dreptului civil român

660 Pages·2016·25.53 MB·Romanian

E X P L I C A ŢI UN EA
TEORETICĂ Şl PRACTICĂ
DREPTULUI CIVIL ROMÂN
„Slava săvrăşiteliu Bogu
davşemu i po zaciala i conel".
„Laudă lui B-zeu, Crear
DE torul, care, după început a
dat şi sfârşitul".
(Pravila lui Vasile Lupu, fine).
DIMITRIE ALEXANORESCO
Fost Decan şi Profesor al Facultăţii juridice din laşi
TOMUL AL OPTULEA, PARTEA 11-a
VÂNZAREA (Civilă şi Comercială)
Ediţia a doua, revăzută, corectată şi mărită
după manuscrisul autorului.
J-Napoca
1200643! BUCUREŞTI
Atelierele grafice SSoocceecc &i Co., Soc. Anon. •••
19 2 5
C A R T EA III
TITLUL V
DESPRE VÂNZARE 0)
Consideraţiuni generale.
Intre contractele cu titlu oneros, cel mai de căpitenie
importanţa
şi cel mai întrebuinţat este astăzi vânzarea. S'a zis, cu drept Tanzarei-
cuvânt, ca toţi nu vând, căci pentru a vinde tre bue a aveà
bunuri; toţi însă cumpără, căci trebuinţile zilnice ale omului
necesitează o mulţime de bunuri, pe care el nu şi le poate
procura altfel (2).
(') Vezi asupra acestei materii, Casca, Trattato della compra- Bibliografie.
vendita (Eoma, 1905); Treitsclike, Der Kaufcontract in beson-
derer Beziehung auf den Waarenhandel, nach romischcn
Eecht, und den wichtigsten neueren Gesetzgebungen (Con­
tractul de cumpărare cu privire, în particular, la vânzarea
mărfurilor în dreptul roman şi în cele mai importante legiuiri
moderne) (ed. a 2-a, 1888).
Cuvântul cumpărare poate fi întrebuinţat în locul cuvân- Cumpărare-
tului vânzare, pentrucă cumpărarea şi vânzarea nu consti- vânzare,
tuesc două convenţii, din care una ar putea să existe inde­
pendent de cealaltă, ci sunt doua elemente ale unuia şi aceluiaşi
contract, ceeace explică pentru ce ambele cuvinte sunt între­
buinţate spre a denumi aceeaşi operaţie. De aceea Komanii
numeau vânzarea: emptio-venditio. Vezi şi rubrica codului Cali-
mach, partea Il-a, capit. 27 (despre contractul cumpărărei şi
al vânzărei). Cpr. P. Fiore, Le droit international prive, III,
p. 78, nota 1 (ed. a 4-a, trad. Ch. Antoine).
(2) Cpr. Beudant, Vente, 2, p. 3; Colin et Capitant, Cours element,
de droit civil francais, II, p. 410 (Paris. 1915), etc.
84800 1
COD CIV. — CART. III.— TIT. V. — VÂNZAREA. — CONSID. GENERALE.
Vânzarea n'a fost însă primul contract întrebuinţat
între oameni. Din capul locului tranzacţiile omeneşti au
început prin schimb. Acel care avea lucruri ce nu-i tre­
buiau, ceda altuia parte din acele lucruri, spre a dobândi
altele, de care aveà nevoe. Poetul Homer ne arată, în adevăr,
că, în timpurile-eroice, soldaţii îşi procurau vin schimbându-1
cu pei de bou, cu fier, cu sclavi şi alte lucruri
„Vânzarea îşi trage origina sa din schimb, zice o lege
romană; căci, altădată, neexistând monedă, nu era un cu­
vânt deosebit spre a se distinge marfa de preţ. Intâmplân-
du-se adeseori ca cuiva să-i lipsească tocmai din lucrurile
ce altul aveà în prea mare cantitate, acel care aveà prea
mult din unele lucruri le schimba cu altele, ce-i lipseau.
