Masacrul de la Abator

406 Pages·2013·6.88 MB·Romanian

CORNELIU MUNTEANU

Masacrul de la Abator

Mic tratat de infamologie

2012
Cărticica revizionistului

1
CORNELIU MUNTEANU
Masacrul de la Abator

Mic tratat de infamologie

Ediția întâia
2012
Cărticica revizionistului

Citește!… şi dă mai departe!

2
Cuvânt înainte

Am scris aceste rânduri incitat de o discuție neterminată ce se
iscase pe blogul unei persoane ce-și zice şi Vindecătoru, discuție în
legătură cu poezia lui Radu Gyr în general, cu poemul-manifest
Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane în special. Cu această ocazie am
rămas înmărmurit de violența cu care mi s-a băgat literalmente
pumnul în gură, re-iterându-se ca de atâtea ori celebrul episod cu
evreii atârnaţi în cârlige la abator, presupus să se fi întâmplat în
cursul evenimentelor violente din 21-23 ianuarie 1941, evenimente
denumite în mod impropriu rebeliune legionară. Am gândit inițial ca
acest text să se constituie într-o serie de posturi pe blogul propriu,
serie menită a face lumină în această afacere tenebroasă, pe cât de
susținută violent de către unii, pe atât de contestată vehement de
către alții. În timp, dezvoltând subiectul, am ajuns la o carte în toată
regula. Mărturisesc că, deși cunoșteam subiectul, punând cap la cap
toate informațiile, atât documentele de arhivă, cât și mărturiile,
care mai de care mai fanteziste, am fost și eu uimit de rezultat.
Departe de mine de a avea pretenția unei lucrări exhaustive și
riguros ştiințifice, aș dori ca această carte să se constituie într-un
punct de plecare pentru cei ce vor să aprofundeze subiectul,
deslușindu-i dinamica și sensurile în hățișul documentelor de
arhivă. Cu atât mai mult cu cât, după știința mea, acest subiect, ca
eveniment de sine stătător, nu a mai fost abordat până acum, fiind
tratat numai adiacent în cadrul mai larg al celor 130 de zile de
guvernare legionară în general, al celor trei zile de evenimente
violente cu caracter insurecțional, denumite în mod impropriu
rebeliune legionară, în special. În măsura în care vor apărea date
noi despre subiectul în cauză, voi avea grijă să le introduc în edițiile
viitoare. Știu că demolarea unui mit este extrem de dificilă și
dureroasă, putând dura mai multe generații. Am considerat că
cineva trebuie totuși să ia taurul de coarne. Eu, care am prins o
bună parte din cei 45 de ani de domnie a fiarei comuniste, știu ce
3
efecte nefaste poate avea propaganda mincinoasă și spălarea
sistematică a creierelor timp de decenii. Sper ca generațiile ce vin să
nu se mai lase induse în eroare. În ajunul Crăciunului lui 2012, dedic
această carte tuturor celor ce iubesc adevărul istoric și le adresez
vechiul îndemn al ilegaliștilor comuniști, pentru că se pare că
ilegaliști am devenit în țara noastră,

Citește!… şi dă mai departe!

