Vrajitoria de-a lungul timpului

319 Pages·02.776 MB·Romanian

by  Gheorghe Bratescu

de­;
heorghe V. Bratescu 
VRĂJITORIAa 
lungul timpului 
1985 
Editura Politică 
Bucureşti
Cuprins 
. . . . . .  r  ţ 
Cuvînt înainte  . ' . " .  ■  •................................... 
Redactor ADELA BECbEANU IANCU­  ]   Naşterea   şi   evoluţia  unei   ciudate   profesiuni      19 
Coperta ION MINCQ  "  ­.    19 
(coperta a tV­a după Goya)  1.  începuturile     .     .      •  •  ' 
,­  '.      ".      *l 
2.  Magia şi religia  . .  ­  • • • 
3.  Practici şi manifestări vrăjitoreşti străvechi.      ^ 
Iniţieri, recuzită, dans............................................ 
4.  Magie şi folclor în tradiţia românească  :     :  ■*>•> 
.,..,  ..  »      «  ■      63 
5.  Originea superstiţiilor   .   ,      =     •      •      » 
II.  Divinaţia    .    .    îî     !     î     S     !     !     *     *  !  73 
............................................•  73 
1. De la magie la şarlatame         .  • 
2   Ghicitoria în antichitatea greeo­romană   :     : 
"      84 
3.  Ghicitoria, variaţii pe aceeaşi tema      .      .      • 
4.  Aberaţiile    exaltaţilor.    Evocări,    prevestiri,    ^ 
profeţii.................................................•      '      '    131 
5.  Marile oracole şi enigmele lor ■ . * . . • • 
III.  Magia  neagră.  : : : ' . * • ' • * ' '  l 
1.  Ce este şi ce face vrăjitorul ?     '.     "•     *      •  1 
2.  Istoria lui Satan. Demonismul  . " . ' . " • 
3.  Posedaţi şi obsedaţi  . . .  •     * 
4.  Animale la stîlpul infamiei'   .    •     '      •  : 
5

5. Ritualuri şi tehnici de magie neagră      ;      .  W& 
6. Arsenalul vrăjitoresc ..............................;  .184 
I V.  D o  I a  m ag i e   I a şti i n ţ ă  . . . . . : .  2 04 
1.  Astrologia sau ghicitul în stele  ' . " . " . .  204 
2.  Alchimia ...................................... •     r;     ;  . 2 1 4 
3.  Magia tămăduitoare  . . .  .'  ."      .     r     .    228 
V.Ocultismul fără enigme  .    ;      .      ."      .      .      .    250 
1.  Scamatoriile orientale. Misterele ktmaismului 
tibetan, dervişii, fachirii........................................250 
2. Iluzionismul...............................................  .      .    259 
3. Spiritismul   .    .    .      .  ;...................................264 
4. Secte şi societăţi oculte...................................  276 
încheiere  . . . .  .      :      ;  :  .    /.      .      .      .  285 
Postfaţă  . . .  :    :  m ,    :    ;    :    .  .    .  . 2 9 5 ' 
Bibliografie selectivă .      .'     ?     :    ".      .  .      ,     „
Cuvînt ifialnte 
Cea mai veche preocupare a omului, reprezentînd do­ 
vada evoluţiei sale, o constituie, fără îndoială, încercarea 
de a se cunoaşte pe sine, precum şi de a înţelege natura 
înconjurătoare. în aceasta nu trebuie văzut doar un produs 
al simplei curiozităţi, ci dorinţa lui de a afla răspunsuri 
unor între'bări dramatice privitoare la existenţă şi modul 
de a supravieţui pe o planetă cu ample modificări ale cli­ 
mei, faunei, florei, cu catastrofale evenimente, urmate de 
tragedii zguduitoare,  pe  care  fiinţa  umană  căuta să le 
priceapă. 
Dibuind, omul a învăţat cu greu şi chinuitor de încet 
să înfrunte durităţile naturii, adaptîndu­se ei, imitînd­o 
pînă la obsesie. Acest mod de comportament, ce s­a dovedit 
de­a  lungul  timpului  a  fi  vital,  stă  la  baza  credinţelor 
mîtico­magice, precum şi la cea a tehnicii şi ştiinţei. 