Fiind însă cam greu ca două persoane să aibă lucruri din
acele ce le trebuesc reciproc, s'a ales o materie având o
valoare publică, fixă şi determinată, menită a reprezenta
toate lucrurile, în scop de a se preîntimpina greutăţile ce
rezultau din schimb. Această materie, învestită cu marca
autorităţei publice, a servit la strămutarea proprietăţei mai
mult prin valoarea ce i s'a dat, decât prin însăş substanţa
materiei. De atunci ambele materii nu se mai numesc măr­
furi, ci una se numeşte preţul celeilalte (2).
(1) „ . .. Unde illud est quod vulgo dicebatur, permutatione
rerum emptionem et venditionem contraili, eamque speciem
emptionis et venditionis vetustissimam esse; argumentoque
utebantur groeco poeta Homero, qui aliquam partem exercitus
Ackivorum vinum sibi comparasse ait, permutatis quibusdam
rebus, his verbis:
Urmează 4 versuri greceşti extrase din Homer, care sunt
reproduse şi traduse infra, pag. Ill, text şi nota 1.
(Instit., De emptione et venditione, 3, 23, § 2, ab initio
şi Gaius, Instit., III, § 141).
(2) „Origo emendi vendendique a permutationibus coepit. Olim
enim non ita erat nummus; neque aliud merx, aliud pre-
tium vocabatur : sed unusquisque secundum necessitatem tem-
porum, ac rerum utilibus inutilia permutabat: quando ple-
rumque evenit, ut quod alteri superest, alteri desit. Sed
quia non semper, nec facile concurrebat, ut cum tu haberes
quod ego desiderarem, invicem haberem quod tu accipere
velles, electa materia est, cujus publica ac perpetua ossti-
matio difficultatibus permutationum, oequalitate quantitatis
DESPRE VÂNZARE. — CONSIDERAŢII GENERALE. 3
Ferul şi arama au fost primele metaluri menite a Servi
Fierul si
ile contra-valoare produselor naturei şi a muncei omului. arama-
Acel care aveà o cantitate oarecare din aceste metaluri,
necesare atât la fabricarea armelor cât şi a uneltelor de
muncă, uşor putea să dobândească, în schimbul lor, obiec­
tele trebuitoare vieţei sale.
Mai târziu, alte metaluri, mai scumpe şi mai trainice
Aurul şi ar­
in acelaşi timp, servesc de contra-valoare în materie de ?intul-
schimb. Acestea sunt: aurul şi argintul (1).
Aurul şi argintul nu vor fi înlocuite cu alte metaluri,
Netnlocuirea
cu toate că s'a vorbit de paladium şi de iridium. Pe
lacest°r^meta-
a
1830 s'au făcut încercări în Rusia cu platina, însă s'a re­
nunţat la acest metal, pentru două motive principale: 1° el
nu se retopeşte cu uşurinţă; 2° o cantitate de platină veche
valorează mult mai puţin decât o cantitate de platinat nouă.
subveniret: eaque materia forma publica percussa, usum do-
miniumque non tam ex substantia prozbet quam ex qnantitate:
nec ultra merx utrumque, sed alterum. pretium vocatur".
(L. 1, Pr., Dig., De contrahenda emptione, 18, 1).
(') Herodot ne spune în Clio, ca Lydienii sunt cei dintâi care
au bătut monedă şi că Grecii i-au imitat. Monezile ate­
niene aveau ca marcă un bou. Vezi Duvergier, Vente, I,
p. 3. nota 1 (ed. din 1835).
S'a ales pentru monezi aurul şi argintul, zice Ch. Gride, din Calităţile ce
cauza calităţilor ce prezintă aceste două metaluri. In adevăr, prezintă au-
ele sunt acele care au cea mai mare valoare sub volumul cel rul. ^ ,ar"
. .. , i A i i î • gintul.
mai mic, care variază mai puţin dintr un Joc intr altul şi care,
în acelaş timp, pot fi mai uşor transportate. Vezi Ch. Gride,
JPrincipes d'economie politique, p. 262 urm. (ed. a 14-a, 1913).
