pildă, în felul următor: temperatură (ridicată : scăzută) a aerului
care dă senzaţia de (cald: rece). Această definiţie scoate în relief
asemănarea semantică dintre două cuvinte care alcătuiesc perechea
antonimică (temperatură a aerului care produce o anumită senzaţie),
cât şi laturile semantice aflate în opoziţie (temperatură ridicată :
scăzută, senzaţie de caid: rece).
Existenţa unui nucleu semantic comun care sudează cuvintele cu
sensuri opuse în perechi antonimice determină o particularitate
deosebit de importantă a acestora şi anume faptul că ele se presupun
reciproc. Pentru a ne opri tot ia exemplul discutat mai înainte, aceasta
înseamnă că lexemul căldură presupune existenţa cuvântului frig, iar
acesta, la rândul său, presupune existenţa lexemului căldură. Faptul
5
de a se presupune reciproc face parte din natura antonimelor,
constituind una din particularităţile lor fundamentale.
Dovada cea mai concludentă şi, în acelaşi timp cea mai
interesantă a relaţiilor dialectice dintre cuvinte antonimice o constituie
folosirea lor frecventă în acelaşi context sau situaţie; foarte des
întrebuinţarea unui cuvânt dintr-o pereche antonimică atrage după sine
folosirea celui de-ai doilea element al acestei perechi. S-ar putea vorbi
deci de o „atracţie magnetică“ între cuvintele antonimice.
Modalităţile de întrebuinţare a antonimelor în acelaşi context
sunt foarte variate, antonimia dovedindu-se a fi o sursă inepuizabilă
de efecte stilistice1. Prezentarea amplă a particularităţilor între
buinţării antonimelor constituie unul din principalele obiective ale
lucrării de faţă.
Dicţionarul cuprinde circa 2000 de articole. Perechile de antonime
sunt prezentate în articole de dicponar separate. Ordinea compo
nenţilor în perechile de antonime a fost stabilită în funcţie de
succesiunea în timp a acţiunilor sau fenomenelor desemnate de
cuvintele respective (intrare- ieşire, trecut-viitor, urcare-coborâre
etc.), caracterul pozitiv sau negativ ai noţiunilor respective (biân-
deţe-cruzime, bunătate-răutate, simpatie-antipatie, stimă-dispreţ
etc.), precum şi după alte criterii.
Dezvăluirea sensurilor cuvintelor antonimice s-a făcut, mai ales,
prin sinonime, folosindu-se dicţionarele de specialitate.
Următorul element al articolelor de dicţionar îl reprezintă exemplele
ilustrative. în selectarea ior s-a urmărit ca acestea să scoată cât mai
bine în relief particularităţile de întrebuinţare a antonimelor. în unele
cazuri, în lipsa exemplelor ilustrative, particularităţile întrebuinţării
antonimelor au fost relevate prin indicarea distribuţiei lexicale.
Antonimia se află în strânsă legătură cu celelalte categorii
semantice fundamentale: polisemia şi sinonimia.
Legătura dintre antonimie şi polisemie se manifestă sub două
aspecte: cuvintele polisemantice pot fi antonime în două sau mai multe
sensuri; un cuvânt polisemantic poate forma perechi antonimice cu mai
multe cuvinte, în funcţie de sensurile sale. în primul caz, perechile
antonimice sunt tratate în aceiaşi articol, iar în cel de al doilea, în
articole separate.
Legătura dintre antonimie şi sinonimie se concretizează în
stabilitarea de reiaţii antonimice între fiecare component al unei
perechi de antonime şi sinonimele celuilalt component. Astfel,
1 Vezi Marin Bucă, Ivan Evseev, Probleme de semasiotogie, Timişoara,
Editura Fada, 1976; Richard Sârbu, Antonimia lexicală In limba română,
Timişoara, Editura Fada, 1977.
Luiza Seche, Mircea Seche, Dicţionar de sinonime, Bucureşti, Editura
Academiei, 1984; Gh. Bulgăr, Dicţionar de sinonime, Bucureşti, Editura
Palmyra, 1995.
6
adjectivul bucuros, -oasă se află în relaţii de antonimie nu numai cu
adjectivul întristat, -ă, ci şi cu sinonimele acestuia:
BUCUROS, -OASĂ* ÎNTRISTAT, -Ă
BUCUROS, -OASĂ* MÂHNIT, -Ă
BUCUROS, -OASĂ* NECĂJIT, -Ă
BUCUROS, -OASĂ* SUPĂRAT, -Ă
BUCUROS, -OASĂ* TRIST, -Ă
La rândul său, adjectivul întristat, -ă se află în relaţii de antonimie
cu sinonimele adjectivului bucuros, -oasă, formând următoarele
perechi:
BUCUROS, -OASĂ* ÎNTRISTAT, -Ă
VESEL, -Ă* ÎNTRISTAT, -Ă
VOIOS, -OASĂ* ÎNTRISTAT, -Ă
Antonimia este strâns legată, de asemenea, de derivare. Această
legătură se manifestă în faptul că, dacă două cuvinte suqt antonime,
atunci şi derivatele lor se află în raporturi de antonimie. Legătura dintre
antonimie şi derivare este reflectată prin prezentarea perechilor de
antonime din lanţurile derivaţionale respective. De exemplu:
a (se) BUCURA * a (se) ÎNTRISTĂ
BUCURIE* ÎNTRISTARE
BUCUROS, -OASĂ* ÎNTRISTAT, -Ă
Dicponarui este însoţit de indicele perechilor de antonime şi de
indicele autorilor din operele cărora au fost excerptate exemplele
ilustrative.
prof. univ. dr. MARIN BUCĂ
7
A
ABSOLUT, -Ă RELATIV, -Ă
Care este independent de orice Care există în cadrul unor relaţii
condiţii, relaţii etc.; necondiţionat, determinate; condiţionat, limitat,
nelimitat.