Desigur, cunoaşterea constituia, la începuturile ome­ 
nirii, un bun al tuturor, fiind absolut necesară vieţii şi 
— de aceea — ea se transmitea din generaţie în generaţie 
în mod deliberat, obligatoriu. Era timp suficient atunci 
pentru toţi spre a privi cerul, a observa în detalii fine 
comportamentul fiecărei specii de animale, de care aveau 
nevoie pentru hrană, pentru a se apăra ; să stabilească, 
prin încercări, vegetalele comestibile, ori să caute materia 
primă pentru unelte şi arme. 
Omul îşi punea, de asemenea, întrebări cu privire la 
fenomene ce­1 intrigau, anume naşterea, evoluţia şi moar­ 
tea în natură. încercînd să răspundă acestora, investigînd 
tot ce îl înconjura, el şi­a clădit explicaţii pornind de la 
natura sa umană, asemuind acesteia totul. Magia s­a născut
în condiţiile în care cunoaşterea lumii era încă rudimen­ 
tară, în credinţa omului din vechime, practica magică apă­ 
rea ca singura capabilă să­1 ajute, iar vraciul, vrăjitorul, 
şamanul — doar ei — puteau să determine fenomenele a­i 
fi favorabile. 
Aceste personaje deosebite reprezentau, totodată, depo­ 
zitul viu de cunoştinţe al grupului social, tezaur mental pe 
care îl apărau prin taină şi­1 transmiteau doar celor aleşi. 
Ca atare, cunoaşterea umană a pierdut caracterul său de 
grup, pe care 1­a avut iniţial, căpâtînd treptat forme noi, 
ducînd, în final, la apariţia unor caste deţinătoare ale şti­ 
inţei (la nivelul ­ei de atunci). Cît de amplu era volumul 
acestor acumulări de observaţie şi experienţă îl poate proba 
istoria ştiinţei, care deţine un impresionant set de cunoş­ 
tinţe provenit încă din preistorie. Acestea au fost îmbo­ 
găţite şi transmise de­a lungul timpului în bună parte de 
către magi sau vrăjitori, acei „savanţi" anonimi străvechi. 
Mai bine de 60 de milenii ei au deţinut cheile cunoaşterii, 
pînă cînd ştiinţa, bazată pe experiment, pe raţiune s­a 
născut şi s­a impus ca singura modalitate valabilă de a 
înţelege şi utiliza natura, de a o adapta nevoilor umane. 
Investigaţia ştiinţifică de început, cu forme ce par bi­ 
zare omului modern, nu putea fi altfel decît naivă, într­o 
lungă perioadă în care gîndirea era centrată pe satisfacerea 
nevoilor materiale imediate. Se pornea, deci. cum era firesc 
să fie atunci, de la practica imediată. Folosirea, aplicarea 
au precedat cercetarea ştiinţifică ce avea să explice natura 
prin clasificarea faptelor, obiectelor şi fenomenelor deja 
cunoscute. 
Evoluţia de la iraţional, reprezentat prin aşa­zisele şti­ 
inţe oculte * (magia ** incluzînd divinaţia, astrologia, alchi­ 
mia, cabala etc.) la raţional, deci la ştiinţa autentică s­a 
desfăşurat lent, în răstimpul cîtorva milenii, proces ce con­ 
tinuă încă, cu intensitate evident redusă, dacă se are în 
* De la latinescul ,,occultus" — ascuns, tainic. ** Termenul magie 
provine de la cuvîntul „imga", desem­•nînd în dialectul accadian 
noţiunea de preot. în limba asiriană „imga­' devine „maga", printr­ 
o simplă transformare fonetica, fără a fi afectat sensul iniţial al 
cuvîntului.  Dar  la  greci,  care  vor  adopta  practici  orientale 
vrăjitoreşti, „magheia" însemna şi „religia magilor", ceea ce dă o 
indicaţie în plus asupra faptului că procedeele magice noi erau 
privite într­un mod deosebit faţă de cele tradiţionale, autohtone, 
aflate mult mai aproape de gîndirea primitivă. Romanii vor spune 
„magus" preotului persan, vraciului, dar şi actului do vrăjitorie. 
8
vedere că încercările unora de a teoretiza doctrine ezote­ 
rice * perimate, sau că existenta unor concepţii vulgare, 
retrograde, anacronice în rîndul unor categorii de oameni 
nu ating aceeaşi amploare. 