Iată cum se exprimă, în aceeaşi ordine de idei, Montesquieu:
„On prend quelque metal, pour que le signe soit durable,
qu'il se consomme pen par l'usage, et que, sans se détruire,
il soit susceptible de beaucoup de divisions. On choisit un
metal précieux, pour que le signe puisse aisément se trans­
porter. Un metal est très pro pre à ètre une mesure commune,
parce qu'on peut aisément le réduire au mème titre. Chaque
Etat ,y met son empreinte, afin que la forme réponde du titre
et du poids, et que Fon connaisse l'un et l'autre par la seule
inspection. Les Athéniens, n'ayant point l'usage des métaux,
se servirent de boeufs et les Romains de brebis; mais un
boeuf n'est pas la mème chose qu'un autre boeuf, comme une
pièce de metal peut atre la mème qu'une autre". (Montes
quieu, Esprit des lois, liv. 22, ch. 2).
4 COD. CIV. - CART. III. — TIT. V. - VÂNZAREA. — CONSID. GENERALE.
Iată pentru ce, după toate probabilităţile, aurul şi argintul
vor continua a servi şi în viitor de contra-valoare
Din capul locului, pentru a dobândi lucrul ce-ţi era
investirea mo-
„ I^10»,,*™; necesar, trebuia să dai o cantitate oarecare clin aceste me-
111 Iii L-cL ttUlOxl-
taluri. Cu timpul însă şi cu dezvoltarea comerţului şi a ci­
tăţei publice,
vilizaţiei, s'a căutat a se dà fragmentelor de metal o formă
determinată, spre a se înlesni tranzacţiile omeneşti ; şi pentru
a se garanta atât materia cât şi greutatea ei, aceste bucăţi
de metal s'au învestit cu marca autoritâţei publice.
înlocuirea mo- Astfel, s'a născut moneda metalică (pecunia) (2), care
T
n<hârt^rm Pentru o înlesnire şi mai mare, a fost înlocuită mai târziu
prin hârtie. De acum înainte, metalul dat în schimbul unei
mărfi n'are să se mai aprecieze după greutate (3), ci după
numărul bucăţilor de metal. Contractul nu va mai fi un
schimb, după cum era din capul locului, ci va fi o vân­
zare sau o cumpărare, după rolul fiecărei părţi. Vânzătorul
va fi acela care va înstrăina marfa, iar cumpărătorul va
fi acela care va dà preţul în bani (4).
c. ,In vremea veche, pană a nu se afla moneda între
Andr. Do-
3
niC1' oameni, zice codul lui Andronache Donici (§ 1, capit. XI),
se urmà schimbându-se lucruri pentru lucruri, iar după ce
s'au aflat moneda, apoi au luat numele lor vânzare şi cum­
părătură. Deci, vânzarea şi cumpărătura este una din toc-
melele sau contracturile cu îndatoririle acele care urmează
după dreptatea neamurilor, precum este şi împrumutarea,
schimbătura, năimirea, învoiala şi altele asemenea, adecă:
se alcătueşte cu bună primire despre amândouă părţile şi
prin bună credinţă".
Vânz,area nu împiedică însă contractul de schimb de
Schimbul.
a exista şi in viitor. El îşi va aveà fiinţă de câteori păr-
(') Cpr. Cauwès, Precis d'un cours d'economie politique, I,
p. 449, nota 1 (ed. din 1878).
(2) Cuvântul latinesc pecunia însemna din capul locului bétail,
troupeau. Vezi Ch. Gride, Principes d'economie politique, p. 261,
nota 1 (ed. a 14-a, 1913).
(8) Din capul locului, în adevăr, popoarele s'au servit, în rela­
ţiile lor comerciale, de metaluri preţioase (lingots). Vezi Gide,
op. cit., p. 266.
(4) Cpr. Boissonade, Projet de code civil pour l'Empire du
Japon, III, p. 182 urm., Tokio, 1888. XXI-e année de MeijiJ.
NATURA. ŞI FORMA VANZAREI. — ART. 1294. 5
ţile vor dispune, una în favoarea celeilalte, de obiectele ce
le convin ('). Iar dacă valoarea unuia din lucrurile schim­
bate este mai mare decât valoarea celuilalt, inegalitatea
acestor valori va fi compensată în bani printr'o sultă {-).
CAPITOLUL I
Despre natura şi forma vânzărei.