„în fiecare idee e ceva absolut şi Tn fiecare idee e ceva relâtiv.“
BĂNCILĂ
a ABSOLUTIZA a RELATIVIZA
A da, a imprima un caracter A da, a imprima un caracter
absolut. relativ.
„Oamenii absolutizează relativul şi relativează absolutul." BĂNCILĂ
ABSOLUTIZARE RELATIVIZARE
Acţiunea de a absolutiza. Acţiunea de a relativiza.
„Se impune trecerea de la absolutizare la relativizare, de la
metafizică spre gândirea dialectică, de la sincronic spre diacronic, de
la static spre dinamic, de la abstract spre concret, de la general spre
particular". PAVELCU
a ACCELERA a ÎNCETINI
1. (Despre vehicule) A (-şi) spori 1- (Despre vehicule) A (-şi)
viteza. micşora, a(-şi) reduce viteza.
„Trenul se puse din nou în mişcare, / Acceleră, trecu de-o pajişte cu
albăstrea, / Apoi încetini lin, parcă plutea." D/MOV
2. A grăbi, a iuţi o mişcare, o 2. A domoli, a potoli o mişcare, o
acţiune etc. acţiune etc.
„Un proces X, bunăoară, poate mări intensitatea şi accelera
desfăşurarea unui alt proces Y. [...] Se poate întâmpla însă ca un
proces X să micşoreze intensitatea şi să încetinească desfăşurarea
unui alt proces Y.“ NEGULESCU
8
ACCELERARE ÎNCETINIRE
Acţiunea de a accelera şi rezul- Acţiunea de a încetini şi rezultatul
tatul ei. ei; domolire, potolire a vitezei.
„Orice act uman, răspuns, înfruntare a mediului include modificări ale
poziţiei corporale, accelerarea ritmului cardiac sau încetinirea lui. “
CHELCEA
ACCELERAT, -Ă ÎNCETINIT, -Ă
Care este grăbit, iuţit; care are o Despre mişcări, viteze etc. Mic-
frecvenţă mai mare decât cea şorat; domolit, liniştit, potolit,
normală.
„Ritm accelerat / încetinit."
a ACCEPTA a REFUZA
A fi de acord cu ceva; a consimţi A nu accepta, a respinge,
să...; a admite, a aproba.
„Nici n-a refuzat, nici n-a acceptat. Va răspunde (pâine, după
reflexiune matură." REBREANU
a ACCEPTA a RESPINGE
A fi de acord cu ceva; a consimţi A nu accepta, a nu admite, a
să...; a admite, a aproba. refuza.
„A accepta / a respinge o propunere."
ACCEPTABIL, -Ă INACCEPTABIL, -Ă
Admisibil, mulţumitor Neacceptabil, inadmisibil.
„O propunere acceptabilă I inacceptabilă."
ACCEPTABIL, -Ă NEACCEPTABIL, -Ă
Admisibil, mulţumitor Inacceptabil, inadmisibil.
„Un plan de acţiune acceptabil I neacceptabil."
ACCEPTARE REFUZ
Acord, aprobare, încuviinţare. Neacceptare, respingere.
„Acceptarea I refuzul unei propuneri."
ACCEPTARE RESPINGERE
Acord, aprobare, încuviinţare. Neacceptare, refuz.
„Optimismul, ca şi pesimismul, nu exprimă numai o simplă reacţie de
acceptare sau respingere faţă de o schimbare, nu este o stare
elementară afectivă de plăcere sau neplăcere, elan sau depresiune,
bucurie sau tristeţe, ci o atitudine, mai complexă şi mai durabilă, faţă
de noutatea situatiei." PAVELCU
9
ACCESIBIL, -A INACCESIBIL, -A
La care se poate ajunge uşor; Neaccesibil,
care poate fi uşor de procurat;
care este la îndemâna cuiva;
care se poate înţelege uşor.
„Vreme îndelungată, cauza lucrurilor era o poveste despre originea lor;
ca şi cauza, originea este inaccesibilă simţurilor şi accesibilă doar
vorbirii." WALD
ACCESIBIL, -Ă NEACCESIBIL, -Ă
La care se poate ajunge uşor; Inaccesibil,
care poate fi uşor de procurat;
care este la îndemâna cuiva;
care se poate înţelege uşor.
„E fără îndoială neliberal şi neegalitar de-a scumpi prin măsuri
protecţioniste, chiar printr-un timp mărginit, obiectele industriale, căci
prin scumpire ele devin accesibile numai numărului mic al celor bogaţi
şi neaccesibile oamenilor mai săraci.“ EMINESCU
a (se) ACOPERI a (se) DESCOPERI
A (se) înveli. A (se) dezveli.
„Compară rochia care acopere totul, misterios, din vremurile de
altădată, cu rochia de azi, care descopere de toate, desfiinţând la
maximum permis misterul." IBRĂILEANU
a (se) ACOPERI A (se) DEZVELI
A (se) înveli. A (se) descoperi.
„Pe o bancă, în ciuda acestei perdele, care-i acoperea din când în
când şi iar îi dezvelea, după cum bătea vântul, se aflau doi tineri."
SORESCU
ACOPERIRE DESCOPERIRE
învelire. Dezvelire.
„Acoperirea / descoperirea unui obiect."
ACOPERIRE DEZVELIRE
învelire. Descoperire.
„Acoperirea / dezvelirea patului."
ACORD DEZACORD
Armonie, înţelegere. Lipsă de acord, de armonie;
neînţelegere.
„Pesimismul şi optimismul izvorăsc tocmai din dezacordul sau
acordul insului şi împrejurimii sale." FLOR/AN
10