Avînd ca obiect manipularea unor pretinse fenomene 
supranaturale, inaccesibile cunoaşterii obişnuite, ocultis­ 
mul se autoconsideră privilegiu al unor grupe de iniţiaţi, 
tradiţie moştenită din timpuri imemorabile, cînd secretele 
profesiunii de vrăjitor şi, mai tîrziu, cele ale castei preoţi­ 
lor, trebuiau apărate, în scopul păstrării poziţiei economice 
şi sociale a celor ce le deţineau. 
Credinţa în existenţa unei foarte vechi sinteze absolute 
a cunoaşterii, cuprinsă în doctrinele şi ritualurile ezoterice, 
se clatină o dată cu progresul înţelegerii şi explicării feno­ 
menelor naturii. în, mod firesc a urmat transferul spre ra­ 
ţional. Desprinderea de ocultism s­a făcut greu, timid, pe 
măsura evoluţiei condiţiilor economico­sociale, cu eforturi 
şi nu de puţine ori cu sacrificii supreme ale unor oameni 
' curajoşi care, degajîndu­se de imobilismul gîndirii şi de 
conservatorism, s­au îndepărtat treptat de magie, punînd 
astfel temei cunoaşterii ştiinţifice. 
■ Prin marile figuri ale gîndirii mondiale, cunoaşterea 
umană  a  progresat  continuu,  detaşîndu­se de  „ştiinţele 
ezoterice" şi „ştiinţele vulgare", specifice perioadelor de 
început ale societăţii ce şi­au pus amprenta, aşa cum se va 
încerca a se demonstra în volumul de faţă, o perioadă în­ 
delungată, asupra gîndirii şi mentalităţii omenirii, apro­ 
piindu­se pînă la identificare de raţional. 
Ce sînt aşa­zisele ştiinţe oculte ? Mai au ele dreptul la 
existenţă ? în ce măsură cunoaşterea istoriei ocultismului 
poate contribui la înţelegerea dezvoltării ştiinţei şi tehni­ 
cii, a gîndirii, în decursul timpului ? La aceste întrebări 
încearcă să răspundă volumul de faţă, care trece în re­ 
vistă principalele manifestări ale ocultismului, din cele 
mai vechi timpuri, pînă astăzi. 
Fără îndoială, aceasta este o sarcină dificilă, date fiind 
vastitatea şi mulţimea aspectelor ce se cer enumerate şi 
explicate, fie şi succint, complexitatea problemelor abor­ 
date, lipsa unor cercetări aprofundate, exhaustive, de spe­ 
cialitate etc. a unor metodologii şi termeni unanim ac­ 
ceptaţi. 
* Din grecescul „esoterikos" — pentru iniţiaţi.
In volum, observaţiile, argumentele necesare sint redaie 
astfel încît lectura să fie inteligibilă pentru toate catego­ 
riile de cititori, prezentîndu­se doar acele momente şi per­ 
sonaje care marchează evoluţia ocultismului. Ordonarea 
metodică şi conotaţia au fost, în unele cazuri, modificate 
faţă de uzanţe, în funcţie de realitatea istorică şi în lumina 
celor mai recente evaluări. Nu însă în detrimentul ştiinţei. 
Privit în mod obiectiv,­ analitic, ocultismul se prezintă ca 
un  fenomen  ce  se  manifestă  pe  planuri  diverse  — 
social, cultural şi­ individual. Sub aspect istoric, evo­ 
luţia  ocultismului a urmărit pe  cea a civilizaţiei,  cu 
puternice influenţe din partea infrastructurii şi a supra­ 
structurii, astfel că această evoluţie aparţine procesului fi­ 
resc de dezvoltare a omenirii. Determinat de condiţiile 
social­economice,  de  stadiile  gîndirii,  de  mentalităţile 
etico­sociale şi, în ultimă instanţă, de credinţele laice şl 
religioase, acest fenomen poartă marca evenimentelor isto­ 
rice majore, contribuind uneori la declanşarea unor fapte 
de o deosebită importanţă pentru cursul istoriei. 
Au existat perioade de ascendenţă ca şi de declin ale 
ocultismului. Uneori, credinţele în forţe oculte, mai ales 
în vrăjitorie, au avut un caracter epidemic şi nu o dată 
s­au soldat cu tragedii, sub raport psihic şi fizic, de la mici 
încăierări familiale sau" tribale, declanşate de moartea 
cuiva, pusă  pe  seama  manoperelor oculte,  malefice  ale 
inamicilor, pînă la pogromurile împotriva aşa­zişilor eretici 
din evul mediu, stîrnite de isteria antidemonică, dar şi 
de interese de clasă oprimatoare. 