Art. 1294. — Vânzarea este o convenţiune (8) prin care două
părţi se obligă între ele, una a transmite celeilalte proprietatea
unui lucru, şi aceasta a plăti celei dintâi preţul. (Art. 942 urm..
947, 971, 1295, 1313 C. civ. Art. 69 urm. C. com. Art. 1582
C. fr. modificat) (4).
(') Schimbul, zice art. 1398 din codul Calimach, este un con- C. Calimach.
tract prin care se dă un lucru înlocui altui Vertrag, Art. 1398.
vódurch eine Sache gegen eine anderc Sache ilberlassen wird*,
zice textul corespunzător din codul austriac (art. 1045). Tot
astfel se exprimă şi art. 1405 din codul civil actual. Vezi
tom. IX al Coment, noastre, pag. 1.
(2) Vezi, încât priveşte etimologia şi sensul cuvântului sulta Sultă.
(solvere, solutum), tom. III, partea Il-a, p. 527, nota 3 (ed.
2-a); tom. VIII, partea I-a, p. 320, nota 3; tom. IX, p. 8,
nota -l, etc.
{8) Sau mai bine zis: un contract, fiindcă vânzarea este tranzlativă Inexactitate
de proprietate, de câteori are de obiect un corp cert şi deter- Ae text-
minat. Cpr. Berriat St. Prix, Notes element, sur le Code civil,
III, 6324, p. 188.
(4) Textul corespunzător francez, reproducând definiţia romană Altă inexac-
(L. 30 § 1, Dig., De actionibus empii et venditi, 19, 1), petitate- Oeoseb.
care o dă şi Pothier (Tr. du contrat de vente, III, 1, p. l /er e^ ^de
c z
ed. Bugnet), şi considerând pe nedrept vânzarea numai ca
productivă de obligaţii din ambele părţi, zice că ea este
o convenţie, prin care o persoană se obligă a preda un
lucru (à livrer une chose) (cpr. art. 1544 C. civil portu­
ghez, art. 1445 C. spaniol), însă această definiţie fiind criti­
cată de autori (cpr. Vidări, Corso di diritto commerciale, III,
2604, ed. a 4-a), legiuitorul nostru a voit s'o îndrepte şi s'o
pue în armonie cu noul principiu, statornicit de art. 971 C.
civil, după care proprietatea se strămută, în dreptul actual,
prin singurul efect al consimţimântului. Nici această defi­
niţie nu este însă exactă, căci mi trebuia zis că vânzătorul
se obligă a transmite cumpărătorului proprietatea lucrului
6 COD. CIV. — CARTEA III. — TIT. V. — CAPIT. I. — ART. 1294.
Inexactitate Art. 1294 defineşte vânzarea, însă în mod inexact.
de text.
vândut, ci că vânzătorul transferă chiar proprietatea lu­
crului sau dreptului vândut, pentru un preţ, pe care cum­
părătorul se obligă a-I plăti. Cpr. Marcadé, VI, art. 1582
1583, No. II, p. 145; Beudant, Vente, 20, p. 15; Planiol, II,
1353; Nacu, III, p. 171, No. 2, etc. „Dans le droit moderne,
où les obstacles particuliers au droit romain n'existent plus,
le transfert de la propriété est devenue de Vessence de la
vente", zic Colin et Capitant (Cours element, de droit civil
franţais, II, p. 411, Paris, 1915). Această expresie a savan­
ţilor profesori nu este tocmai exactă, cel puţin după părerea
noastră, căci vom vedea îndată, când ne vom ocupa de vali­
ditatea sau nevaliditatea pactului aşa zis reservati dominii,
că, cu toată controversa ce există asupra acestui punct, stră­
mutarea imediată a proprietăţei lucrului vândut nu este de
esenţa, ci numai de natura vânzărei. Vezi infra, p. 16 urm.
Dr. roman. Nu tot astfel erau lucrurile în dreptul roman, unde vân­
zarea nu atrăgea, prin ea însăşi, strămutarea proprietăţei.