4
Daca toţi ar accepta minciuna impusă de Partid, dacă toate
rapoartele ar relata aceleaşi baliverne, minciuna ar intra în istorie
şi ar deveni adevăr.
George Orwell, 1984
Voi dezvolta în această lucrare subiectul unei discuții neterminate
ce se iscase pe blog-ul unui anume RăsvanCristian, individ ce-și zice
și Vindecătoru. La replica mea relativ acidă, referindu-mă la modul
jegos în care acesta, dar și alți indivizi de acelaşi calibru moral cu
dânsul, atacau prin prisma orientării politice, opera unora precum
Nae Ionescu, Cioran, Eliade, dar mai ales poemul-manifest Ridică-te
Gheorghe, ridică-te Ioane, scris în 1956 de Radu Gyr, poem pentru
care va fi și condamnat la moarte, care de fapt era și subiectul
topicului, m-am ales cu o seamă de ocări care mai de care mai ab-
jecte, însoțite evident, de blocarea oricărui drept la replică. Fără a
mai vorbi despre acuzele nefondate și denigratoare la adresa
acestui mare poet. Bunăoară, grăieşte adânc Vindecătorul, cu pri-
vire la poezia lui Radu Gyr în general, referindu-se la Ridică-te
Gheorghe, ridică-te Ioane în special, citez: poezii care au fost scrise
în perioada legionară şi al căror mesaj e corespunzător aberaţiilor
vremurilor respective. Bine-înțeles, i s-a atras imediat atenția că
poemul respectiv a fost scris în cu totul alt context, dar individul a
ținut-o tot pe-a lui, afirmând: ...referitor la poezia lui Radu Gyr: cred
că este o naivitate să credeţi că ea e “curată”, fără urme de
ideologie legionară, indiferent când a fost scrisă. Clar de tot!
Metodică ce caracterizează genul acesta de teroriști ai internet-ului.
În special o anume individă, ce-și zice Otniela Batt-zion(sic!)-evreică
mesianică zice-se, ce pretinde a fi și scriitoare, care scria se merită
precum cocălarii, în stilul bine-cunoscut deja, a re-iterat cu deose-
bită virulență povestea cu evreii atârnați în cârlige la abator,
chestiune despre care se afirmă că s-ar fi întâmplat în cursul
evenimentelor violente din București, din 21-23 ianuarie 1941,
evenimente care sunt denumite în mod impropriu rebeliune
5
legionară, intervenția individei fiind presărată cu amănunte
morbide la care nația dânsei dovedește un talent ieșit din comun.
Ca atare, să vedem ce zice dânsa completând afirmațiile altei
individe, pe nume Lupașcu Margareta, profesoară, realizator de
programe radio, ce vocifera ca din carte în stilul propagandiștilor de
partid din epoca de tristă amintire, citând la rândul ei un “politician
care promite”, despre dl. Mihail Neamțu este vorba, citez: legio-
narismul a fost o aberație politică, combinând extremismul
naționalist, recursul la crimă și cultul morților..., iar stimabila așa-
zisă scriitoare îi răspundea revoltată: Stimată Doamnă, sunteţi cât
se poate de blânda cu legionarii. Daca ați fi... și ați fi avut rude care
v-ar fi murit într-un abator, spânzurate precum mistreții, ca să se
scurgă sângele din ei (vezi modul Kosher de tăiere a animalelor) sau
dacă ați fi avut rude care ar fi fost omorâte în pădurea Jilava, sau în
cea de la Băneasa, cu siguranță ați afirma că mișcarea legionară a
fost DEMONICĂ. Și mai departe, zice tot dânsa: iubesc Literatura
pentru că o predau, dar nu pot să-i scuz pe scriitorii care au tras
plugul acestei mișcări odioase. Sau i-aș scuza dacă ar fi existat
DECENȚA invocării IERTĂRII. Însă nici Mircea Eliade, nici Nichifor
Crainic… etc., n-au schițat un cât de mic gest consonantic (sic! -
parcă preda literatura stimabila, vai de capul bieților elevi cu așa
profesoară, n-ar strica sa pună mâna din când în când pe dicționar
să vadă ce înseamnă consonantic. NA) …în acest sens, Mircea
Eliade, deși a locuit în Franța și în SUA ani de zile, nu și-a cerut
iertare niciodată pentru anii lui fierbinți de legionarism... ...Da, e
frumoasă Literatura! Dar ce facem cu viața omului din spatele
cortinei? Pentru că nu vom fi judecați după cât de frumos vorbim
sau scriem, ci după cât am trăit ÎN IUBIRE. Sigur că da! În iubire de
evrei, presupun. Sau cine mai știe? Ca și chestiunea cu locuința în
Franța și în SUA. Cumva dacă avem domiciliul în aceste două țări
trebuie să cerem iertare evreilor? O fi vreo lege specială și eu nu
știam? Cine știe? O fi! Bine că am aflat, că tot voiam să-mi schimb
domiciliul într-o țară mai caldă, să evit aceste două țari. Așa care
6
vasăzică! Cum spuneam și altă dată referitor la metodele dânșilor, la
orice replică cât de cât echidistantă la adresa legionarilor, acum văd
că nici asta nu mai e de ajuns, fiind suficient să-i vorbești și de rău,
instant ți se bagă pumnul în gură, punând pe tapet aceeași eternă
istorie cu evreii atârnați în cârlige, precum mistreții. Asta cu
mistreții o aud acum pentru prima oară, până acum auzisem
atârnați precum vitele, precum animalele, acum aud precum
mistreții, dovadă că imaginația morbidă a dânșilor e inepuizabilă. În
fine, această discuție nu se va sfârși niciodată, atâta vreme cât
politica pumnului în gură va ține loc de argument istoric, pentru că
singurul criteriu al istoriei este adevărul, unic, absolut și nepăr-
tinitor. Pe de altă parte, am constatat că și replica celor ce țin să-i
contrazică pe dânșii e de cele mai multe ori lipsită oarecum de
consistență. În sensul că se oprește la jumătatea drumului. În fine,
consider că era de datoria istoricilor sa lămurească aceste eveni-
mente incriminate atât de violent. Ori, se constată de cele mai
multe ori că istoricii se feresc să se pronunțe asupra acestui subiect,
adoptând fie tactica struțului, din varii motive, în principal pentru a
nu incita la discuții violente de genul celor de mai sus, fie adoptă
versiunea oficială, ca să zicem așa. Soluții păguboase deopotrivă.
Prima, pentru că adevărul istoric nu poate fi ținut sub preș, și a
doua, pentru că absolut nici o versiune, oficializată sau chiar legi-
ferată, așa cum încearcă în prezent unii, nu este bătută în cuie.
Mereu se descoperă documente noi în arhive. Cum spuneam și altă
dată, dacă se știe exact cu ce legiuni s-au luptat dacii la Tapae, se
știu chiar și numele comandanților de legiuni, când vine vorba de
16-22 - Cine a tras în noi? ca să nu mai vorbim de cine a adus mine-
rii in 13-15 iunie? ca să planteze, evident, panseluțe albăstrele în
P-ţa Universității, lucrurile nu sunt tocmai la fel de clare. În conclu-
zie, considerând ca până acum nimeni nu a purces la o analiză cât
de cât completă a tuturor versiunilor orale, scrise, asupra docu-
mentelor ce se referă la faptele incriminate, documente de arhivă,
relatări, rapoarte, articole de ziar, memorii, fotografii, voi încerca eu
7
să le inventariez și să analizez atât cât îmi stă în putința aceste
evenimente. Departe de mine de a avea pretenția unei cercetări
istorice exhaustive și riguros științifice, pentru că nu am avut acces
la toate arhivele. Rămân convins că există încă multe documente de
cercetat la acest capitol. Probabil că sunt încă puse la index, din
motive obscure. Pentru că adevărul istoric este mai presus decât
orice interes de moment. Scopul acestei lucrări este doar de a
sintetiza informațiile existente, pentru ca cititorul să-și poată face
cât de cât o idee pro sau contra. Pentru că trebuie spus că la acest
capitol, atât de violent incriminat de unii, dar și negat cu vehe-
mența de alții, nu a apărut până acum nici un document infailibil
care să confirme sau să infirme 100% aceste fapte oribile.