Sigur, există o sumedenie de explicaţii, date de către 
diverşi autori, privitoare la apariţia şi conservarea gîndirii 
magice şi la exercitarea practicilor oculte. Adesea se con­ 
sideră că apelarea la vrăjitorie, tla divinaţie etc. ar fi o 
consecinţă a nivelului redus de cunoaştere a fenomenelor 
complexe ale naturii şi societăţii. Argumentul este, deşi 
1 ­suficient, valabil pentru epocile trecute, dar el nu co­ 
spunde cu realitatea existenţei credinţei în diferite forme 
ocultism la persoane instruite, despre care nu se poate 
trma sub nici un motiv că ar fi ignorante. Problema 
vine cu atît mai complicată cu cît în relaţia dintre prac­ 
antul ocultismului şi cel care apelează la serviciile sale 
nasc Uneori raporturi de corespondenţă psihică, de trans­ 
îere a gîndurilor. Bineînţeles, în acest raport nimic nu te 
supranatural, totul ţinînd de natura umană, aşa cum ■ 
va putea observa din lectura acestui volum. 
10
S­a acreditat ideea că gindirea magică are un caracter 
primitiv sau că ar fi specifică primitivilor, iar, ca urmar­ 
logică a argumentaţiei, persistenţa ocultismului ar trebui 
înţeleasă ca âtavism sau reminiscenţă a mentalităţilor so­ 
cietăţilor subdezvoltate'. Supoziţia este infirmată de însu.v 
mecanismul gîndirii. Omul a operat permanent cu aceleaşi 
valori generale, a avut aceeaşi logică, indiferent de epoeu 
în care a trăit. Sentimentele se menţin şi ele ; dragoste« 
ura, iubirea, indiferenţa etc. nu pier chiar dacă apar di­ 
ferit la un individ saoi altul, în funcţie de anumiţi faeton. 
ce ţin mai ales de temperament, instrucţie, gradul de edu­ 
caţie, stăpînirea de sine, condiţii social­istorice etc. Acestea 
acţionează asupra gîndirii dîndu­i conţinut. Evident, con­ 
ţinutul gîndirii va fi variabil datorită gamei extrem de 
nuanţate a sentimentelor, dar şi presiunii concepţiilor so­ 
cietăţii, opiniilor generale, credinţelor, obiceiurilor, modei, 
iar nu în ultimă instanţă moralei. 
Vor fi deci întotdeauna indivizi mai sensibili, iar alţii 
mai rezistenţi din punct de vedere psihic. Credinţele, obi­ 
ceiurile ţin în primul rînd de educaţie. Prin urmare, cu 
cit formarea umană, instrucţia, vor fi mai conciliante cu 
ocultismul, mai îngăduitoare faţă de ignoranţă, persistenţa 
magiei, a divinaţiei şi astrologiei tămăduitoare etc, a tu­ 
turor formulelor himerice de rezolvare a cazurilor limită, 
va fi evidentă. 
Neîndoielnic, ocultismul a avut.un rol de supapă socială 
atîta vreme cît soluţiile ştiinţifice au lipsit. Dar formele 
de vrăjitorie practicate cu scop de răzbunare, chiar cri­ 
minală, nu şi­au aflat justificarea sub raport etic niciodată, 
fiind sancţionate întotdeauna prin oprobriu public. 
Ocultismul a putut furniza răspunsuri provizorii la în­ 
trebări tulburătoare pentru existenţa cuiva. însă aceste 
răspunsuri nu pot avea niciodată încărcătura adevărului, 
ci sînt doar pseudo­explicaţii, avînd darul de a echilibra 
individul  numai  pe  moment.  Rezolvarea  permanentelor 
probleme ale vieţii nu se poate produce decît prin efortul 
individual de modelare a conţinutului gîndirii şi psihicu­ 
lui, şi, în mod esenţial, de rezolvare a contradicţiilor sociale 
generatoare de înstrăinare acută a omului. Nefericirea, 
durerea, frustraţia, refuzul nu vor putea fi vindecate prin 
găsirea unui „ţap ispăşitor" oferit de magie, de exemplu, 
sau prin speranţe iluzorii date de astrologie şi ghkitorie, 
ci prin autocontrol şi stăpînire a gîndirii ajutate de ame­ 
liorarea condiţiei umane. Sugestia şi autosugestia joacă un 
11