Vânzarea, cu alte cuvinte, nu era la Eomani un modus
adquirendi, precum este astăzi, ci numai un titulus dd adqui-
rendum. Strămutarea proprietăţei se îndeplinia posterior vân­
zărei, prin mancipatio, in jure cessio sau traditio. Astăzi,
vânzarea este din contra, prin ea însăşi, translativă de pro­
prietate. Vezi Colin et Capitant, op. cit., II, p. 410; Planiol,
II, p. 459, nota 1 (ed. a 5-a). Trebue însă să ne grăbim a
adăoga că vânzarea este translativă de proprietate numai
atunci când are de obiect un corp cert. adecă determinat în
individualitatea sa (in ipso individuo) (*).
Proiectul co­ De aceea art. 661 din proiectul codului civil, elaborat de
dului japonez profesorul Boissonade, defineşte vânzarea: „un contract prin
şi C. japonez care una din părţi strămută sau se obligă a strămuta altuia
din 1896.
proprietatea ori o desmembrare a proprietăţei unui lucru,
pentru un preţ determinat în bani, pe care cealaltă parte
sau un terţiu se obligă a-1 plăti". Art. 555 din actualul cod
japonez dela 28 Aprilie 1896 zice însă că: „vânzarea îşi pro­
duce efectele sale prin obligaţia pe care o ieà una din
părţi de a strămuta celeilalte un drept patrimonial şi obli­
gaţia pe care o ieà această din urmă de a plăti preţul
acestui drept".
Dreptul bul­ (*) Cpr. Beudant, Venie, 20 p. 17. Vezi şi infra, p. 7 şi 14 „Vânzarea unui lucru
gar. cert şi determinat zice art. 218 din legea bulgară dela 3 Decembrie 1892.
asupra obligaţiilor şi contractelor (zakon za zadeljeniata i dagovorite),
este perfectă între părţi şi dreptul de proprietate este dobândit de cum­
părător faţă de vânzător, îndată ce părţile s'au înţeles asupra lucrului şi
asupra preţului, chiar dacă lucrul n'a fost încă predat şi preţul n'a fost
încă plătit.
XATUBA ŞI FORMA VANZAREI. — ART. 1294. 7
după cum am observat suprà, pag. 5, nota 4. Vom căuta
deci sa dăm o definiţie mai exactă şi mai potrivită cu
dreptul actual, unde ştim că proprietatea se strămută prin
singurul efect al consimţimântului, de câteori contractul are
de obiect un corp cert şi determinat în individualitatea sa
(in ipso individuo), de exemplu : cutare casă, cutare moşie, etc.
Vânzarea poate fi definită în mod mult mai exact, în drep-
Definiţia vân­
tul actual: un contract cu titlu oneros, sinalagmatic(1), consen- zârei'
Art. 1447 din codul italian zice că vânzarea este un con- C. italian,
tract prin care o parte (vânzătorul) se obligă a dà un lucru, Art' 1447-
a dare una cosa, iar cealaltă (cumpărătorul) a plăti preţul
lui. Această definiţie este cam vagă şi se apropie de acea
dată de art. 1410 C. Calimach (1053 ab initio C. austriac),
care zice că, prin tocmeala cumpărărei şi a vânzărei, se dă
cuiva un lucru pentru o hotărîtă sumă de bani număraţi de el.
Art. 433 din codul german zice că: „prin contractul de c. german,
vânzare (Kaufvertrag) vânzătorul se obligă a preda lucrul Art. 433.
vândut cumpărătorului şi a-i procura proprietatea acestui
lucru fwird der Verkăufer einer Sache verpflichtet, dem
Kăufer die Sache zu iibergeben und das Eigentum an der
Sache zu verschaffen". Şi acest text adaogă că: cumpărătorul
se obligă a plăti vânzătorului preţul convenit (den verein-
barten Kaufpreis zu zahlenj şi de a primi predarea lucrului
vândut fund die gekaufte Sache abzunehmen). Planiol (11,1 353
in fine), critică însă această definiţie, pentruca din cele două
obligaţii, ale vânzătorului, aceea de a preda lucrul şi de a
procura proprietatea lui, una este secundară şi nu caracte­
rizează vânzarea.
Art. 1582 din codul francez (corespunzător cu art. 1294 francez,
din codul nostru) mai are un alineat, care a fost eliminatArt- lo82 § -•
atât din textul nostru cât şi din cel italian, prin care se zice
că: -vânzarea poate fi făcută prin act autentic sau privat".