Păi atunci, hai să vedem ce se spune! Să luăm la întrebări mai întâi
versiunea oficială, cum se zice. Mă refer, evident, la celebrul Raport
final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în
România. Deci - la pag. 112, citim:

Aproape două mii de evrei de ambele sexe și de vârste diferite (cu
vârste între 15 și 85 de ani) au fost deținuți abuziv și apoi duși la
cele paisprezece (sic!) centre de tortură ale Legiunii (posturi de
poliție, Prefectura București, sediul Legiunii, ferma lui Codreanu,
primăria comunei Jilava, clădirile evreiești ocupate, abatorul
București [28]. Printre arestații (sic!) se aflau și evrei bogați sau
angajați ai unor organizații publice evreiești. Abatorul din București
a fost locul celor mai atroce torturi. În ultima zi a rebeliunii, cinci-
sprezece evrei au fost duși la Prefectura București, unde toți au fost
torturați și/sau împușcați. Procurorul militar numit de Antonescu să
investigheze evenimentele a raportat că a recunoscut trei cunoş-
tințe printre cadavrele "torturate cu profesionalism" (avocatul Millo
Beiler și frații Rauch). El a adăugat: "trupurile celor uciși la abator
au fost atârnate de ceafă, în cârligele folosite de parlagii". [29]
Secretarul lui Antonescu a confirmat descrierea procurorului militar
8
și a adăugat că unele dintre victime au fost agățate în timp ce erau
încă în viață, pentru a permite torționarilor "sa ciopârțească" tru-
purile lor. [30]

[28] Carp, Cartea Neagră, vol.1: pag.186.
[29] Ancel, Documents, vol.2: doc.72, pag.195-197; Jurnalul de
dimineață, nr.57, 21 ianuarie 1945.
[30] Gh. Barbul Memorial Antonescu, Le troisième homme de L’Axe
(Paris, 1950), vol.1: pag.106.