Acest paragraf fiind inutil şi putând chiar să facă să se creadă
că vânzarea trebue să fie constatată printr'un act scris, leghii-
torul nostru 1-a eliminat cu drept cuvânt. Opr. Laurent, XXIV,
126, p. 129; Dumitrescu, Codul de comerciu comentat, II, No. 2,
p. 11. Poate că acest § are de scop de a subordona perfec­
ţiunea vânzărei la redactarea unui act, fie autentic fie privat.
Dacă aceasta a fost voinţa părţilor, nu mai încape îndoială
că ea va fi executată. Cpr. Demaute, Programme du cours de
droit civil, III, 255, p. 121 (ed. din 1840). Această soluţie
este, de bună seamă, admisibilă şi la noi. Vezi infra, p. 24.
(') De câteori s'a încheiat un act sub semnătura privată pentru
Aplic.
constatarea unei vânzări, trebue să se facă două exemplare, art. 1179
unul pentru cumpărător şi altul pentru vânzător (art. 1179). C. civil.
8 COD. CIV. —CARTEA III. — TIT. V. — CAPIT. I. — ART. 1294.
sual şi comutativ (art. 947 C. civil) î1), prin care una din
părţi, numită vânzător, transferă celeilalte părţi, numită cum­
părător, proprietatea lucrului sau dreptul vândut (2), pentru
preţul pe care acest din urmă se obligă a-1 plăti în bani, vân­
zătorului. Cu alte cuvinte, vânzarea consistă în strămutarea
proprietăţei unui lucru sau unui drept (3), pentru o sumă de
bani numită preţ. Cel ce vinde, fără nicio rezervă, transmite
Instanţa de fond nu violează însă acest text când declară
inexistentă vânzarea unui imobil şi constată că pretinsa vân­
zare a fost numai un proiect între părţi, de oarece ambele
exemplare ale actului de vânzare, şi acel cuvenit vânzătorului
şi acel cuvenit cumpărătorului, se găseau îm mâna cumpără­
torului, care le-a depus înaintea instanţei de fond, constatare
ce nu poate fi combătută decât prin înscrierea în falş. întrucât,
dar, vânzarea a fost declarată în specie inexistentă, este fără in­
teres a se cerceta temeinicia considerentului din decizia instanţei
de fond, relativ la lipsa menţiunei numărului de exemplare
în care s'a redactat actul, menţiune care, de altfel, nici nu
este prescrisă sub pedeapsă de nulitate. Cas. 8-a Il-a, decizia
No. 223 din 12 Noembre 1913. Jurisprudenta română din
1914, No. 6, p. 93 şi Bult. Cas. 1913, p. 2091.
Consimt, tacit. (.') Consimţimântul părţilor poate fi expres sau tacit.Cpr. Vidări,
Corso di diritto commerciale, III, p. 387, nota 2 (ed. a 4-a).
Vezi infra, p. 35 şi p. 39.
Contract alea­ (2) Vânzarea este un contract comutativ în regulă generală;
tor. căci, în unele cazuri, ea poate fi un contract aleator, de
exemplu: vânzarea peştelui ce voiu prinde cu năvodul fia
vento d'un coup de filet, captus pisciumj (cpr. art. 1427,
1710 C. Calimach, 1276 C. austriac; L. 8 § 1, Dig., De
contrahenda emptione, 18, 1), sau vânatul ce voiu ucide (captus
avium) (L. 18 § 1, Dig., tit cit.). Vezi tom. V al Coment,
noastre, p. 111 şi infra, p. 84. Cpr. Thiry, III, 350; Baudry
et Saignat, Vente, 3, in fine: Vidări, op. cit., III, 2607.
Toate dreptu­ (3) Vânzarea poate, în adevăr, să aibă de obiect nu numai lu­
rile pot face crurile mobiliare s'au imobiliare, adecă proprietatea lucru­
obiectul unei rilor, dar şi un bun oarecare, prin urmare, toate drepturile
rânzari.
în genere, care sunt în comerţ. Ulpian zice, în adevăr, că
„rei appellatione et causa et jura continentur". Fără cuvânt,
art. 1294 din codai civil mărgineşte deci aplicarea vânzărei
numai la proprietate. Cpr. Beudant, Vente et louage, No. 9,
pag- 9.
Oblig, Câteodată vânzarea poate să consiste într'o obligaţie de a
de a face. face : atunci, de exemplu, când vânzătorul este obligat a-şi
procura dela altul lucrul ce trebue să predea cumpărătorului,
după cum se întâmplă în vânzarea lucrului altuia, sau atunci
NATURA ŞI FORMA VAN ZAREI. — ART. 1294. 9
cumpărătorului, ca succesor cu titlu particular^), toate
;uri]e ce le aveà vânzătorul asupra lucrului vândut (2).
când lucrul a pierit în manile vânzătorului. Vidări, Corso di
diritto commerciale, III, 2605, p. 385 (ed. a 4-a).
S'a decis, cu drept cuvânt, că cumpărătorul fiind un succesor Cumpărătorul
cu titlu particular al vânzătorului, nu poate fi reprezentat este un sue­
de acesta în ceeace privişte hotărîrea definitivă ce se pronunţă cesof. cn. tltln
. î • / A « • iii- particular al
in contra autorului (vânzătorul), dupa transmiterea dreptului vânzătorului,
de proprietate; de oarece, în urma acestei transmiteri, vânzâ- Consecinţile
torul desbrăcându-se de drepturile sale şi ne mai putând de acestui prill­
aci înainte să facă vreun act de dispoziţie în dauna cumpă- cipru-
rătorului, este prin aceasta fără calitate de a-1 reprezenta în
justiţie, astfel că cumpărătorul dobândind asupra lucrului cum­
părat de el un drept de proprietate distinct de acel al autorului
său, acest drept nu poate fi nici dărâmat nici micşorat prin
hotărîrea pronunţată faţă de autor. Cas. rom. (11 Noembrie
1914), Dreptul din 1915, No. 4, p. 31, precum şi Bult. 1912,
p. 66; Cr. judiciar din 1912, No. 25, pag. 229 (rezumate).
Vezi şi Judecat, ocol Balş, Dreptul din 1913, No. 44, p. 350.
Mai vezi tom. XI al Coment, noastre, p. 121, nota 3.
O altă decizie mai recentă a Curţei de casaţie S-a I-a
(No. 599, din 28 Octombrie 1915) decide, de asemenea, că
hotărîrea dobândită în contra unei persoane nu poate fi
opusă aceluia care a cumpărat imobilul în litigiu, pe când
procesul cu vânzătorul era pendent, pentrucă n'a fost citat
în acest proces şi pentrucă nici n'a putut fi reprezentat de
vânzător, întrucât cumpărătorul fiind un succesor cu titlu
particular, dreptul ce are asupra lucrului vândut şi interesul
de a-1 conserva în patrimoniul său nu pot fi stinse sau com­
promise prin hotărîrile obţinute faţă cu vânzătorul, în urma
transmiterei proprietăţei. Vezi Jurisprudenta română din
1915, No. 40, pag. 629, No. de ordine 661. '
S'a decis însă, cu drept cuvânt, că hotărîrea definitivă
dobândită în contra vânzătorului înainte de vânzare, este
opozabilă cumpărătorului, chiar şi în caz când vinderea-cum-
pârarea a avut loc prin licitaţie publică. Cas. rom. Bult. 1912,
p. 1647. Vezi şi tom. XI, loco suprà cil.
S'a mai decis că cumpărătorul, deşi este un succesor cu
titlu particular al vânzătorului, totuşi este în drept a exercita
toate acţiunile relative la bunul care a făcut obiectul vânzărei,
cu toate că acel drept s'a născut înainte de vânzare, întrucât
el n'a fost un avantaj personal creat pentru vânzător şi întrucât
vânzătorul nu şi-a rezervat aceste acţiuni pe seama sa. Trib.
Romanaţi, Dreptul din 1912, No. 38, p. 302.
Cas. rom. Bult. 1899, p. 627 şi Dreptul din 1899, No. 61,
pag. 497.