Așa deci! Dincolo de oroarea pe care ne-o stârnește citirea acestor
rânduri, să încercăm să analizăm puțin cele scrise. Din start ne a-
trage atenția punctul de plecare spre Abator, Prefectura București.
Deci, în ultima zi a rebeliunii (23 ianuarie 1941, după versiunea
oficială, NA), un grup de 15 evrei au fost duși, de la unul sau mai
multe din centrele de detenție menționate, la Prefectura București
(grupul de clădiri adiacente fostului magazin universal La Fayette,
de pe Calea Victoriei, NA), unde au fost torturați și/sau împușcați.
Clar de tot! Atunci, hai să vedem ce s-a întâmplat în acele zile în
localul Prefecturii de Poliție. Toți martorii și participanții direcți la
acele evenimente subliniază faptul că legionarii s-au baricadat în
clădire încă din 21 ianuarie, ripostând cu focuri de armă trase pe
deasupra soldaţilor, la asaltul armatei, care încerca să restabilească
ordinea și să instaleze în funcție noile autorități ne-legionare,
numite de către gen. Ion Antonescu. Ordinul dat militarilor era să
nu riposteze decât în cazul în care erau atacați. Armata dispunea și
de câteva mici mașini blindate (4 tanchete Renault R35), dar și de
mitraliere ușoare, în principal ZB md.1930. Este clar că în fața
acestora, cele circa două sute de legionari baricadați în Prefectură,
înarmați cu pistoale Walther și dispunând și de câteva carabine
Mannlicher, erau ca și dezarmați. Demn de menționat este și faptul
că, în urma acțiunii de mediere întreprinse de către Misiunea Ger-
mană în România, în cele din urmă, Ion Antonescu a acceptat să
9
acorde imunitate tuturor legionarilor rebeli chipurile, care depu-
neau armele până la ora 05.00 a zilei de 23 ianuarie 1941, oficial
ultima zi a așa-zisei rebeliuni. Realitatea este că cei baricadați în
sedii de instituții, nu erau câtuși de puțin rebeli, deoarece noile
autorități fuseseră numite din ordinul personal al lui Ion Antonescu,
și nu prin decret al Consiliului de Miniștri, așa cum prevedea legea.
Și hai să vedem atunci ce spune și versiunea oficială a faptelor. Citez
din culegerea de documente și relatări asupra guvernării legionare,
un fel de rechizitoriu al acestei guvernări, lucrare intitulată Pe
marginea prăpastiei, apărută în iunie 1941. Deci:

În dimineața zilei de 23 ianuarie a apărut comunicatul lui Horia
Sima, care, văzând că nu este urmat de popor, și, deci, totul este
pierdut, renunță la luptă și ordonă tuturor legionarilor să renunțe la
acțiunea de răzvrătire. Exact, lucrurile s-au petrecut astfel: În seara
zilei de 22, pe la orele 19, inspectorul de poliție Olteanu s-a pre-
zentat la dl. General Dona, senator legionar, căruia i-a raportat:
Domnule General, este inutil să mai rezistăm la Prefectura Poliției,
fiindcă vedem că acțiunea noastră nu are nici un succes, iar trupele
germane nu sunt de partea noastră. (vol.2, pag. 168)

Clar de tot! Sigur, aceasta este versiunea oficială, versiune părti-
nitoare, menită să justifice măsurile violente luate de către Ion
Antonescu pentru înlăturarea legionarilor de la guvernare. Cele
citate anterior sunt însă perfect reale. Exact așa s-au petrecut
lucrurile. Ce s-a întâmplat mai apoi, se poate vedea în imaginile de
arhivă, din care am inserat și eu la sfârșit câteva. Legionari cu mâi-
nile ridicate, predându-se și părăsind escortați de militari sediul
instituțiilor ocupate, majoritatea fiind duși și încarcerați la pușcăria
Malmaison (fostul sediu IPROCHIM din Calea Plevnei 137A). De
menționat că gen. Antonescu nu a respectat așa-zisa promisiune de
amnistie, toți cei care s-au predat au fost arestați, încarcerați, și
trimiși în judecată ulterior, unii dintre aceștia fiind agresați sau
10